text Devotionale

Măsuri luate în avans

de Betty Glover Perry
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Betty Glover Perry

 

  Într-o recentă seară de joi, după ce am lucrat în grădină toată ziua, eu şi soţul meu eram obosiţi şi voiam să facem un duş, să mâncăm şi să ne odihnim. Fratele E., membru al bisericii, a sunat să ne spună că un membru era grav bolnav şi avea nevoie de o vizită pastorală. După care, fratele E. a enunţat pur şi simplu: „Vin acum după dumneavoastră, frate pastor!” Soţul meu i-a spus că tocmai ce intraserăm în casă din grădină şi eram murdari şi transpiraţi şi că vom fi gata peste o oră, după mult-necesarul duş.

  Soţul meu s-a pregătit şi a pornit spre instituţia de îngrijire, care se afla la doar 15 minute de mers cu maşina. După zece minute, a sunat telefonul şi am ştiut că nu putuse să ajungă încă şi că ceva nu era de bine. Se produsese o coliziune cu un camion; partea din faţă a maşinii noastre era avariată, dar camionul nu avea nimic stricat. Am şoptit o rugăciune şi imediat am luat maşina până la locul accidentului. Când am ajuns, nu l-am văzut pe soţul meu, dar am văzut maşina de pompieri, maşina de tractare, două maşini de poliţie şi un echipament de descarcerare. După ce am parcat într-un loc sigur şi am alergat să-l văd pe soţul meu pe targă, mi-a stat inima în loc de groază. Am reuşit să îl văd şi a fost nemaipomenit să aud că îmi răspunde. L-au dus repede la camera de gardă şi a fost externat după opt ore, pe propriile picioare.

  Agentul nostru de asigurări a fost notificat şi a luat măsuri în avans pentru închirierea unei maşini, pentru estimarea costurilor şi pentru tractare. Vineri seara, ne-am îmbrăcat din nou şi ne-am dus la azil să îl vizităm pe membrul nostru, care a fost absolut încântat să ne vadă. După rugăciune şi după ce am discutat puţin, ne-am dus acasă, fericiţi că în sfârşit ne-am achitat de ceea ce începuserăm cu o zi înainte.

  Membrii bisericii noastre au fost trişti din cauza accidentului, dar fericiţi că eram bine. Planul Diavolului este întotdeauna să ne oprească din activitate. El a încercat să facă în aşa fel încât Isus să fie omorât din pruncie. Diavolul ştie că are puţină vreme şi ştie despre măsurile luate în avans în ceea ce îl priveşte pe el. Ai încredere în Domnul întotdeauna. Diavolul va pune tot felul de capcane, în încercarea de a te împiedica să faci lucrarea Domnului, dar, dacă eşti puternică, te va încetini doar – pentru puţină vreme.

  Isus a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2). Nu-I putem lăsa pe Satana să ne împiedice în drumul nostru spre cer. E posibil să încerce zilnic să ne încetinească, aşa că haideţi să ne ţinem ochii aţintiţi asupra premiului şi, prin harul lui Dumnezeu, vom primi cerul ca viitoarea noastră casă. Ioan 14:1-4 este o promisiune pentru fiecare dintre noi  

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise