Era păcatul un lucru necesar în planul lui Dumnezeu?

Răspunsul meu este da. În decisivul plan al lui Dumnezeu, păcatul are un loc necesar. Şi voi încerca să explic de ce, din Biblie. Dar, pentru început, lăsaţi-mă să spun că acest cuvânt, „necesar” nu poate însemna că Dumnezeu este cumva constrâns, ori prins de forţele de afară în El Însuşi care necesită aceea că El include ceva în planul Său pe care nu Îşi doreşte să îl includă. Luaţi întreaga constelaţie de gânduri din jurul cuvântului „necesar” afară din capul tău. Fiţi atenţi când vă imaginați că Dumnezeu a fost forţat sau obligat în a face ceva ce nu a vrut niciodată să facă. Ceea ce spunem este aceea că Dumnezeu a plănuit ce este cel mai bine pentru lume pentru a realiza scopul Său pentru măreţia întregii Lui glorii. Şi spun că acesta este ultimul scop al creaţiei lumii şi al guvernării globale, pentru măreţia gloriei Sale, pentru că în Romani 9:20-23. Și voi lăsa oamenii să se uite în text. Deci, oare de ce am spus că în ultimul plan al lui Dumnezeu, păcatul are un loc necesar? Am spus-o pentru că se regăseşte în 3 pasaje din Scriptură, pentru început. Şi mai sunt şi altele.

1. 2 Timotei 1:9, „[El] salvându-ne pe noi şi chemându-ne la o sfântă chemare, nu datorită muncii noastre, ci datorită scopului şi măreţiei Sale, care dându-ne în Isus Hristos înaintea de începerea anilor.” Deci măreţia este dispoziţia şi acţiunea lui Dumnezeu de a trata vinovăţia oamenilor mai bine decât merităm. Poate veni la noi doar datorită lui Isus Hristos şi, prin urmare, Pavel spune că aceea măreţie ne-a fost dată în Isus Hristos înainte de începerea timpului. Noi am fost nedemni în păcat, în mintea lui Dumnezeu înainte de a fi creaţi. Noi am fost vazuţi în relaţia cu Mântuitorul, Isus Hristos. Şi graţierea a curs în noi prin mintea lui Dumnezeu înainte de a fi fost vreo creaţie. Şi, prin urmare, când planul a început să se desfaşoare, vinovăţie, păcat, graţiere, mântuire, sunt necesare.

2. Efeseni 1:4-7, „[Dumnezeu] ne-a ales În El – remarcați acest lucru – înainte de facerea lumii, ar fi trebuit să fie sfinţenie necontenită înaintea Lui. În iubire El ne-a predestinat nouă ca fii spre adopţie prin Isus Hristos.” Deci, predestinaţi prin Isus Hristos, aleşi în Isus Hristos înainte de facerea lumii – „conform scopului Voii Sale, pentru lauda și gloria măreţiei Sale, cu care ne-a binecuvântat pe noi în Preaiubitul nostru. În El avem mântuirea prin sângele Lui, iertarea trecutului nostru, conform nemărginitei Sale măreţii.” Din nou, ideea este că înainte de facerea lumii, măreţia a fost funcţională. Măreţia alegerii, măreţia predestinării, măreţia adoptării au venit toate la noi în El, prin Isus. Deci Hristos a fost conceput ca Mediator şi ca Mântuitor înainte de facerea lumii, unde măreţia Îl mişca pe Dumnezeu în a ne alege pe noi, adoptându-ne ca şi păcătoşi, deşi noi fiind în nevoia măreţiei, de a avea un Salvator înainte de a fi creaţi. Deci întregul plan a fost conceput înainte ca să fie pus în aplicare. Deci şi prin urmare, aceasta a fost o parte necesară din plan.

3. Şi al treilea text este Apocalipsa 13:8, poate cel mai clar dintre toate. „Toţi cei ce locuiesc pămăntul vor venera [fiara], tuturor celor ce nume nu au fost scrise înainte de facerea lumii în cartea vieţii a Mielului ce a fost ucis.” Deci acolo este o carte unde numele sunt scrise înainte de facerea lumii şi cartea are un nume şi numele cărţii este viaţa Mielului care a fost măcelărit. Deci Hristos a fost sacrificat pentru păcătoşii cei aleși înainte de facerea lumii. Deci din aceste trei pasaje am concluzionat la final planul lui Dumnezeu, pe care Și l-a conceput în mintea Lui înainte de crearea lumii, păcatul fiind necesar în planul Său pentru înalţarea mântuirii şi măreţiei Sale.

Şi în acest punct este foarte important să subliniem sfinţenia lui Dumnezeu când spunem acest lucru. Sfinţenia lui Dumnezeu nu este nici cel mai mic compromis sau impus de faptul că Dumnezeu doreşte ca un act al nesfinţeniei să se întâmple. Putem vedea asta, de exemplu, în cartea lui Isaia. Foarte puţine cărți ne prezintă sfinţenia lui Dumnezeu ca şi Isaia. Îţi aminteşti capitolul 6? „Un înger cheamă pe altul şi spune: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor; întregul pământ este plin de gloria Sa!” (Isaia 6:3). Acele trei mari strigări „Sfânt” este una dintre cele mai puternice declaraţii din Biblie care defineşte imaculatul sfinţeniei, al purităţii şi al neprihănirii lui Dumnezeu. Totuşi, Isaia este cel care spune în 63:17, „O Doamne, de ce ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale şi ne-ai împietrit inimile ca să nu ne temem de Tine?” Deci Dumnezeu este orânduitor pentru oricare motiv raţional ar fi din cauză că acolo undeva este un timp în aceşti oameni care aleg să nu se teamă de El. Cu o parţială explicare, poate, prezentată în următorul capitol, unde spune, „Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine; de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre” (Isaia 64:7). Deci Isaia, pe de-o parte, dăruieşte cea mai înaltă mărturie ai sfinţeniei lui Dumnezeu, desăvârşirii şi neprihănirii. Și, pe de altă parte, dăruieşte cea mai clară declarație cum voia lui Dumnezeu permite păcatului să fie necesar în unele situaţii.

Deci voi spune, bazat pe Biblie, trei lucruri care multor persoane le este greu să le pună împreună. Dar Biblia o face, deci voi încerca:

1. Dumnezeu este absolut suveran şi guvernează toate lucrurile incluzând existenţa păcatului.

2. Absolutul, impecabila sfinţenie, neprihănire şi puritate al lui Dumnezeu.

3. Întreaga responsabilitate şi răspundere a fiinţei omeneşti este să creadă şi să facă lucruri care cred ei că sunt bune şi să le îndeplinească.

Dar acum găsesc util – şi o să închei aici – să luăm Geneza 50:20, cu care Iosif a vorbit fraţilor lui care l-au vândut în sclavie, şi a pune ca o mare pecete peste tot răul – chiar şi acel prim păcat care a fost comis de Lucifer în Cer: „Şi cât despre tine, tu ai îndreptat răul împotriva mea, dar Dumnezeu a îndreptat să fie bine.”