text Cugetari crestine

Cugetări (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
Nici în rai nici pe pământ îngerii nu stau degeaba ci lucrează fără repaos. După ce termină pe pământ cu slujirea omului cântă în ceruri imne de slavă Domnului.

La capătul vieții ne așteaptă raiul sau iadul. Ceea ce face diferența unde vom ajunge este calea pe care o alegem să călătorim până acolo.

Iadul este greu de îndurat datorită monotoniei, a repetiției sisifice, a lipsei de speranță. Dar nici raiul unde nu mai este nimic de făcut nu reprezintă o alternativă mântuitoare. Omul este chemat să urce până la tronul Domnului din slavă în slavă.

Dacă viața în lumea aceasta este lipsită de sens atunci de ce o luăm atât în serios, de ce ne mai batem capul cu atâtea probleme lumești?

Rugăciunea inimii este aidoma întoarcerii fiului rătăcitor la casa tatălui ceresc. Omului îi vine mintea la cap atunci când inima îi este înfrântă și se smerește.

Unii oameni umblă cu capul în nori până când cugetul lor devine nori și furtună. Păcat că nu privesc și la ceea ce este deasupra norilor, adică la cer.

Și pentru cei mai pesimiști dintre oameni există speranța că în grădina raiului ar putea crește și un pom al vieții. Alminteri după care model au fost creați toți pomii din lumea aceasta?

Dacă nu reușim să ieșim la lumină este posibil că norii ispitelor ne tulbură vederea.

Vanitatea grijii noastre de multe este un semn al lipsei noastre de încredere în Dumnezeu, al preocupării exagerate cu propria noastră persoană, cu propriile interese.

Omul religios ține echilibrul istoriei, sănătatea mentală a lumii. Cei luminați la minte dar fără inimă se înalță mai presus de fire și tulbură cursul firesc al vieții și al istoriei.


Cele mai recente resurse scrise - Cugetul

Paradoxuri
Unul dintre cele mai mari paradoxuri, de care am cunoştinţã, este politeţea cãlãului, când zice: "Doamnã, vã rog sã mã iertaţi, dar trebuie sã îmi fac datoria!".
Cugetări (6)
Prin câte pustiuri sufletești, prin câte secete spirituale, prin câte crize personale și existențiale este necesar să trecem pentru a ajunge oameni adevărați? Adevărul nu este însă în noi oricât de m... Citeste mai mult >>
Cugetări (5)
Paradoxul și vulnerabilitatea ființei omenești constă în faptul că omul s-a dovedit să fie deopotrivă și animal și înger și demon. Depinde căreia din aceste făpturi dăruiește fiecare trupul și sufletu... Citeste mai mult >>
Cugetări (4)
Ce folos dacă vom cuceri spațiul cosmic, dacă vom urca până la ceruri dar nu pe scara îngerilor ci pe cea a iluminăriilor demiurgice doar cu mintea și cu trupul nu și cu sufletul. Sunt mulți oameni î... Citeste mai mult >>
Cugetări (3)
Când orbecăim prea mult prin întuneric s-ar putea ca la un moment dat să ne pierdem vederea. Adică să vedem numai ceea ce este în mintea noastră și nimic altceva. Cei care văd mai departe de ei înșiși... Citeste mai mult >>
Cugetări (2)
Nici în rai nici pe pământ îngerii nu stau degeaba ci lucrează fără repaos. După ce termină pe pământ cu slujirea omului cântă în ceruri imne de slavă Domnului. La capătul vieții ne așteaptă raiul sa... Citeste mai mult >>
Cugetări (1)
Omul contemporan este inteligent și are multe cunoștințe. Păcat că nu are și o conștiință pe măsură care să-i înnobileze cunoștințele și inteligența, să-l facă mai înțelept. Inteligența fără conștiinț... Citeste mai mult >>
Nu-i Dumnezeu de vină
Sunt furtuni care ni-le provocăm noi Aşa că nu mai daţi vina pe Dumnezeu pentru toate problemele vietii
Conştiinţa
Este cumva conştiinţa o piesã ornamentalã a fiinţei umane? (Pentru cã mulţi oameni o aşeazã în vitrina vieţii lor). Sau este ea o piesã de rezervã? (cercetatã de unii oameni doar din când în când, ca... Citeste mai mult >>
Conștiința curată
Conștiința este acel simț moral care se concretizează în dorința de a face binele și de a evita ceea ce este rău. Este ca și un cântar fin la care pe unul din talere este adevărul, etalonul, iar pe c... Citeste mai mult >>