text Devotionale

DUMNEZEU LOCUIEȘTE ÎN CASA LAUDEI

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22:3)

Locul în care trăiești este casa sau „locuința” ta. Așadar, când Îl lauzi pe Dumnezeu, tu spui: „Simte-te ca acasă, Doamne!” Unde locuiește Dumnezeu? El are numeroase adrese, și una dintre ele este „lauda”! Așa cum ne bucurăm de profunzimea intimității cu cei dragi acasă, tot așa lauda creează o părtășie profundă între noi și Dumnezeu. Așa cum vorbele de dragoste și apreciere aduc doi oameni laolaltă, tot la fel cuvintele de laudă ne apropie mai mult de Dumnezeu. Versiunea New King James a Bibliei prezintă acest verset din Psalmul 22:3 astfel: „Tu ești sfânt, așezat pe tronul laudelor lui Israel.” Să remarcăm exprimarea „așezat pe tron.” Japonezii au un mod foarte frumos de a spune lucrul acesta. Amintindu-și că împăratul lor era purtat pe tron și cei care se aflau în jurul său se opreau și se plecau până la pământ, ei spun: „Când ne închinăm lui Dumnezeu, creăm un scaun… pe care El vine și se așează!” De cinci ori ni se poruncește în două versete alăturate să-i „cântăm laude” lui Dumnezeu. „Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratul nostru, cântaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!” (Psalmul 47:6-7). Când Dumnezeu repetă același lucru de cinci ori, în două versete, El o face pentru că dorește să fie sigur că înțelegem mesajul. S-ar putea să spui: „Dar nu am ureche muzicală.” Ascultă un cântec de laudă și fredonează și tu melodia așa cum poți, dar din inimă. David a scris (Psalmul 63:3-4): „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Acolo Eu sunt în mijlocul lor"
Categorie: Biserica lui Hristos  de Christian Briem DispensațiileIntroducereScrierea de faţă continuă într-o anumită privinţă cartea mea „Din întuneric la lumină”. În aceasta am încerca...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"5 Scrisori"
Categorie: Biserica lui Hristos de W. Trotter Scrisoarea I Prea iubiţi fraţi,Sunt multe lucruri în legătură cu poziţia noastră de fraţi adunaţi pentru Numele lui Isus, asupra cărora sim...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când primeşte cel credincios Duhul Sfânt?"
Categorie: Duhul Sfant de H. L. Heijkoop În Faptele Apostolilor găsim împlinirea făgăduinţelor, în timpul vieţii Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu S-a arătat ca Cel care era cu noi (Emanuel...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Duh, suflet şi trup“
Categorie: Studiu biblic  de H. C. Anstey 1. Tesaloniceni 5:23 ; Evrei 4:12 , etc.Se poate pune întrebarea: Ce cunoaştem despre originea lor? şi este potrivit faptul că ar trebui să cău...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Viitorul"
Categorie: Studiu biblic  de H. L. Heijkoop Introducere în cercetarea profeţiilor Ce poate mişca mai mult inima omului decât întrebarea: Ce ne va aduce viitorul? Normal că această...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Știința și Scriptura"
Categorie: Studiu biblic  de J. N. Darby Este cu mult mai binecuvântat să iei Cuvântul lui Dumnezeu doar ca fiind cuvintele lui Dumnezeu şi să nu ai de a face cu necredincioşia omului....
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Simboluri în Noul Testament"
Categorie: Studiu biblic  de Walter Scott Matei 24:29 , Apocalipsa 8:10SIMBOLULEXPLICAŢIALOCUL ÎN BIBLIEAlbCurăţieApocalipsa 3:4,5,18 ; 7:9,13AltarApropierea de DumnezeuMatei 5:23 , Evr...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profeții mici"
Categorie: Studiu biblic  Profeţii miciMi se pare că se cuvine să-l informez pe cititor că următoarele remarci asupra celor doisprezece profeţi mici nu au fost în mod oficial prezentate sub...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Preoția"
Categorie: Studiu biblic De unde nevoia de a avea un preot?Omul are dintotdeauna o aspiraţie spre înalt, un dor după ceva ce nu poate descrie, şi pe care nu-l poate găsi în cele de pe pământ. Are...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Paradoxuri minunate ale Scripturii"
Categorie: Studiu biblic  de L. M. Grant PrefaţăDumnezeu este infinit mai mare, infinit mai adevărat şi credincios, infinit mai îndurător şi iubitor decât îşi poate imagina cineva. Aşad...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise