"Când primeşte cel credincios Duhul Sfânt?"

Categorie: Duhul Sfant

de H. L. Heijkoop

În Faptele Apostolilor găsim împlinirea făgăduinţelor, în timpul vieţii Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu S-a arătat ca Cel care era cu noi (Emanuel – Matei 1:23 ) şi credinţa vede în moartea şi învierea Domnului Hristos că Dumnezeu este pentru noi (Romani 8:31,32 ). Dar în Fapte 2 vedem că Dumnezeu este în noi. Duhul Sfânt a putut veni acolo unde sângele a fost stropit (Exod 29:41-46 ; Levitic 14:14-18 ). Înainte de cruce, Duhul Sfânt locuise numai într-un singur om, Domnul Isus. Numai în Cel singur fără păcat, desăvârşit, a putut să locuiască fără ca vărsarea sângelui să fi avut loc. Dar acum jertfa fusese adusă şi sângele ispăşitor cursese. Şi în Fapte 1:5 , Domnul spune ucenicilor că în câteva zile ei vor fi botezaţi cu Duh Sfânt. Zece zile după înălţarea Sa la cer, aflăm că lucrul acesta a avut loc.

Faptele Apostolilor 2 ne dă descrierea amănunţită a evenimentului acestuia. Întocmai cum naşterea Domnului Isus a fost descoperită prin unele semne dinafară, tot aşa coborârea Duhului Sfânt ca să locuiască pe pământ a fost însoţită de anumite semne deosebite. Dumnezeu a dat unele semne deosebite pentru evenimentul acesta care nu mai avusese loc vreodată. Mai întâi, casa aceea a fost umplută şi apoi peste fiecare în parte s-au împărţit limbi ca de foc şi ei au vorbit în alte limbi. Şi iarăşi întâlnim acest îndoit adevăr: El „rămâne cu voi şi va fi în voi” (Ioan 14:17 ). El a botezat pe toţi credincioşii într-un singur trup (1. Corinteni 12:13 ) şi trupul acesta, adunarea văzută ca fiind casa lui Dumnezeu, în 1. Corinteni 3:16 este numită templul lui Dumnezeu, în care locuieşte Duhul Sfânt. În Fapte 4 , locul unde se rugau ucenicii s-a cutremurat şi în Fapte 5 ni se spune că Anania şi Safira au minţit pe Dumnezeu Duhul Sfânt atunci când au minţit adunarea. Dumnezeu coborâse în persoana Duhului Sfânt şi locuia în adunare; şi până azi aşa stau lucrurile. Nădăjduim să intrăm mai mult în amănunte, în paginile următoare. Şi vedem mărturia aceasta dată fiecăruia în parte. Erau limbi împărţite, ca de foc. Erau limbi, indicând vorbirea, dar limbi împărţite – mărturia avea să se ducă spre fiecare popor de sub cer. Şi vorbirea care a avut loc dovedeşte aceasta.

Este important să cercetăm când şi cum poate cineva să primească Duhul Sfânt. Părerile oamenilor sunt foarte diferite. Totuşi Scriptura ne spune clar: „Aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al făgăduinţei” (Efeseni 1:13 ). Iar exemplele care sunt în Faptele Apostolilor sunt clare. Apostolul Petru spune în Fapte 2:38 : „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat pentru numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor; şi veţi primi darul Sfântului Duh”. Aici nu se vorbeşte despre „a crede”, ca în Fapte 16:31 şi Efeseni 1 . Şi atunci, mai era credinţa necesară sau pocăinţa nu era necesară? De fapt, amândouă sunt necesare. Un om păcătos trebuie să se pocăiască şi să creadă în Persoana şi în lucrarea Domnului Isus. Dar Dumnezeu priveşte la inimă şi de aceea Pavel vorbeşte temnicerului despre credinţă, iar Petru vorbeşte iudeilor despre pocăinţă. Iudeii mândri şi încrezuţi aveau nevoie să se despartă de naţiunea cu care erau atât de mândri şi aveau să arate lucrul acesta deschis, fiind botezaţi pentru Numele acela dispreţuit, pe al cărui Purtător ei Îl răstigniseră. Ei trebuiau să se pocăiască şi să-şi recunoască păcatul şi vina. În felul acesta ei aveau să primească iertarea şi să capete Duhul Sfânt. Vedem mai târziu că acestea aveau să vină de la sine, în urma pocăinţei şi credinţei în Domnul Isus. Şi nu era un privilegiu pentru unii numai, ci pentru toţi.

În Fapte 8 găsim o desfăşurare a lucrurilor cu totul deosebită. Samaritenii primiseră evanghelia şi fuseseră botezaţi pentru numele Domnului Isus, dar nici unul din ei nu primise Duh Sfânt. Nu era lucrul acesta cu totul altfel decât citim în Efeseni 1 ? Cred că acolo era o pricină serioasă pentru această excepţie. După cum este bine cunoscut, era mare neînţelegere între iudei şi samariteni în toate şi îndeosebi în privinţa locului de închinare (Ioan 4:20 ). Dacă cei care au crezut în Samaria ar fi primit Duh Sfânt îndată după predica lui Filip, în acelaşi fel ca cei care au crezut printre iudei, n-ar fi fost atunci un pericol mare de gelozie printre credincioşii din amândouă locurile? N-ar fi fost unitatea lor ameninţată chiar de la început? Şi Domnul dăduse lui Petru cheile împărăţiei cerurilor. Iată de ce ei au primit Duh Sfânt numai după ce au venit Petru şi Ioan, s-au rugat pentru ei şi şi-au pus mâinile peste ei, ca un semn al unităţii cu ei.

În Fapte 10 găsim o altă întorsătură a lucrurilor. Corneliu şi toţi cei care erau împreună cu el făceau parte dintre neamuri, dar ei erau fără îndoială cu inima întorşi spre Dumnezeu. Ei auziseră evanghelia (versetul 36), dar nu ştiau dacă toate erau şi pentru ei. Petru, fiind învăţat în privinţa aceasta printr-o descoperire specială, a deschis uşa neamurilor (versetul 35). După ce au auzit şi au crezut cuvântul, că „oricine crede în El capătă prin numele Lui iertarea păcatelor”, Duhul Sfânt a căzut peste ei, cu aceleaşi semne exterioare ca în Ierusalim. Aici nimic n-a fost înaintea faptului acestuia – nici rugăciune, nici punerea mâinilor, nici botezul.

Găsim un al patrulea caz în Fapte 19 . Aici vedem doisprezece credincioşi care fuseseră greşit învăţaţi. Ei auziseră evanghelia despre un Răscumpărător care avea să vină, dar nu ştiau că lucrarea de ispăşire se împlinise şi că sângele se vărsase. De aceea, ei nu credeau încă în lucrarea deplin terminată a lui Hristos, pentru ca pe baza ei să primească Duh Sfânt. Ei nu ştiau nici chiar că promisiunea Vechiului Testament, despre care învăţătorul lor Ioan Botezătorul le vorbise atât de des, se împlinise. Dar, după ce Pavel i-a învăţat şi ei au primit botezul creştin, Duhul Sfânt a venit peste ei. Pavel, apostolul neamurilor şi-a pus mâinile peste ceilalţi evrei credincioşi şi ei au primit Duh Sfânt, întocmai aşa cum samaritenii primiseră Duh Sfânt după punerea mâinilor lui Petru şi ale lui Ioan. Dumnezeu face să se vadă că autoritatea apostolului neamurilor nu era mai puţin mare ca a celor unsprezece.

Este evident din toate aceste texte că oricine este întors la Dumnezeu şi crede în Domnul Isus şi în lucrarea Lui încheiată, primeşte Duhul Sfânt. Lucrul acesta este adevărat atât pentru iudei, cât şi pentru cei care nu sunt iudei. O deosebire este în adevăr făcută, căci iudeii întâi trebuiau să fie botezaţi cu botezul creştin, în timp ce nu găsim lucrul acesta în cazul credincioşilor dintre neamuri. Dar principiul general rămâne: Oricine crede în Domnul Isus şi în lucrarea Lui împlinită, primeşte Duh Sfânt. În ce ne priveşte pe noi, care nu suntem evrei, pentru noi nu sunt necesare nici punerea mâinilor, nici autoritatea apostolică. „Aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al făgăduinţei” (Efeseni 1:13 ).

sursa: https://comori.org/