text Devotionale

Mort în păcat vs. mort față de păcat

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

   Mort ÎN păcat.

   ”Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului  care lucrează acum în fiii neascultării.” Efes.2:1.

   Morții aceștia trăiesc pe pământ, în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată și inima împietrită, ei săvârșesc necurăția și desfrânarea și nu-L cunosc pe Dumnezeu și viața LUI. Adam a fost primul om care a murit duhovnicește, lăsând apoi moartea în păcat, moștenire omului născut din femeie pe pământ. Acești morți au ”duhul” lor mort, chipul lui Dumnezeu a căzut de peste ei, au pierdut binecuvântarea și relația  lor cu Stăpânul Universului și a lor. S-au vândut domnului puterii întunericului și s-au înmulțit pe pământ fii neascultării. Au pierdut relația și părtășia cu Dumnezeu, ceea ce era cel mai măreț lucru, ce putea să-l aibă omul pe pământ. Și-au pierdut autoritatea asupra pământului și asupra moștenirii pe care Dumnezeu le-a dat-o în stăpânire. Au pierdut binecuvântarea și au primit blestemul. Au pierdut odihna și au câștigat stresul și neliniștea, au pierdut pacea și au găsit dezbinarea, au pierdut sănătatea și au găsit boala, durerea și despărțirea. Este plină lumea aceasta de oameni morți în păcat, care păcătuiesc de la sine și sunt robii gândurilor lor și minții lor neînnoite.

   Mort FAȚĂ de păcat.

   Romani 6:2b.”Noi care am murit -FAȚĂ de păcat-, cum să mai trăim -în păcat-? 8. Acum dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu EL.” 11. ”tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.”

   Galateni 6:14. ”În ce mă privește, departe de mine găndul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului noastru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.”               

   1 Petru 2:24. ”Ela purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi , fiind morți -față de păcat- , să trăim pentru neprihănire;.....”

   Crucea Domnului Isus este temelia credinței noastre. Când ajungi să înțelegi prin credință lucrarea de la cruce și anume că eu am murit de drept împreună cu Hristos față de păcat, nu mai pot să trăiesc în păcat. De ce? Pentru că eu mă socotesc moartă față de păcat și vie pentru Dumnezeu. Mintea mea a intrat în procesul de înnoire și în fiecare zi Cuvântul Lui este mâncarea mea, pasiunea mea, viața mea, dragostea mea și dorința mea. Eu cred că am murit față de păcat și trăiesc pentru Dumnezeu. Pavel zice: ”prin crucea Domnului Isus, lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.” Deci gândește-te, lumea moartă față de mine și eu față de ea. Ce ar mai putea face doi morți? Nu mai am nici un interes pentru  lume, este  moartă față de mine și eu moartă față de ea. Am înviat împreună cu Hristos și nu mai umblu după lucrurile de jos, ci după cele de sus. Ajunsă la stadiul acesta pot ușor să mă împotrivesc mădularelor mele care trebuie și ele să fie făcute roabe ascultării de Hristos. Mintea mea înnoită de Duhul Sfânt, din Cuvântul Harului, face rânduială și la nivelul sufletului și a trupului, ca duhul, sufletul și trupul meu să fie conectate cu Hristos.

   Deci duhovnicește am murit față de păcat și am înviat pentru Hristos și împreună cu Hristos. Am biruință în Numele lui Isus și pentru câștigarea sufletului meu pentru Hristos, lupt din biruința câștigată de Isus, iar Duhul Sfânt este Conducătorul și Călăuzitorul în acest proces de sfințire a sufletului și a trupului meu, pentru că eu sunt moartă față de păcat și păcatul nu mai domnește în viața mea, ci Hristos harul și neprihănirea LUI.

 

Mulțumesc Tată, Isuse și Duhule Sfânt și vreau ca să primesc în toată plinătatea , harul și darul neprihănirii, ca să pot să domnesc în viață, prin Isus Hristos; peste păcat, boală și orice domnie și stăpânire din locurile cerești.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise