text Dezbateri

Dumnezeu a scris o Carte care schimbă toate cărţile

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

    Ei bine, ce întrebare minunată! Ar fi greu să exagerez atunci când vorbesc despre impactul cărţilor asupra schimbării vieţii mele. Dar sunt prins în aşa fel încât mă simt chiar inconfortabil să spun acest lucru fără să dau vreun motiv. E ca şi cum trebuie să dau o justificare, ca să explic de ce cărţile pot avea un asemenea impact asupra vieţii mele. Deci dacă este în regulă pentru tine, am să vorbesc puţin despre trecut pentru a avea o temelie.

    Baza este aceasta: Biblia însăşi e o carte. Implicaţile acestui fapt sunt, pur şi simplu, zguduitoare. Când Dumnezeu a avut în vedere toate modurile posibile pentru El de a transmite şi de a conserva revelaţia Sa pentru lume - acestea fiind infinite, Dumnezeul Atotputernic şi Atotînţelept a ales o Carte. Acest lucru este uimitor! Nu avem alt acces autoritar spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi spre calea salvării sau spre modul în care să trăim o viaţă plăcută Domnului decât prin intermediul Cărţii Sale - fie în mod direct, citind-o, fie în mod indirect, prin intermediul altor oameni care au citit-o.

    Cartea aceasta e unică. Este insuflată în toate cuvintele sale, iar această inspiraţie asigură suficienţa Cărţii pentru a ne echipa pentru „orice faptă bună”. Acea frază din 2 Timotei 3:17 este uimitoare pentru mine! Este o afirmaţie minunată despre faptul că noi suntem echipaţi sau umpluţi prin intermediul acestei Cărţi pentru orice faptă bună pe care Dumnezeu o aşteaptă din partea noastră. El nu se va aştepta niciodată ca noi să facem ceva pentru care El nu ne-a echipat prin intermediul acestei Cărţi. Deci, este uimitor cât de puternică și unică este această Carte!

    Poţi adăuga la cele spuse şi Efeseni 3:4 unde Pavel spune: „Pentru ca, citind, să puteţi pricepe care este înţelegerea pe care o am eu cu privire la taina lui Hristos.” Acest verset îmi taie răsuflarea! Insuflarea Cărţii şi citirea acesteia sunt punctele de legătură între Dumnezeu şi om, unde adevărul salvator este mutat din mintea divină în mintea şi duhul uman. Există implicaţii uimitoare în a spune că citirea este calea spre priceperea înţelegerii pe care o am eu cu privire la taina lui Hristos, aşa cum a spus Pavel.

    Şi desigur că nu este posibil decât prin intermediul atotputernic al Duhului Sfânt. Aceasta nu este doar o afacere intelectuală, dar nici nu valorează mai puţin decât o afacere intelectuală, deoarece Dumnezeu a hotărât ca adevărul Său să se afle prin intermediul unei Cărţi. A citi este o muncă a minţii. Şi desigur că nimic din ce am spus nu este destinat pentru a implica faptul că putem să vorbim despre aceasta în mica noastră cabină privată, fără a lua pe nimeni altcineva în considerare. Biblia este foarte clară în privinţa faptului că Dumnezeu a rânduit pastori și învățători - persoane cu daruri spirituale. Şi acele daruri includ şi înţelepciune, cunoştinţe, profeţii, învăţături şi alte moduri prin care oamenii ne pot clarifica, ne pot ajuta să aplicăm şi ne inspiră prin intermediul Scripturii. Deşi Dumnezeu ne-a dăruit o Carte, El doreşte ca noi să o înţelegem, să o aplicăm şi să ne lăsăm inspiraţi de ea cu ajutorul altor oameni care au murit, dar şi-au lăsat descoperirile în cărţi şi de cei care încă sunt în viaţă şi care ne învaţă, ne predică, ne sfătuiesc şi care poartă discuţii cu noi.

    Deci, odată ce realitatea lui Dumnezeu cu privire la Cuvântul scris dupa voia Lui într-o Carte, ca mijloc decisiv prin care El va descoperi şi păstra revelaţia despre El Însuşi - odată ce te-ai adâncit în acest Cuvânt nu vei mai putea să fii vreodată indiferent cu privire la realitatea cărţilor. Spun încă o dată că Dumnezeu a privilegiat această Carte, a onorat-o, a înălţat-o şi a preţuit-o mai presus de orice mijloc veşnic de păstrare îndelungată şi tălmăcire a revelaţiei Sale.

    Deci când spun că mi-ar fi greu să exagerez când vorbesc despre impactul cărţilor asupra vieţii mele cred că spun ceva ce este în conformitate cu scopul lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Permite-mi să fiu puţin mai specific în răspunsul meu.

    1. Cărţile mi-au arătat gloria, măreţia, caracterul, atributele şi frumuseţile lui Dumnezeu. Cărţile „Freedom of the Will”, „Essay on the Trinity” şi alte zeci de predici ale lui Jonathan Edwards. Cărţile „The Death of Death” şi „The Glories of Christ and Communion with God” scrise de John Owen - sunt doar câteva exemple. Cartea „The Attributes of God” scrisă de Stephen Charnock cred că a fost aşezată pe masa de lângă pat pentru aproape un deceniu, pentru că puteam să citesc doar câteva pagini pe noapte – atât de plină de adevăruri glorioase despre Dumnezeu era.

    2. Cărţile m-au convins de existenţa păcatului. De fapt, aproape toate cărţile m-au convins de existenţa păcatului într-un fel sau altul. Am avut un timp îndelung în Germania unde în fiecare duminică seara citeam o parte extinsă din „Religious Affections” a lui Edwards. Mă găseam devastat în fiecare săptămână, în timp ce el decojea straturile de auto-preamărire a inimii mele.

    3. Cărţile mi-au arătat calea spre neprihănire. Mă gândesc la cartea lui Randy Alcorn în legătură cu argumente în favoarea vieţii, sau la cartea „Free at Last and the experience of black Christianity” scrisă de Carl Ellis în secolul 20, sau Soren Kierkegaard, George MacDonald şi Ralph Winte care au scris despre folosirea bunurilor materiale în timp de război.

    4. Cărţile m-au ispirat şi m-au încurajat în unele dintre cele mai dificile zile ale vieţii mele. Aici mă gândesc în principal la biografii precum cea a lui Calvin, scrisă de T.H.L. Parker sau cea a lui Augustin, scrisă de Peter Brown sau cea a lui Adoniram Judson, scrisă de Courtney Anderson. A fost un timp în care citeam mici episoade despre pastori măreţi, scrise de Warren Wiersbe.

    5. Cărţile mi-au modelat modul de gândire şi felul în care mă exprim. Aici desigur că mă gândesc la C.S. Lewis - logica lui extrem de clară şi credinţa lui profundă în realitatea rațiunii și a logicii, dar nu le-a înălţat niciodată mai presus de importanţa esenţială a imaginaţiei şi a sentimentelor. Aceasta nu este doar o credinţă profundă, ci o exemplificare. El nu afişează numai logica, dar de asemenea limbajul său tangibil, simţitor, uşor de înţeles şi concret e foarte semnificativ. O, puterea concretului asupra abstractului pentru ai ajuta pe oameni să înţeleagă cele mai măreţe lucruri!

    6. Cărţile mi-au cultivat convingeri profunde despre lucruri precum scopul lecturii. Aici mă gândesc la E.D. Hirsch şi la cartea „Validity Interpretation” care m-a convins profund că singurul motiv pentru orice fel de pretenție de validitate în interpretarea făcută de o persoană este că am găsit o intenţie a autorului în cele scrise. Cred că acest lucru este corect. Şi ce implicaţie mare are acest lucru în modul în care citeşti orice lucru!

    7. Cărțile au clarificat pentru mine concepte biblice care n-au putut ajunge la claritate doar prin faptul că le citeam. O, cât de extinsă trebuie să fie sfera de înţelegere a Scripturii pentru cineva astfel încât să poată sintetiza acele lucruri aşa cum se găsesc ele în cărţi. Aici mă gândesc la unul dintre profesorii mei, George Ladd, care a scris „New Testament Theology” şi cartea „The Presence of the Future”. Așa că acesta este vârful aisbergului.

    Mă adresez acum persoanelor care se luptă cu cititul şi vreau să le spun foarte simplu: alăturaţi-vă mie! Alăturaţi-vă limitatului, cititorului lent, John Piper. Recunoaşteţi-vă limitele. Lăsaţi toate resentimentele la o parte, toată mânia, toată mila de sine şi auto-justificarea şi umili fiind, acceptaţi-vă limitele. Recunoaşteţi-le şi daţi tot ce aveţi mai bun din voi! Fiţi recunoscători pentru fiecare măsură de lectură pe care reuşiţi să o parcurgeţi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>