Importanţa mare a învierii

   Cînd Cristos Domnul, pe cruce fiind, a rostit cuvintele "S-a sfîrşit!", El a sfîrşit marea operă a mîntuirii. El a coborît din glorie în lumea noastră. S-a întrupat, a luat un corp în toate ca al nostru, a trăit o viaţă model, o viaţă fără de păcat, ca viaţa Lui să poată fi o jertfă fără pată, acceptată de Tatăl, o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El a fost Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii. Apostolul Ioan a scris: "El este Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi." (1 Ioan 2.2) Noi avem mîntuirea prin sîngele Lui vărsat în locul nostru, nu prin învierea Sa din morţi. El a luat locul nostru în osîndă. Noi trebuie să murim pentru păcatele noastre, dar El a murit în locul nostru, S-a făcut înlocuitorul nostru în moarte, ca noi, nişte împotrivitori faţă de voia lui Dumnezeu, să putem fi cu El în glorie. Cristos Domnul este aducătorul harului. Dumnezeu ne acordă harul acesta datorită Lui. Har înseamnă dar nemeritat. Şi niciunul dintre noi nu am meritat mîntuirea, dar tot ce suntem şi tot ce avem este din harul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris: "Lui Îi datorămn faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem." (Romani 5.2)

Dumnezeu, fiind drept, trebuia să ne pedepsească

   "Plata păcatului este moartea." (Romani 6.23) Dar, fiind dragoste, nu ne-a putut da pierzării. La această dilemă, în atotînţelepciunea Sa, a găsit soluţia: Să pedepsească vina noastră a tuturor în Fiul Său preaiubit, în Cristos Domnul. El nu ne putea ierta pe degeaba, căci n-ar fi fost drept. Astfel, El a rămas un Dumnezeu drept şi un Dumnezeu al dragostei. Eu sunt uimit de această dragoste! Poate nici în veşnicie nu vom şti ce mare preţ de suferinţe a răbdat Cristos Domnul pentru vina mea şi vina ta. Noi înţelegem ceva din suferinţele fizice. Şi acestea au fost grozave. Dar nu înţelegem agonia spirituală din Ghetsimani şi de pe Golgota cînd a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Aceste dureri au fost înspăimîntătoare. Au fost torturi ale iadului. Chinurile iadului sunt cauzate de despărţirea noastră pe veci de Dumnezeu, Sursa vieţii. Aşa chinuri vor îndura toţi cei ce nu primesc prin credinţă mîntuirea săvîrşită de El pe Golgota. Domnul să vă trezească şi să vă dea lumină să nu ajungeţi acolo!

   Aici i s-a cerut lui Mel Gibson să taie din filmul "Patimile lui Isus" o parte din scena cu biciuirea, căci era prea înfiorătoare. Unii nu pot suporta nici să o privească, darămite să o sufere. El a anunţat că noua versiune va fi mai scurtă cu vreo şapte minute. Dar suferinţele reale ale Domnului Isus au fost mult mai mari decît au încercat oamenii să le redea în film. Ei nu au putut reda decît durerile fizice, nu şi pe cele spirituale, nici agonia sufletului Său. Acelea au fost inimaginabile, înspăimîntătoare. O, ce binecuvîntate fie muncile sufletului Său, în locul meu!

   În faţa acelor scene din film, oamenii nu îşi puteau opri lacrimile, căci îşi dădeau seama că tot ce a îndurat Domnul Isus Cristos a fost din pricina păcatelor noastre. Unul care săvîrşise o crimă cu vreo 18 ani în urmă, la vederea filmului, s-a pocăit de păcatele sale şi s-a dus la Tribunal şi s-a denunţat singur. În faţa suferinţelor Lui, nu poţi decît să-ţi recunoşti vina, să pui capul în ţărînă, să-I ceri iertare şi să I te închini Lui cu toată fiinţa ta. Eu am făcut lucrul acesta. Tu ai avut o zi cînd te-ai pocăit de păcatele tale şi te-ai despărţit de ele? Da, noi avem iertarea numai datorită suferinţelor Lui. Nu datorită învierii. Niciun miel dat ca jertfă de ispăşire nu a înviat. Glorie lui Dumnezeu pentru scumpa jertfă de pe Golgota!

   Ce împortanţă are atunci învierea Domnului Isus? Învierea Lui e gloriosul document că Dumnezeu a bine-primit Jertfa Lui în locul nostru şi noi am fost socotiţi neprihăniţi, am fost îndreptăţiţi. Apostolul Pavel face precizarea aceasta în cuvintele: "Cristos Isus, Domnul nostru, a fost dat din pricina păcatelor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi." (Romani 4.24-25) O, Dumnezeu al milei, cum vom putea să-Ţi mulţumim pentru o mîntuire aşa de mare, săvîrşită în zdrobirea Fiului Tău Preaiubit?