text Editorial

Cadoul de nedescris din partea lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

Romani 5:10-11: "Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea."

Cum putem primi practic împăcarea și bucuria în Dumnezeu? Prin Isus Hristos. Ceea ce înseamnă, cel puțin, că noi facem din portretul lui Isus în Biblie - adică din cuvintele Sale și din lucrarea Sa portretizată în Biblie - esența bucuriei și a închinării noastre. A ne bucura în Dumnezeu fără Isus, nu-l onorează pe Isus. Și acolo unde Hristos nu e onorat, nici Dumnezeu nu e onorat.

În 2 Corinteni 4:4-6 Pavel descrie convertirea sa în două feluri. În versetul 4 spune că este "slava lui Isus Hristos, care este chipul lui Dumnezeu". Iar în versetul 6 spune că slava lui Dumnezeu este pe fața lui Isus Hristos. În ambele cazuri se transmite aceeași idee. Îl avem pe Hristos, imaginea lui Dumnezeu și în avem pe Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

A ne bucura în Dumnezeu înseamnă a ne bucura în ceea ce vedem și în ceea ce știm despre Dumnezeu prin portretul lui Isus Hristos. Și această experiență își atinge apogeul în momentul în care dragostea lui Dumnezeu ne umple inimile prin Duhul Sfânt, așa cum spune în Romani 5:5. Și acea experiență dulce, divină a dragostei lui Dumnezeu este adusă nouă în momentele în care medităm la realitatea istorică a versetului 6: "Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi."

Deci aceasta este ideea Crăciunului. Dumnezeu nu doar că ne-a dat împăcarea prin moartea lui Isus Hristos (Romani 5:10), nu doar că ne-a făcut vrednici să primim iertarea prin Isus Hristos, ci chiar și acum când ne bucurăm în Dumnezeu Însuși, în Duh, prin Domnul nostru Isus Hristos (Romani 5:11).

Isus a dobândit răscumpărarea pentru noi. Isus a făcut posibilă împăcarea și a deschis acest cadou pentru noi. Și Isus strălucește El Însuși ca cel mai special cadou - Dumnezeu întrupat. Priviți spre Isus în aceste zile de Advent. Primiți împăcarea pe care El a dobândit-o pentru noi. Nu puneți cadoul pe raft înapoi, nedesfăcut. Și, atunci când îl veți deschide, aduceți-vă aminte că Dumnezeu Însuși este darul împăcării cu Dumnezeu.

Bucurați-vă în El. Experimentați-L ca lucrul cel mai de preț. Cunoașteți-L ca pe Comoara voastră.

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Sărbătorirea nașterii Mântuitorului nu are nevoie de aprobarea criticilor
În fiecare an, pe măsură ce se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, apar voci care o contestă. Unele o fac din dorința sinceră de fidelitate față de Scriptură, altele dintr-un spirit polemic care re... Citeste mai mult >>
Dumnezeu Se ține de cuvânt
Trăim într-o lume a promisiunilor neonorate și a angajamentelor încălcate, o lume în care falsul ia atâtea forme, încât ne este greu să mai credem că există cineva care să spună ceva și apoi să se ți... Citeste mai mult >>
E iar sărbătoare
Anul este pe sfârșite și suntem, din nou, în ajunul Crăciunului, pregătindu-ne să întâmpinăm cum se cuvine Sărbătoarea Nașterii lui Isus. An de an se întâmplă la fel și pare că așa este de când e lum... Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr... Citeste mai mult >>
O amintire glorioasă a Crăciunului
Ieslea din Betleem vorbește clar despre învierea lui Hristos! El era om la naștere - sângele Mariei îl hrănea în pântece - dar nașterea Lui a însemnat o întrezărire a eternităţii. Citim: „Norodul aces... Citeste mai mult >>
Cea mai minunată salvare posibilă
Ieremia 31:31: „’Iată, vin zile’, zice Domnul,’când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.’”Dumnezeu este drept și sfânt, distinct de tot ceea ce suntem noi, păcătoșii. Acea... Citeste mai mult >>
Nașterea Celui îmbătrânit de zile
Ioan 18:37: „‚Atunci, un Împărat tot eşti!’ I-a zis Pilat. ‚Da’, a răspuns Isus. ‚Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din... Citeste mai mult >>
Cadoul de nedescris din partea lui Dumnezeu
Romani 5:10-11: "Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu n... Citeste mai mult >>
Bucurându-ne de Crăciun
În fiecare an în timpul aglomerației sărbătorilor, creștinii își amintesc de adevărata semnificație a Crăciunului: venirea lui Isus! Inimile ne sunt pline de recunoștință pentru că Dumnezeu Tatăl ne-a... Citeste mai mult >>
Cântarea Crăciunului din închisoare
    Dragii noştri credincioşi    „Lăudați pe Domnul cu harfa; …Cântați-I o cântare nouă." (Psalmul 33:2-3)     &nbs... Citeste mai mult >>