Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly

Categorie: Cartile Bibliei
 

Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după capitolul 2 (cu o singură excepţie, în Iov 12:9 ). Dumnezeu vorbeşte în conformitate cu autoritatea şi relaţia Lui; şi aceasta este exact ceea ce „Iehova“ înseamnă. Nu este vorba doar de Dumnezeu în mod abstract, ci de Dumnezeu în legătura (sau relaţia) Lui cu omul de pe pământ. „Şi Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii.“ Furtuna indică faptul că era vorba de o mustrare, pe care Iov trebuia să o simtă cu adevărat şi să profite de pe urma ei.

„Cine este cel ce Îmi întunecă sfaturile prin cuvântări fără pricepere?“ Domnul nu vrea să spună că Iov nu avea nici o pricepere sau cunoştinţă de Dumnezeu, ci că toată cunoştinţa lui era limitată şi neadecvată în ce priveşte lucrările Lui. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.“ Iată un cuvânt remarcabil. Dumnezeu urmează să-i pună o serie de întrebări. Până acum Iov chestionase lucrările lui Dumnezeu. De acum rolurile se schimbă şi Domnul va fi Acela care îl va întreba. „Unde erai tu când am întemeiat pământul?“ Ce întrebare zdrobitoare! Ce putea şti Iov despre asta? Şi Dumnezeu continuă să-i înfăţişeze măreţia lucrărilor Sale, atât cele neînsufleţite cât şi cele însufleţite.

Rezultatul a fost dărâmarea încrederii în sine a lui Iov, şi descoperirea ignoranţei lui complete şi a lipsei sale de putere. Şi Dumnezeu n-a vorbit decât de lucruri pământeşti, naturale, care au de a face cu ceea ce este vizibil şi temporal. Iar dacă Iov s-a dovedit atât de incapabil să răspundă la vreuna din ele - de fapt nici în ziua de azi nu li s-a dat răspuns, cu tot progresul ştiinţei - cum ar fi putut el să răspundă cu privire la cele cereşti şi veşnice? Acestea depind deplin şi absolut doar de Dumnezeu. Noi nu ştim nimic despre ele decât numai ce ne spune El, şi aceasta este binecuvântarea noastră, aceste lucruri le aşteptăm, cele nevăzute şi veşnice; prin urmare noi, spre deosebire de ceilalţi oameni, trebuie să fim cu totul dependenţi, cu privirile spre cer şi plini de încredere.

sursa: https://comori.org/