text Eseuri crestine

Bunătatea lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Isus viaţa mea

Psalmul 91. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, şi te va ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciumă, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” Şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi te vor duce pe mâini, că nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. „Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea.” Am să vă spun un secret. (...) Nu-l ştiu numai eu şi toţi aceia care citesc Scriptura, Scrisoarea aceasta duioasă de dragoste a Domnului Bunătatea Domnului a străbătut cerurile şi a ajuns până la noi! În Ps. 145:8-9 Cuvântul Sfânt spune: „Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrurile Lui”.

Iubite cititorule, să ştii că Domnul este bun, şi bunătatea Lui nu este condiţionată de starea mea şi nici de starea ta. El este neschimbat în esenţă dar şi în făgăduinţe. El, Domnul este bun chiar şi atunci când eu am fost rău şi neascultător. El este Acelaşi Dumnezeu bun, ca şi ieri şi astăzi şi mâine şi în vecii vecilor. Şi vreau să vă mai spun ceva. Şi anume, faptul că în dragostea şi în bunătatea Lui, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit pe Crucea din Dealul Golgota. El a murit în locul nostru, atârnat pe lemnul crucii între cer şi pământ în arşiţa Palestinei. Mărturisesc faptul că n-am ştiut până acuma ce înseamnă arşiţa Palestinei, până în anul 2008 când am vizitat Ţara Sfântă, şi când doamna care ne era ghid turistic ne spunea seară: „să vă luaţi mâine dimineaţă cu voi, când plecăm pe traseu, apă şi şepci pe cap pentru că va fi foarte cald. Şi am întrebat: câte grade vor fi? Şi ghidul îmi spunea 29 grade. La început am râs. Şi i-am spus: tu, Roxana ştii de unde venim noi, din România de la temperatura de 40 de grade, şi tu ne spui că va fi arşiţă? Dar apoi am înţeles, atunci când am simţit pe pielea noastră.

Seara ajungeam la hotel epuizaţi din pricina arşiţei Palestinei. Aşa am înţeles ce mult a suferit Domnul Isus pentru mine. El a murit dar, minune: Domnul nostru nu a rămas un Dumnezeu mort, ci a înviat din morţi şi este viu în vecii vecilor. Glorie jertfei Sale. Glorie Sângelui care a curs pentru noi. Glorie Învierii Sale. Glorie prezenţei Sale. Şi pentru că L-am primit pe El, pe Domnul Cel înviat din morţi, în inimă ca Domn şi Mântuitor, suntem părtaşi ai naturii Sale divine. În bunătatea Lui cea mare, Domnul ne-a făcut părtaşi vieţii Sale de biruinţă. Părtăşia zilnică cu Domnul este vitală pentru mine şi pentru tine suflete drag. 

Despărţiţi de El suntem nu numai neputincioşi, dar suntem în mare pericol. Pentru că aşa cum am citit în Psalmul acesta, pericolul pândeşte la tot pasul în jurul nostru. Săgeţi din toate direcţiile, ciume, molime, groază de vremuri care sunt, groază de vremuri care vin. Dar cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, cel ce are părtăşie cu Domnul în fiecare zi, el este la adăpost de orice rău. Părtăşia cu Domnul în fiecare zi, îţi păstrează mintea sănătoasă. Părtăşia de fiecare zi cu Domnul îţi păstrează sufletul şi duhul sănătos şi liniştit. Părtăşia cu Domnul în fiecare zi îţi păstrează tot trupul sănătos. Părtăşia de fiecare zi cu Domnul îţi împrospătează viaţa şi-ţi păstrează gândurile curate în El, în Domnul... Având părtăşie zi de zi cu Domnul Isus, chiar dacă trăieşti în trupul acesta de carne, nici molima nici ciuma nici săgeata nici laţul vânătorului nu te poate atinge, pentru că prin tine curge viaţă din viaţa Lui. Prin noi curge viaţă îmbelşugată din Viaţa Domnului. Noi nu mai suntem nişte oameni obişnuiţi ci suntem nişte oameni neobişnuiţi.

Pentru că prin noi curge viaţă din viaţa Domnului. Noi suntem mlădiţele care îşi trag seva din Viţa Nobilă, care are Numele cel mai frumos: ISUS! Când ai părtăşie cu Domnul Cel bun, şi când stai sub ocrotirea Lui, atunci nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciumă care umblă în întuneric, nici de molima care umblă în amiaza mare”. Când stai în părtăşie cu Domnul Vieţii El, te face imun la boli, la necazuri, pentru că El este scutul nostru. El este cetăţuia care ne ascunde până trece primejdia.

El, Domnul ne dă sănătate trupului, sufletului dar şi minţii noastre. El, Domnul Vieţii îţi dă viaţa veşnică. Moartea nu mai are biruinţă asupra noastră pentru că El, Domnul este locul nostru de adăpost. Unsprezece mii de netăiaţi împrejur cu inima să cadă în jurul meu, răpuşi de criza financiară, de ciumă, de boli, de săgeţile celui rău, dar, de mine nu se va atinge nimic, pentru că Domnul este scutul meu. Şi chiar dacă se atinge boala de mine, prin rănile Lui sunt vindecat. Isaia 53. El te ocroteşte şi dacă Îl vei chema, nu numai că te va auzi, şi că te va asculta, dar îţi va răspunde din cerul Său. Ştiţi de ce? Pentru că Domnul este bun, şi bunătatea Lui a ajuns până la noi. Acuma, după ce ţi-am divulgat „secretul” te invit suflete drag să-ţi predai viaţa în mâinile Celui înviat din morţi şi El îţi va arăta bunătatea Sa nemărginită. AMIN!

Cele mai recente resurse scrise - Paste

Paște fericit
Doamne de câte ori mai ai de gând să fii răstignit? De câte ori vrei să mai mori și iar să inviezi? Dacă într-un an nu mai vrei să faci asta, să ne anunți și pe noi te rog. Că noi ne-am învățat și ști... Citeste mai mult >>
O relație de legământ cu frații
Pâinea pe care o frângem simbolizează nu numai trupul fizic al lui Hristos ci și Biserica, Trupul lui Hristos - 1 Corinteni 10.16,17- pentru că este doar o pâine și noi, care suntem mulți, suntem un... Citeste mai mult >>
Frângerea pâinii - un legământ
Când ISUS a instituit frângerea pâinii, El a folosit un cuvânt pe care nu l-a mai folosit înainte - cuvântul LEGĂMÂNT. O înțelegere potrivită a acestui cuvânt e esențială, dacă vrem să luăm parte la... Citeste mai mult >>
Lui îi pasă de tine
Lui îi pasă de tineMormântul Lui e gol, spre deosebire de mormantul lui Mahomed, Buda, Brahman și alții ca ei, întemeietori de religii. A înviat, într-o zi ca aceasta, așa cum a promis. Pentru ca tu... Citeste mai mult >>
Un Om duce grea povară
Un OM duce grea povară Când ne-ai trimis pe pământ, umerii erau acoperiți de aripile nevăzute ce ne duc în înalt; ochii aveau lacrimile închinării, inima plină de dorința laudei, iar sufletul era cur... Citeste mai mult >>
Taina Învierii
Moartea este întrebarea crucială a vieţii. Învierea este răspunsul. Toate noimele, îndoielile și dilemele din noaptea gândirii omenești au fost elucidate în cea mai luminoasă dimineață a istoriei atu... Citeste mai mult >>
Printr-o moarte ca a Lui
Asemenea lui Hristos: Printr-o moarte ca a Lui Dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui... Prin moartea de care a... Citeste mai mult >>
Pomi tăiați în octombrie, înmuguriți de Paști. Învingători în carantină!
Iov 14:7 "Un copac şi tot are nădejde, căci, când este tăiat, odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari."Acest verset -consideram că se referă exclusiv la butucii rămași în pământ după tăierea vreunui copa... Citeste mai mult >>
Singur și la distanță ...
S-a sfârșit timpul minunilor, al noroadelor și al lucrărilor. S-a sfârșit... și acum ce vom face? Singur, în pustie între ei și El... . Singur, atârnat undeva între cer și pământ, în zbuciumul lumilo... Citeste mai mult >>
Despre Crucea Domnului Isus Cristos și jertfa Lui perfectă
Crucea este cunoscută de mult timp ca simbol al creștinismului, deși primii creștini se recunoșteau prin imaginea peștelui, ale cărui litere -în grecește „ichtos” erau un acronim: Isus Cristos, Fiul l... Citeste mai mult >>