text Eseuri crestine

Dar când e timpul potrivit?

de Milena Cismaşiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Milena Cismaşiu

http://intrebarileinimii.blogspot.com

Sunt sigură că la un moment dat cu toţii ne-am lovit de fraza "Toate la timpul lor",gândindu-ne în sinea noastră când e timpul potrivit.Din suflet ne-am dori ca problemele noastre să se rezolve pe loc,să nu mai fie nevoie să aşteptăm momentul potrivit şi timpul lui Dumnezeu,pentru că aceste lucruri ar însemna prea multă aşteptare,iar oamenii nu mai prea au răbdare pentru aşa ceva.Ne grăbim când vine vorba să ne rugăm,fugim de familie,nu mai avem timp să admirăm natura şi trăim deja în viitor.Nu mai ne bucurăm de prezent fiindcă suntem prea îngrijoraţi cu privire la ce se va întâmpla,unde vom ajunge,ce se va alege de noi şi alte întrebări de genul.

Suntem într-o căutare permanentă să ne împlinim planurile şi să grăbim lucrurile.Ne înfuriem când cineva ne spune:"Dar mai rabdă încă puţin",de ne vine să îi dăm un pumn în faţă.Ştiu că răbdarea poate fi dureroasă uneori,dar ea îşi are rolul ei.Iar în plus,care ne-ar mai fi bucuria şi entuziasmul dacă am primi totul pe tavă?Unde ar mai fi perseverenţa,dacă nici nu am apuca să terminăm fraza,că am şi primi lucrul cerut?Şi la ce ne-ar mai folosi atunci speranţa pentru ceva mai mult?

Dumnezeu face orice lucru frumos la timpul lui.El ştie când suntem capabili să cârmuim nava aceea pe care ne-o dorim,şi mai ştie când e timpul potrivit pentru o relaţie.Da,El ştie şi poate totul.
De ce să ne petrecem toată viaţa întrebând "Când e timpul potrivit?" şi să uităm că avem în prezent o viaţă de trăit?În loc să ne gândim mereu acolo şi să facem socoteli pentru "timpul potrivit",haidem să-I dăm toate aceste timpuri potrivite lui Dumnezeu.

El ştie viitorul şi gândul nostru.Nu ştiu ce planuri şi câtă răbdare mai ai tu în ceea ce vrei,dar eu te îndemn să-L laşi pe Dumnezeu să rabde în locul tău.Să arunci asupra Lui toate îngrijorările tale,căci El va îngriji de tine.Nu uita că dragostea este îndelung răbdătoare şi crede în visul tău!Dar înainte de toate,încredinţează-I Lui toate visele tale....iar la timpul perfect ales de El....vei primi ceea ce ai visat,şi chiar nespus mai mult!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise