text Devotionale

Mângăitorul a venit

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

   ”Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. În ce privește păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce privește neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl și nu Mă veți mai vedea; în ce privește judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.”

   Mulți ani de zile am crezut că Mângâietorul este Cel ce venea cu condamnare atunci când greșeam, ori făceam un lucru rău zicând: vezi ce ai făcut Domnul Isus s-a supărat pe tine, vezi de aia ți sa întâmplat asta, ori asta. Credeam că Duhul Sfânt stă undeva și vânează greșelile mele, ca să mă pedepsească Domnul. Astfel mă învârteam într-un cerc vicios și nu reușeam să scap, mă simțeam condamnată și pedepsită de Domnul, la orice abatere făcută. Într-o astfel de stare toate ușile erau deschise celui rău să mă atace, iar eu credeam că-i Domnul. Acum ce credeți am fost mai bună, mai evlavioasă, că puneam toate atacurile celui rău pe seama Domnului, se bucura El când mă vedea? Nu, ci îi era milă de mine și Îi este milă de oricine cănd ne vede risipiți ca niște oi fără păstor. Mângâietorul nu a venit să dovedească ”fiilor” păcatul fiindcă ni la dovedit atunci când am murit împreună cu Hristos și am înviat la o viață nouă, la neprihănire. Isus a uitat păcatul și fărădelegea, nu și le mai amintește. Duhul Sfânt dovedește lumea vinovată de păcat, pentru că nu cred în el.

 

   În ce privește ”neprihănirea” lumea este vinovată pentru că nu crede schimbul de la cruce. 2Corint.5:21. Isus a rezolvat păcatul, ne-a dat neprihănirea LUI și asta Duhul ne-o dovedește nouă ”fiilor LUI și ne zice: nu mai pedalați pe păcat, Isus l-a achitat, credeți în neprihănirea LUI și bucurațivă de acest privilegiu măreț. Romani 11:27; Evrei 10:12. Când diavolul vine cu condamnarea spune-i: La cruce Hristos te-a biruit, te-a călcat în picioare și te-a făcut de ocară înaintea lumii,(Colos.2:15) iar eu sunt ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, (Colos.3:3; Efes.2:6) așa că ești și sub picioarele mele și mă împotrivesc tare în credință și biruitoare pentru că lupt din biruința LUI, și îmi cunosc identitatea în EL. În ce privește ”judecata” lumea este dovedită vinovată, fiindcă stă sub autoritatea stăpânitorului lumii acesteia și respinge lucrarea LUI de la cruce. Noi însă ne bucurăm și știm sigur că diavolul a fost înfrânt la cruce. Asupra noastră are putere doar atunci când ne abatem de la adevăr și-i credem minciunile lui. Este mai greu pentru ”fii” de Dumnezeu care ani de zile au învățat altfel lucrurile, care au ajuns ca  lumea, plini de boli, de dezbinări, de certuri și nu mai au timp să-L mărturisească pe Isus și lucrarea Sa, pentru că trebuie să vorbească despe cea ce-i doare, când inima este amărâtă și duhul zdrobit. Oricum Isus așteaptă să ne ridicăm și să ne mângâie inima și duhul zdrobit. Isus Domnul nostru ne este credincios, chiar atunci când noi nu-I suntem, ci credem minciunile celui rău. Isus Hristos are răbdare și așteaptă să ne venim în fire, să luăm autoritatea care ne-a dat-o la cruce și să știm cine suntem, ca ”fii” de Dumnezeu. În Numele Domnului Isus, Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise