Nașterea Domnului a avut loc pentru că se cuvenea

   Isus Hristos a existat înainte să fie conceput în pântecul Mariei. Tu și eu nu am existat înainte de concepție.
   Deci, când vorbim despre venirea noastră în lume sau când spunem de Ioan Botezătorul că a fost „trimis de Dumnezeu” (Ioan 1:6) nu ne referim la faptul că el sau noi am existat înainte să fim trimiși aici. Spunem că trimiterea noastră a fost venirea noastră în existență. Nu este acesta și cazul lui Isus.
   El a spus, „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” (Ioan 16:28) Fiul lui Dumnezeu a ales să fie conceput în pântecul Mariei. Nici tu, nici eu nu am ales să fim născuți ca oameni. El da.
   Filipeni 2:6-7: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Fiind Fiul lui Dumnezeu, El a ales ce vrea să facă. În ideea aceasta, El nu a considerat chipul lui Dumnezeu pe care Îl avea un lucru de apucat, un lucru care să Îl împiedice să Se întrupeze. El „a luat” forma unui sclav.
     De ce a scris Dumnezeu Povestea Nașterii?
   Toate acestea strigă: De ce? Dumnezeu ar fi putut să creeze și să conducă universul altfel. De ce s-a întâmplat așa?
   Unul dintre cele mai adânci răspunsuri biblice este pentru că „se cuvenea”. Spun că acesta este unul dintre cele mai adânci răspunsuri pentru că nu există o realitate deasupra sau înafara lui Dumnezeu pe care el trebuie să o „potrivească” într-o ordine pentru a face un lucru bine. Dumnezeu Însuși este măsura a tot ce este corect, și bun, și adevărat, și frumos. Deci, a spune că „se cuvenea” înseamnă că acestea se „potrivesc” cu El. Sunt congruente, consistă și sunt în armonie cu tot ceea ce este El.
   Evrei 2:10 spune că, în a ne pune temelia credinței noastre în suferințele lui Hristos, Dumnezeu a acționat „cum se cuvenea”. „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela… să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor." Hristos a devenit Salvatorul perfect prin suferință. Și se cuvenea ca El să facă astfel.
   Nu este un lucru mic. Un Dumnezeu atotînțelept și atotputernic să considere ceva atât de cuvenit încât să îl vadă ca pe o obligație supremă. Pentru că Dumnezeu nu face nimic ce nu se cuvinte, nici nu uită să facă ceea ce se cuvine.
   Aceasta explică cuvintele șocante care vin după șapte versete: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere.” (Evrei 2:17) „A trebuit”? Da. Am putea traduce prin „Prin urmare, El a fost obligat” (gr., hothen ōpheilen). Nu obligat la ceva înafara lui Dumnezeu. El a fost obligat de înțelepciunea divină să vadă ceea ce „se cuvenea”. Dumnezeu „trebuie” să facă ceea ce „se cuvine”. Nu așa cum gândește omul, ci cum gândește Dumnezeu Însuși.
     Cum este Nașterea Sa cuvenită?
   Pusă la mijloc ca într-un sandvici între Evrei 2:10 și Evrei 2:17 – între proclamarea faptului că Isus a suferit pentru că „se cuvenea” și proclamarea faptului că El a fost astfel „obligat să” – se află marea descriere a motivului pentru care Isus a devenit om. Prin urmare, aici avem partea din imagine care explică de ce întruparea Sa „se cuvenea”. Fiecare rând din Evrei 2:14-15 are un motiv diferit pentru întrupare – pentru Nașterea Domnului.
"14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
 15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor."
   În primul rând, El a devenit Om pentru că noi suntem oameni. Dorința cea mai mare a lui Dumnezeu este să aibă o familie de copii umani din care și Fiul Său etern face parte și, totuși, este suprem peste ei:
  • „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.” (Romani 8:29)
  • „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17)
  • „De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”.” (Evrei 2:11)
   Acest lucru „se cuvenea” – era potrivit, congruent, frumos – în ochii lui Dumnezeu.
   În al doilea rând, El a devenit Om pentru a putea muri. "Tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte…" Dumnezeu, prin natura Sa, nu poate muri. Dar Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, putea. „Se cuvenea” să moară. Astfel, El a devenit uman – muritor.
   În al treilea rând, El a devenit Om pentru ca „prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.” Nu să-l nimicească, adică să-l elimine din existență pe diavol, ci să-i anuleze abilitatea de a condamna la moarte. Diavolul condamnă cu arma sa: păcatul neiertat. Dacă el ne poate acuza cu succes în Tribunalul lui Dumnezeu și să obțină un verdict de vinovat pentru noi, suntem condamnați.
   Dar prin moartea lui Hristos, Dumnezeu „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:14) Satan a fost dezarmat prin faptul că arma i-a fost luată din mâini. „S-a cuvenit” glorios ca el să fie distrus în acest fel.
   Prin urmare, al patrulea motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit Om a fost pentru ca „să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.” Acum, când credincioșii privesc în ochi moartea, pot să spună, „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55) Fără teamă. Fără robie. Acum. Sau niciodată. O astfel de viață, una fără frică „se cuvine” pentru cei sfinți.
     Văzând ceea ce este potrivit
   Când Dumnezeu a cântărit cum să scrie povestea universului, nu a existat nimic înafara Lui care să-L ghideze. El făcea alegerile în acord cu ceea ce era „cuvenit” design-ului care Îi arăta cel mai bine plinătatea Sa. El Însuși, și nimic altceva, a stabilit ceea ce „se cuvenea” – potrivit, congruent, frumos.
   Dorința noastră ar trebui să fie aceea să vedem cum se potrivesc toate căile lui Dumnezeu, să aprobăm și să ne bucurăm și să ne conformăm. Ca să mă fac înțeles, deocamdată „privim ca într-o oglindă” (1 Corinteni 13:12). „Cunoaștem în parte” (1 Corinteni 13:9). Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat pradă unor simple imaginații. „În zilele din urmă ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:2). Și Fiul a trimis Duhul Său (Ioan 15:26). Și Duhul Sfânt ne-a dat Scriptura (1 Corinteni 2:13; 2 Petru 1:21). Și în Biserică Hristos ne-a dat învățători (Efeseni 4:11).
   Nașterea Domnului a avut loc pentru că „se cuvenea”.
   Acum putem să ne petrecem eternitatea crescând în abilitatea de a vedea ceea ce vede Dumnezeu.
   Cu cât ai mai mult o minte ca a lui Hristos, cu atât vei vedea mai mult frumusețea acestui lucru.
  Faceți din aceasta dorința voastră pentru Noul An – prin orice modalitate posibilă, să vedeți potrivirea căii lui Dumnezeu pentru mântuire și bucurați-vă – și meditați.