text Dezbateri

Putem vedea dovezi ale existenței lui Dumnezeu în natură?

de John Lennox
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Lennox

    Dacă se pot vedea dovezi ale existenței unui Creator în natură? Eu cred că da.

    Natura nu este neutră, nu este cum Stephen Jay Gould a spus, „Orice ar fi să credem despre Dumnezeu, nu există nicio dovadă pentru El în natură.”

    Eu cred că există. Dar eu aș începe cu faptul că unul din lucrurile pe care Biblia le susține este că „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

    Pentru că am studiat la Cambridge, întotdeauna îmi amintesc că strălucitul om de știință James Clark Maxwell care ne-a adus teoria electromagneticii și-a inscripționat pe ușa laboratorului Cavendish unde au fost făcute multe din experimentele din domeniul fizicii: „Mari sunt lucrările Domnului, căutate de cei care au studiat, de cei care își găsesc plăcerea în ele.” James Clark Maxwell împreună cu mulți din marii pionieri ai științei, practic, chiar și cei timpurii – Galileo, Kepler, Newton, au văzut dovezi ale lui Dumnezeu în natură, chiar și-au devotat știința lor pentru a explica această existență. Și, așa cum Galileo a spus, „Limbajul în care Dumnezeu a scris lumea este limbajul matematicii.”

    Deci, primul meu răspuns este acesta, credința creștină a dat naștere științei moderne în ideea că steturile de investigații științifice contemporane au apărut datorită convingerii că există un Creator, o inteligență, un Dumnezeu care a creat și susținut natura. Acest lucru a eliberat mulți oameni și i-a încurajat să studieze în domeniul științei. Și una din dovezile care mi se par cele mai credibile este faptul că putem să facem știință, putem face matematică și dacă ceea ce avem în cap corespunde cu ceea ce există în univers. Reflectă ceea ce Einstein spunea „Singurul lucru care este de neînțeles despre univers este faptul că este inteligibil.” El și-a dat seama că există o problemă. Cum este posibil ca mintea umană să dezvolte formule, ecuații, descrieri matematice care reflectă ceea ce se întâmplă acolo?

    Ei bine, punctul de vedere al ateilor, cel care este dominant în ziua de azi, ne spune că mintea umană este accidentul unui proces negândit de nimeni și lipsit de rațiune. Cineva ar putea să se întrebe atunci, cum e posibil ca acest lucru să furnizeze vreun fel de adevăr până la urmă? Și așa și este, mulți filozofi vestiți precum Alfred Plantinga se concentrează profund pe această temă. Pe faptul că această explicație ateistică a universului compromite raționalitatea în care toți oamenii de știință trebuie să creadă pentru a-și continua studiile în știință. Dar precum creștinismul sau teismul ne spune, motivul pentru care putem dezvolta știința este datorită faptului că același Dumnezeu care a creat universul a creat și mintea umană. Și aceasta are sens.

    Astfel, aș începe chiar cu facerea științei. Și, ca să-l citez pe profesorul Richard Swinburne de la Oxford, „Știința explică, desigur că explică. Dar eu Îl postulez pe Dumnezeu să explice de ce știința explică.”

    Cu alte cuvinte, ordinea pe care noi o descoperim prin știință arată spre ceva mai adânc și inteligent care se află în dedesubturile ei.

    Apoi, mă întorc la știința actuală însăși. Descoperim că trăim într-un univers care se află în armonie, conceptele funamentale ale naturii trebuie să fie foarte precise cu toleranțe foarte mici, dacă ar fi să ai un univers în care viața bazată pe carbon este posibilă. Și eu sunt interesat de ce fizicienii și nu numai cei teiști spun despre asta că este un indicator copleșitor al unei inteligențe.

    Deci, acest tip de lucruri mi se par că sunt cele care ridică întrebări aici. Tindem să fim de acord cu Fred Hoyle care atunci când a descoperit rezonanța carbonului care este necesară pentru a crea carbonul, a spus „E ca și cum un Superintelect s-a maimuțărit cu fizica și chimia.” Acesta ar fi începutul meu în a indica faptul că știința arată spre existența lui Dumnezeu.

    Unul din cei mai eminenți cosmologi și astronomi, tatăl astronomiei moderne, Allan Sandage, arată că existența în sine a acestei ordini îl îndrumă pe el înspre credința în Dumnezeu. Pentru el este singura explicație a acestei ordini care are un sens real.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise