"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 31"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Potrivit cuvântului lui Dumnezeu anunțat prin Samuel (28:19), Israel a căzut înaintea filistenilor pe muntele Ghilboa. Cei trei fii ai lui Saul - Ionatan fiind unul dintre ei - au pierit. Saul rămăsese ultimul. Fusese foarte înspăimântat de anunțul judecății făcut prin Samuel (28:20). Îi era teamă și inima i se cutremurase puternic înaintea taberei filistenilor văzând numai pregătirea judecății (28:5), Cu atât mai mult a fost înspăimântat la executarea judecății. „A fost foarte înspăimântat de arcași“ (v. 3). Astfel, în momentul când păcătosul este înaintea judecății lui Dumnezeu pierde orice putere și rămâne numai cu groaza. „Este înfricoșător să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu“ ( 10:31 ) când, după ce ai mărturisit credința, o abandonezi. Saul a vrut să moară pentru a scăpa de acea neliniște de nedescris și nu a făcut decât să se arunce într-o altă neliniște, în chinurile din locul nevăzut, unde viermele nu moare și unde focul nu se stinge.

„Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti necircumcişi şi să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine“ (v. 4). Expresia „acești necircumciși“ vorbește până și în moarte despre religia sa exterioară, bazată pe disprețul a tot ce nu este evreu* . Putea să-l salveze circumcizia lui? Oare nu la circumcizia inimii privește Dumnezeu?

* Dându-le același nume (14:6), Ionatan îi judeca din punctul de vedere al lui Dumnezeu știind că puterea lui Dumnezeu era cu el pentru a-i da victoria. Saul îi compara cu sine însuși și vorbea cu dispreț și cu furia că nu putea să le scape

Saul și pajul lui și-au luat viața pentru a scăpa de batjocora vrăjmașului. Teama de Dumnezeu i-ar fi împiedicat să facă aceasta dacă ar fi avut-o înaintea ochilor. Saul nu a mai simțit batjocora, dar a suferit-o. Filistenii l-au decapitat pe împărat și poate că au gândit că și-au luat revanșa pentru moartea lui Goliat. Armele lui au fost puse în casa Astarteei (v. 10) și proclamau aparenta victorie a idolilor lor asupra Dumnezeului cel adevărat. Ceva similar s-a întâmplat și atunci când luaseră chivotul. Israel a fugit, vrăjmașul a luat cetățile și s-a așezat acolo. Iabes din Galaad, salvat odinioară de Saul (v. 11) a arătat milă față de morți, dar Dumnezeu a rămas tăcut, ca și indiferent față de toată acea ruină încât unii ar fi putut crede că fusese învins de oameni.

Această carte este ca sfârșitul tuturor. Vedem sfârșitul preoției, sfârșitul judecătorilor și cel al împărăției după felul omului. Totul se prăbușește, iar Dumnezeu lasă lucrurile să e prăbușească deoarece aceasta este ceea ce Îi trebuie Lui: totul trebuie să dadă înaintea lui David. Este îndeajuns ca el să rămână. Această înfrângere, această judecată și această ruină a omului sunt pentru Dumnezeu zorii domniei preaiubitului.

sursa: https://comori.org/