text Devotionale

Credința, de la vorbe la fapte

de Petrisor Flavius
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petrisor Flavius
 

Recent am auzit o predică în care se zicea că doar dragostea contează, că doar ea rămâne și că de la dragoste au pornit toate, aproape că nu mai e nevoie de fapte, nici de biblie sau slujire, până la urmă nu mai e nevoie nici de botez sau credință. Personal cred că poți iubi fără să crezi dar nu poți crede fără să iubești.

Uneori în viața de zi cu zi am tot felul de discuții bazate pe problema credinței la nivel de practică. Suntem buni comentatori și chiar cunoscători ai bibliei, dar rezultatele sunt la urmă când ne uităm la împliniri, la realizări. Trec ani la rând până ne dăm seama cine este cu-adevărat Dumnezeu. Că... nu-L cunoaștem, noi doar ne lăudăm cu El, dar suntem departe de puterea Lui. Doamne deschide-ne ochii inimii.

Totuși până la urmă viața demonstrează că totul se bazează pe credință, fie ea cât de mică, dar să fie. Cum crezi în alarma care te trezește sau în pix că va scrie, așa e nevoie de credința în Dumnezeu, credința în Isus, având desigur ca rezultat faptele. Sunt frumoase versetele din biblie, sunt frumoase cântările și worshipul, dar fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.

E toamnă, e așa frumos, am o liniște în inima mea că Dumnezeu va trimite pe Isus să strângă roadele curând, dar oare va găsi El credință pe pământ?! Ai grijă tu ești un rod al suferinței Lui. Așa că nu sta nepăsător pentrucă poți totul cu Hristos care te întărește, dar nu poți nimic fără El.

Nu lăsa ca frământările, problemele și suferințele acestei lumi să te copleșească, fii încrezător pentru că 'toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!'

Crede iubind, pentru că dragostea face totul ușor, iar credința face totul posibil.

L i n u s _ F l a v i u s

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise