text Devotionale

Rugăciune

de Thomas A. Kempis
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas A. Kempis

 Slobozenia duhului se câştigă mai mult prin rugăciune decât prin citire

   Doamne, numai omul desăvârşit poate să-şi ţină întotdeuna privirile îndreptate spre lucruri cereşti şi, în mijlocul grijilor, să trăiască oarecum fară grijă, şi aceasta nu din trândăvie sau nesimţire, ci pentru că are inima dezlegată de oameni.

   Cu lacrimi, Te rog, Dumnezeul meu cel prea bun, să mă păzeşti de grijile vieţii acesteia, ca să nu mă încurc cu ele. Păzeşte-mă de multele trebuinţe ale trupului ca să nu ajung robul plăcerilor, păzeşte-mă de orice piedică a sufletului, ca să nu cumva, apăsat de necazuri, să cad sub greutatea lor. Nu vorbesc de acele lucruri după care aleargă deşertăciunea omenească cu atâta nesaţ, ci de acea stricăciune care a intrat în lume prin păcat şi apasă ca un blestem asupra fiilor lui Adam, si nu mă mai lasă să mă ridic, când voiesc, la slobozenia duhului.

   O, Dumnezeul meu, schimbă-mi în amărăciune orice mângâiere a cărnii, care, prin farmecul unei plăceri trecătoare, mă trage de la dragostea de bunurile netrecătoare. Să nu fiu biruit, Dumnezeul meu, să nu fiu biruit de carne şi de sânge, să nu fiu înşelat de lume şi de slava ei, să nu fiu înşelat şi amăgit de Diavolul si de vicleniile lui. Dă-mi putere să mă împotrivesc ispitelor, dă-mi răbdare să îndur necazurile cu statornicie şi să stăruiesc până la sfârşit. În locul mângâierilor lumeşti dă-mi plăcuta ungere a Duhului Tău, şi în locul iubirii lucrurilor firii pământeşti, umple-mi inima cu dragoste fierbinte pentru Tine.

   Mâncarea, băutura, îmbrăcămintea şi toate celelalte lucruri necesare pentru întreţinerea trupului sunt o greutate pentru cei plini de râvnă cu duhul, care vor să trăiască numai pentru cele veşnice. Invaţă-mă să folosesc cu cumpătare lucrurile necesare părţii acesteia muritoare şi să-mi înfrânez pofta de a le căuta şi de a le preţui mai mult decât se cuvine. A le lepăda pe toate nu se poate,  pentru că trupul acesta cere să fie îngrijit. A alerga însă după lucrurile de prisos, care slujesc numai spre dezmierdarea trupului, aceasta nu e voia Ta, deoarece carnea s-ar ridica împotriva duhului.

   Mâna Ta, Doamne, să mă conducă şi în această privinţă, ca nu cumva să trec peste dreapta măsura.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise