Cugetări (6)

Prin câte pustiuri sufletești, prin câte secete spirituale, prin câte crize personale și existențiale este necesar să trecem pentru a ajunge oameni adevărați? Adevărul nu este însă în noi oricât de mult l-am căuta ci în Cel care este calea, adevărul și viața.

Omul modern care a conceput lumea ca pe o locomotivă trebuie să meargă și el cu viteză pe șine dialectice și diabolice, să gândească și să trăiască în spiritul aceleași viziuni lineare și duplicitare a realității.

Generație după generație se nasc copii cu speranța că la capătul istoriei urmașii cei de pe urmă ai omului vor ajunge la destinație. Numai că sufletul care este imaterial și spiritual zboară cu o viteză mai mare decât cea a luminii la ceruri. Nu are nevoie să aștepte în această lume până la sfârșitul istoriei.

Separarea de contingentul istoriei și transcendența spirituală a acesteia se pedepsește cu marginalizarea socială și izgonirea din cetate a celor incomozi religios. Majoritatea electorală care preferă somnul în apele căldicele nu iartă pe cei care se trezesc la realitate.

Ecleziologia fără escatologie nu este suficient de încăpătoare fiindcă lumina cerească nu poate fi adunată nici nu poate încăpea în vase de lut. Împărăția lui Dumnezeu nu se poate realiza în această lume atâta timp cât omul nu găsește în inima sa adăpost pentru Fiul Omului.

Suntem martorii oculari ai timpului-spațiu, palimpseste pe papirusul răsucit al istoriei. Când însă sigilul Cărții Vieții va fi rupt mulți vor avea supriza că nu vor găsi numele lor înscris acolo cu litere de aur așa cum și-au închipuit.

Din războiul nevăzut care se duce în noaptea sufletului puțini ies învingători și ajung să vadă zorii dimineții. Cei mai mulți rămân și orbecăie prin întuneric până când vine îngerul Domnului să le arate calea de ieșire din peșteră la lumină.

Poate că omului de astăzi îi ajunge atâta iluminare intelectuală. Omul mai are nevoie și de credință și de adevăr pentru a putea deveni liber.

Pseudo-religiile sunt precum păsările de pradă care clocesc în cuibul lor fără să știe ouă de viperă.

Câteva secole după ce unul dintre cei mai luminați filozofi ai paradigmei moderne a postulat cerul înstelat deasupra noastră și legea morală în noi, și cerul înstelat în sensul Ideii Absolute și legea morală s-au evaporat din mintea omului. A mai rămas doar un simulacru abscons, o nostalgie efemeră a paradisului pierdut. Quo vadis? Doamne, acum încotro?

Dacă până la urmă nu găsim un sens existenței atunci degeaba ne mai nevoim să scoatem roata istoriei din mlaștinile deznădejdiei. Decând omul modern s-a decis să se re-creeze pe sine nu după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ci după închipuirile omului nici omul nici lumea creată de el nu-și găsesc sensul și zadarnic încearcă omul să scoată roata istoriei din mlaștinile deznădejdiei.