text Eseuri crestine

RUGĂCIUNEA CA UN CÂNTEC

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Deut. 32.1-4 „Luaţi aminte ceruri şi voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă! Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat."

În Deut. 31.19 cântăreţul Moise poate fi asemănat cu psalmistul David când le cere evreilor să scrie fiecare personal această cântare, din care eu am redat doar patru versete. În total această cântare, pomenită şi în Apocalipsa lui Ioan, la cap. 15.3, are 43 de versete. Nu numai că evreii trebuiau să o scrie, dar li s-a cerut să-i înveţe şi pe copiii lor s-o cânte spre slava lui Dumnezeu. În felul acesta cântarea lui Moise va deveni în viaţa lor martorul lui Dumnezeu atunci când israeliţii Îl vor părăsi în viitor pe Iehova cu scopul ca să se închine idolilor. Doresc ca Duhul Sfânt care l-a inspirat pe Moise cu strofele acestei cântări să inspire şi rugăciunile noastre astfel încât caracterul lui Dumnezeu să devină roada Duhului în noi. Cerurile şi pământul sunt convocate să asculte strofele cântării. De aceea când ne rugăm să luăm bine seama la expresiile şi atitudinile inimilor noastre ca nu cumva să fim în dezacord cu ceea ce cântăm sau ne rugăm. Noi nu putem aduce roade vrednice de pocăinţa noastră dacă ploaia Duhului Sfânt nu cade pe solul inimii. Asta îşi doreşte şi Moise în cântarea lui. Numai aşa el poate vesti Numele Domnului în faţa poporului iar cei ce-l ascultă pot să intre în rezonanţă cu adevărurile cântării, care se transformă în rugăciune la un moment dat. Dumnezeu Îşi arată caracterul Său neschimbat şi imuabil de Stâncă a veacurilor prin lucrările puternice de răscumpărare a poporului pe care şi l-a ales. Dumnezeu este credincios şi drept în toate deciziile Sale chiar dacă noi, din nefericire, ne abatem uneori de la căile Lui. „El este drept şi curat”, spune Moise în versetul patru, dând astfel un model de curăţie incontestabil inimilor noastre. Fie ca rugăciunile pe care le înălţăm spre cer să capete aripi de slavă ca această cântare a psalmistului Moise. Iar când va veni Domnul Isus în slava Sa cea nepătată să le unim, în calitate de biruitori ai păcatului, cu cântarea Mielului care va suna astfel: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al veacurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate popoarele vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” (Apoc. 15.3b-4)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Acolo Eu sunt în mijlocul lor"
Categorie: Biserica lui Hristos  de Christian Briem DispensațiileIntroducereScrierea de faţă continuă într-o anumită privinţă cartea mea „Din întuneric la lumină”. În aceasta am încerca...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"5 Scrisori"
Categorie: Biserica lui Hristos de W. Trotter Scrisoarea I Prea iubiţi fraţi,Sunt multe lucruri în legătură cu poziţia noastră de fraţi adunaţi pentru Numele lui Isus, asupra cărora sim...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când primeşte cel credincios Duhul Sfânt?"
Categorie: Duhul Sfant de H. L. Heijkoop În Faptele Apostolilor găsim împlinirea făgăduinţelor, în timpul vieţii Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu S-a arătat ca Cel care era cu noi (Emanuel...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Duh, suflet şi trup“
Categorie: Studiu biblic  de H. C. Anstey 1. Tesaloniceni 5:23 ; Evrei 4:12 , etc.Se poate pune întrebarea: Ce cunoaştem despre originea lor? şi este potrivit faptul că ar trebui să cău...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Viitorul"
Categorie: Studiu biblic  de H. L. Heijkoop Introducere în cercetarea profeţiilor Ce poate mişca mai mult inima omului decât întrebarea: Ce ne va aduce viitorul? Normal că această...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Știința și Scriptura"
Categorie: Studiu biblic  de J. N. Darby Este cu mult mai binecuvântat să iei Cuvântul lui Dumnezeu doar ca fiind cuvintele lui Dumnezeu şi să nu ai de a face cu necredincioşia omului....
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Simboluri în Noul Testament"
Categorie: Studiu biblic  de Walter Scott Matei 24:29 , Apocalipsa 8:10SIMBOLULEXPLICAŢIALOCUL ÎN BIBLIEAlbCurăţieApocalipsa 3:4,5,18 ; 7:9,13AltarApropierea de DumnezeuMatei 5:23 , Evr...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profeții mici"
Categorie: Studiu biblic  Profeţii miciMi se pare că se cuvine să-l informez pe cititor că următoarele remarci asupra celor doisprezece profeţi mici nu au fost în mod oficial prezentate sub...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Preoția"
Categorie: Studiu biblic De unde nevoia de a avea un preot?Omul are dintotdeauna o aspiraţie spre înalt, un dor după ceva ce nu poate descrie, şi pe care nu-l poate găsi în cele de pe pământ. Are...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Paradoxuri minunate ale Scripturii"
Categorie: Studiu biblic  de L. M. Grant PrefaţăDumnezeu este infinit mai mare, infinit mai adevărat şi credincios, infinit mai îndurător şi iubitor decât îşi poate imagina cineva. Aşad...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise