text Cugetari crestine

Voia Tatălui

de Cristi Dobrei
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
Voia Tatălui Ceresc reprezintã o sumã de valori, un mãnunchi de principii specifice naturii dumnezeieşti, cel mai înalt ideal la care poate aspira cineva. Este ceea ce se numeşte "voinţa absolutã", nivelul absolut al desãvârşirii, norma moralã desãvârşitã, dincolo de care nu mai existã nimic altceva şi nimic altceva nu are importanţã.
Toate fiinţele din Univers au fost create cu capacitatea de a face Voia Tatãlui sau Voia lui Dumnezeu. Dar, având voinţã liberã, ele pot alege sã facã sau sã nu facã voia Lui.
În Cerul spiritual, absolut toate fãpturile respectã voia Tatãlui. Acolo, conform Scripturii, nu existã nici mãcar un singur înger care sã nu îşi doreascã sã respecte voia Tatãlui. Domnul Isus Hristos Însuşi Îşi supune voinţa Sa, voii Tatãlui. Duhul Sfânt, de asemenea, Se subordoneazã voii Tatãlui. Arhanghelii, serafimii, heruvimii, fãpturile vii, miliardele de îngeri, fac exclusiv voia lui Dumnezeu. Cei care, la un moment dat nu au mai fãcut voia Tatãlui, au fost izgoniţi de acolo şi mutaţi în altã parte. Deci, în Cer se face voia Tatãlui în chip desãvârşit.
În Iad, în locul de chin, nu se face deloc voia Tatãlui. Satan, la fel şi demonii, îngerii cãzuţi, urãsc voia lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu Însuşi. Ei dispreţuiesc şi calcã în picioare orice principiu moral dumnezeiesc. În Iad se face voia lui Satan, adicã rãul absolut. Acolo, conform Scripturii, înafarã de sentimentul cã nu mai poţi scãpa niciodatã din acel loc, altã siguranţã nu existã!
Pe pãmânt, voia lui Dumnezeu se face parţial. Adicã, pe de o parte, unii oameni o fac, alţii nu o fac. Cei care nu fac voia Tatãlui, fac fie voia Celui Rãu, fie voia lor, care e subordonatã tot voii Celui Rãu. Pe de altã parte, cei care cautã sã împlineascã voia Tatãlui, sunt împiedicaţi adeseori fie de firea pãmânteascã, fie de Satan. Singurul care, în trup omenesc, a fãcut voia Tatãlui în chip desãvârşit, a fost Domnul Isus Hristos. Şi El ne învaţã în rugãciunea domneascã sã ne rugãm aşa: "Facã-se, Doamne, voia Ta pe pãmânt, aşa cum se face în Cer!". Cuvinte, dupã care, toţi oamenii ar trebui sã spunã "Amin!", dar nu o fac toţi.
Sã ne încredinţãm pe deplin, dar, voii lui Dumnezeu, ştiind cã ea este "bunã, plãcutã şi desãvârşitã" ( Romani 12:2). Sã cãutãm sã cunoaştem şi sã facem cu drag voia lui Dumnezeu, având în vedere faptul cã numai "cine face voia lui Dumnezeu, rãmâne în veac"! (1 Ioan 2:17).

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise