"Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?

     Pasajul din 1 Petru 3,18-20 a starnit intotdeauna discutii aprinse in randul crestinilor. Controversele sunt cauzate in mare parte de limbajul greoi folosit de apostolul Petru in aceasta parte a epistolei sale:

     „Christos, de asemenea,  a suferit odata pentru pacate, El, Cel neprihanit, pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu. El a fost omorat in trup, dar a fost inviat in duh, in care S-a dus sa propovaduiasca duhurilor din inchisoare, care fusesera razvratite odinioara, cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu era in asteptare, in zilele lui Noe, cand se facea corabia, in care au fost scapate prin apa un mic numar de suflete si anume opt.”

Unii comentatori au interpretat pasajul amintit in sensul ca, in perioada cuprinsa intre crucificarea si invierea sa, Domnul Christos S-a dus sa predice sufletelor de pe vremea lui Noe, tinute in inchisoare.  Altii spun ca aceasta lucrare ar fi fost facuta de Iisus in perioada dintre inviere si inaltarea la cer.

Oricare ar fi varianta, pasajul amintit este folosit de unii crestini pentru a dovedi ca exista viata dupa moarte si ca in momentul mortii, trupul imaterial – adevarata persoana – paraseste trupul fizic. Conform acestei credinte, Domnul Christos le-ar fi predicat sufletelor oamenilor care au trait pe timpul lui Noe, suflete tinute in „inchisoare”, proclamand biruinta Sa asupra lui Satana si acordandu-le acestora o a doua sansa la mantuire.

Aceasta interpretare se bazeaza in parte si pe un mit prezent intr-un text evreiesc precrestin, in care se spune ca niste ingeri ( „strajerii” ) ar fi  fost ispititi de frumusetea femeilor pamantene care traiau inainte de potop. Avand relatii sexuale cu acestea, s-au nascut uriasii de care aminteste cartea Genezei ( ( cap. 6,4 ). La potop, trupurile acestor uriasi au fost nimicite, insa sufletele lor ar fi bantuit lumea sub forma duhurilor rele. Apoi Dumnezeu ar fi inchis cea mai mare parte a acestor duhuri, pastrandu-le pentru ziua judecatii ( 1 ).

Daca apostolul Petru ar fi facut referire la acest mit evreiesc in pasajul amintit, s-ar ridica o multime de probleme greu de rezolvat:

1) De ce Domnul Christos le-a predicat doar duhurilor de pe vremea lui Noe si nu tuturor raposatilor, acordandu-le tuturor, in mod egal, o a doua sansa la mantuire ?

Unele parafrazari moderne ale Bibliei, cum este cea intitulata The Message, sugereaza ca Iisus le-ar fi predicat tuturor mortilor ( 2 ). Insa textul biblic este foarte clar in acest sens, iar capitolul 3 din prima epistola a lui Petru restrange mult perioada la care face referire apostolul, si anume la „zilele lui Noe in care se facea corabia” ( 1 Petru 3,20 ).

Daca Domnul Christos le-ar fi acordat doar acelor „duhuri din inchisoare” privilegiul unei a doua sanse la mantuire, ar fi fost nedrept din partea lui Dumnezeu. Or, lucrul acesta nu e posibil, datorita caracterului Sau drept  si nepartinitor.

2) Daca Domnul Christos le-a predicat acestor suflete, dandu-le o noua sansa la mantuire, de ce acelasi apostol Petru afirma in a doua sa epistola ( cap. 2,4-9 ) ca, asemenea ingerilor rai alungati din cer si asemenea nelegiuitilor din Sodoma si Gomora, si nelegiuitii de pe vremea lui Noe sunt pastrati „ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii” ?

Oare dupa milenii de chinuri suportate in „inchisoarea” de care vorbeste Petru, aceste duhuri nu au primit mesajul lui Christos, refuzand si cea de-a doua sansa de a fi mantuiti ? Greu de crezut ! Cine ar refuza o asemenea sansa ?

3) Daca ar fi adevarat ca in perioada dintre crucificare si inviere, sau dintre inviere si inaltare, Domnul Christos le-ar fi predicat  duhurilor unor decedati, acest fapt ar veni in contradictie cu o multime de afirmatii ale Bibliei cu privire la starea omului in moarte. Iata cateva dintre acestea:

     „Sufletul care pacatuieste, acela va muri”, spune profetul Ezechiel ( cap. 18,4 ), iar apostolul Pavel ne asigura ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 ), nu viata vesnica in chinuri. Eclesiastul afirma si el ca „cei morti nu stiu nimic” si ca „dragostea lor si ura lor si pizma lor  demult au si pierit”, iar  „in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune” ( cap.9, 5.6.10; vezi si Psalm 6,5; 115,17; 88,10-12, s.a. )

Daca in mormant nu mai exista constienta de sine, intelepciune si comunicare, cum ar fi putut Domnul Christos sa le predice „duhurilor din inchisoare” daca acestea nu-L puteau auzi si intelege ?

Daca „duhurile din inchisoare” ar fi duhuri demonice infrante si convertite de puterea lui Iisus, de ce exista in Noul Testament atatea referinte cu privire la lupta teribila, in curs de desfasurare, intre fortele binelui si ale raului ( Faptele apostolilor, epistolele lui Pavel, Apocalipsa )? Daca aceste duhuri malefice sunt inchise, de ce continua sa faca atata rau in lume si in mod deosebit Bisericii lui Christos ?

Cheia intelegerii corecte a celor afirmate de Petru se afla in raspunsul la intrebarea: Cum a vizitat Domnul Christos „duhurile din inchisoare” de pe vremea lui Noe ? Le-a vizitat personal in perioada dintre crucificare si inaltare sau le-a vizitat prin Duhul Sau Cel Sfant ?

Cea mai simpla si mai naturala interpretare a versetului 19 din 1 Petru 3, care se armonizeaza cu caracterul drept al lui Dumnezeu, dar si cu doctrina despre starea omului in moarte, este aceea ca Iisus a vizitat aceste duhuri prin Duhul Sfant. In aceeasi epistola, Petru mai vorbeste odata despre Duhul Sfant care i-a calauzit pe profetii din vechime in activitatea de predicare a mantuirii.

Insusi Mantuitorul ne-a asigurat ca Duhul Sfant „va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul” ( Ioan 16, 8 ). El, Duhul Sfant, este Cel care a predicat lumii antediluviene prin Noe. Iar in ceea ce priveste folosirea de catre Petru a termenului „duhuri”, Clinton Wahlen scrie in articolul sau urmatoarele:

„A-i numi „duhuri” pe oamenii din zilele lui Noe suna strain in urechile moderne, insa pentru primii crestini, lucrul acesta nu a parut mai neobisnuit decat este azi, pentru noi, sa vorbim despre oameni numindu-i „suflete” ( 3 ).

Dar de ce foloseste Petru termenul de „inchisoare” cand vorbeste despre oamenii de pe vremea lui Noe ? Raspunsul nu e greu de gasit. Dumnezeu deja condamnase civilizatia antediluviana la nimicire totala din cauza nelegiuirilor ajunse la culme. Oamenii de pe vremea lui Noe se aflau deja in celula condamnatilor la moarte. Cand Noe construia corabia, ei traiau fizic, insa soarta lor era deja pecetluita prin refuzul de a asculta mesajul salvarii transmis prin Noe.

Cateva observatii:

1) Domnul Christos a inviat in trup, nu in duh. Daca El ar fi inviat in duh, trupul ar fi trebuit sa ramana in mormant. Acesta insa a fost gasit gol. Toate dovezile scripturistice arata ca Domnul Iisus inviat se afla in trup ( Ioan 20,2.11-17. 24 ; 21,1). Expresia „a inviat in duh” este incorecta. Corect este sa citim: „a inviat prin Duhul”, asa cum traduce abatele Crampon in limba franceza ( o traducere catolica a Bibliei ):

„El a fost omorat in carne, dar a revenit la viata prin Duhul. In acest Duh El S-a dus sa predice duhurilor intemnitate, celor ce in veacurile trecute fusesera rebeli…”

2) Iisus Christos a inviat prin Duhul Sfant, asa cum afirma apostolul Pavel: „Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Christos Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau care locuieste in voi. ( Romani 8,11 )

Asadar, pasajul din 1 Petru 3,18-20 nu ne vorbeste despre o a doua sansa la mantuire, oferita de Domnul Christos raposatilor din timpul potopului, ci de eforturile inimaginabile pe care Duhul Sfant le-a facut in toate timpurile pentru a-i intoarce pe oameni de pe caile lor rele la neprihanirea ceruta de Dumnezeu. Doctrina unei a doua sanse la mantuire dupa moarte nu este o invatatura biblica.

Spiritele din inchisoare nu sunt fantome fara corp, ci oameni in sensul deplin al cuvantului, ca si cei opt oameni salvati in arca lui Noe. In limbajul curent si noi folosim adesea expresii ca: „spirite agitate”, „un suflet mare”, un suflet generos”, etc, fara sa intelegem prin aceasta ca e vorba de fantome, ci de oameni reali.

Apostolul Petru vrea sa ne arate ca Evanghelia a fost predicata si antediluvienilor, dar spiritul lor s-a impotrivit influentei Duhului Sfant pentru a fi condusi in directia cea buna. De aceea, ei au ramas, din punct de vedere spiritual, robi ai pacatelor lor. Inchisoarea de care aminteste Petru este cea a pacatului si necredintei ( vezi Ioan 8,32-36; Luca 4,18 ).

sursa: https://www.loribalogh.ro/