text Eseuri crestine

Dincolo de Mormânt

de Martin Thovias
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Martin Thovias

Dincolo de Mormânt

 

            Strigătul de moarte al lui Isus se auzi până în fundul pământului şi întreg pământul se cutremurase. Fiul, care de la început era Una cu Tatăl a fost separat, şi ce cumplit a suferit! Fusese făcut păcat iar Dumnezeu nu suportă păcatul.

            Generalii lui Lucifer veneau înaintea stăpânului lor cărând sufletul mort al lui Isus. Diavolul a râs zicând „Ha! Ce credea Dumnezeu că va rezolva trimiţându-Şi Fiul pe pământ ?! Chiar credea că oamenii ăia mai au şanse ? Uite ce a păţit Fiul lui Dumnezeu acum! A fost omorât de însuşi creaţia Lui! Hahaha!”

            Dar, Isus se ridică plin de putere de pe jos. Se uită la Diavol drept în ochi, iar Diavolul căzu pe spate de frică. Apoi Isus S-a întors spre demonii care-L căraseră şi ei au început să tremure de frică „C-cum e posibil !?”. Cu o mişcare din mână Isus le-a făcut să cadă ca moarte la pământ, apoi Se intoarse înspre Diavol care încercă să se ridice să fugă. Numaidecât puse Isus mână pe el şi începu să-i absoarbă puterea care o avusese omul la început şi care Satan a furat-o când omul a păcătuit. Diavolul urla de durere în timp ce devenea tot mai slab şi căzu ca mort. Isus smulse cheile Morţii şi ale Locuinţei Morţilor de la centura Diavolului şi apoi îl lăsă să cadă.

            Apoi, Isus a mers spre Locuinţa Morţilor, a deschis-o şi a intrat. El le-a explicat oamenilor dragostea lui Dumnezeu, le-a spus ce a făcut pentru ca toţi cei ce cred să aibe viaţa veşnică şi o parte au crezut, dar alţii ziceau „E nebun..” sau „Ce ar căuta Fiul lui Dumnezeu aici ?!”. Pe când încă vorbeau, Duhul Sfânt zbura pe deasupra Locuinţei Morţilor şi Îl luă pe Isus de mâini ridicându-L Împreună cu El toţi cei ce au crezut erau înălţaţi, dar ceilalţi regretau amarnic îndoiala lor. Fără credinţă nu e cu putinţă să fim plăcuţi Lui. Zburând au ajus la Sânul lui Avraam unde erau sfinţii lui Dumnezeu care s-au bucurat şi strigau „Aleluia!”, începând să fie şi ei înălţaţi. Printre ei se numărau şi Noe, Moise, Ilie, David, Solomon şi bineînţeles, Avraam. Continuând zborul, mulţimea ajunse la Cer. Toţi se bucurau, dar, Isus, gândindu-Se la ucenicii Săi de pe pământ, şopti ceva Duhului Sfânt.

            Pe pământ avuse loc un mare cutremur. O lumină coborî din Cer spre mormântul  lui Isus.Trupul Său începu să plutească, căpătând din nou viaţă, însă fusese transformat. O mare lumină-L înconjură, atât de puternică încât trecea prin crăpăturile stâncii, speriind paznicii. Hainele şi părul I se făcură albe ca lâna şi ochii roşii ca para focului.  Acum nu mai era Slujitorul care venise să slujească şi să sufere pentru omenire, acum aveam din nou toată slave şi puterea pe care le avea înainte să plece din Cer.În sfârşit rugăciunea lui Isus din Geţimanii fusese ascultată... I se luase paharul de suferinţă, dar nu I se luase mai înainte, ca oamenii să poată fi salvaţi! Un înger cu chipul ca fulgerul trecuse pe lângă mormănt, mutând piatra şi speriind mai tare paznicii.

            Deşi la început le-a fost greu să înţeleagă sau să-L recunoască şi unii chiar s-au îndoit, în cele din urmă au crezut. După multe zile de pregătire, explicându-le cum să se descurce şi promiţându-le un Mângăietor. Pe când erau pe un munte, Isus le-a spus „Toată puterea Mi-a fost dată în Cer şi pe pământ!” strălucind. „Mergeţi dar şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţaţii să păzească tot ce Eu v-am învăţat!” şi începu să se înalţe la Cer, apoi a fost ascuns de un nor, dar nu înainte să le încredinţeze promisiunea „Iar Eu voi fi cu voi şi în voi pănâ la sfârşitul veacului!”.

            Întorcându-Se la Cer, Tatăl Îl îmbrăţişă cu căldură şi spusese „Mi-a fost dor de Tine... bravo, Fiule.” şi Isus a răspuns „Şi Mie...”. Întreg Cerul se bucură şi cânta o căntare nouă, strigând şi lăudând pe Cel Vrednic, Cel ce a adus salvarea! Isus a făcut semn Duhului Sfânt care apoi s-a coborât pe pământ, pentru a mustra, dar totodată a încuraja şi a întări pe cei aleşi.

            Acum Isus stă la dreapta Tatălui şi de câte ori priveşte spre Pământ plânge...Plânge pentru oamenii care merg înspre pierzare... dar când vede pe cei altruişti, cei smeriţi şi zeloşi, cei cu inima curată şi plini de Duhul... cei care sunt cu adevărat credincioşi şi întregi pentru El,  Se înveseleşte şi nu-I pare rău pentru urmele de bici de pe spate, pentru coasta străpunsa şi pentru palmele sparte de cuie, ci mijloceşte zi şi noapte pentru ei înaintea Tatălui.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise