text Devotionale

PETRECE TIMP CU DUMNEZEU

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

Dumnezeu poate să-ți vorbească oricând, oriunde, prin oricine… chiar și printr-un gând pe care ți-l pune în inimă (vezi 1 Corinteni 2:16). Dar pentru că acel gând poate fi sufocat de mulțimea altor gânduri pe care le ai, El spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” În liniște Îl poți auzi pe Dumnezeu mult mai clar. „Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă… dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.” (Marcu 4:33-34) În cartea sa „Înalta chemare, înaltul privilegiu,” Gail MacDonald scrie: „Pustnicii trăiau și erau supuși crezului tăcere-solitudine-pace lăuntrică. Numai după un timp suficient de tăcere și solitudine se considerau pregătiți să vorbească. În zilele noastre, există o logică ciudată, cum că resursele spirituale și împrospătarea se găsesc în căutarea constantă de voci noi, în participarea la tot mai multe întruniri, în împărtășirea unor opinii gândite pe jumătate. Cădem în capcana convingerii că Dumnezeu este cel mai mulțumit când suntem doxă de informații și când ne-am organizat la maxim timpul și relațiile. Eliberarea presupune să taci înaintea lui Dumnezeu, este un moment de discuție cerească în timpul căreia ascultăm mai mult decât vorbim. Iar tăcerea necesită solitudine!” În așteptarea noastră tăcută înaintea lui Dumnezeu, urechea noastră spirituală se antrenează pentru a-I cunoaște vocea. Autoarei Sylvia Gunter îi aparține următorul citat: „Înțeleg de ce David a trebuit să poruncească sufletului său să se oprească. Să te oprești e greu, aproape imposibil pentru unii dintre noi. Am descoperit, însă, că sufletul meu a fost multă vreme flămând după liniște, iar acum că a gustat iarăși din ea, nu va fi mulțumit până când aceasta nu va deveni parte constantă a fiecărei zile!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Neemia. Uneltirile diavolului"
Categorie:  Cartile Bibliei  În capitolul 3 am văzut rămăşiţa lucrând cu hărnicie la reconstruirea zidului. Duşmanul a fost supărat din aceasta cauză şi în capitolul 4 a ameninţat că vi...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Neemia. Porţile Ierusalimului"
Categorie:  Cartile Bibliei  Prezentul studiu analizează cele zece porţi ale zidului Ierusalimului aşa cum sunt prezentate succesiv în capitolul 3 din cartea Neemia. Semnificaţia numelo...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Untdelemnul văduvei"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi o femeie dintre soţiile fiilor profeţilor a strigat către Elisei... Şi Elisei i-a zis: «Ce să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai în casă?». Şi ea a zis: «...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"1 şi 2 Împăraţi"
Categorie:  Cartile Bibliei  1. Autorul şi data scrierii2. Scopul scrierii3. Particularităţi4. Privire de ansamblu asupra conţinutului1. Autorul şi data scrieriiCele doua cărţi ale Împă...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Plinătatea lui Dumnezeu pentru un vas golit"
Categorie:  Cartile Bibliei  1. Samuel 4 şi 7Cele două capitole de mai sus ne prezintă o imagine dintre cele mai impresionante ale unui principiu prezent în tot Cuvantul inspirat, şi an...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Eli şi familia sa"
Categorie:  Cartile Bibliei  Despre Eli ni se relatează foarte puţin în Biblie. Despre soţia lui nu citim nimic. Ceea ce ştim despre acest preot găsim în 1. Samuel 1 - 4 .El a fost până...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 31"
Categorie:  Cartile Bibliei  Potrivit cuvântului lui Dumnezeu anunțat prin Samuel (28:19), Israel a căzut înaintea filistenilor pe muntele Ghilboa. Cei trei fii ai lui Saul - Ionatan fi...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 30"
Categorie:  Cartile Bibliei  O umblare potrivit inimii firești îl privase pe David de comuniunea cu Dumnezeul lui. Pe calea pe care o urma nu putea primi, ca Enoh, „mărturia de a fi plă...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 29"
Categorie:  Cartile Bibliei  Armata filistenilor și cea a lui Israel au ajuns la locul de adunare. „David şi oamenii săi au înaintat în garda din urmă cu Achiş“ (v. 2) deoarece ei ajuns...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 28"
Categorie:  Cartile Bibliei  A sosit și ziua - nu se putea ca David să scape de o asemenea situație - când filistenii și-au strâns din nou trupele pentru a face război împotriva lui Isr...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise