Cugetări (2)

Nici în rai nici pe pământ îngerii nu stau degeaba ci lucrează fără repaos. După ce termină pe pământ cu slujirea omului cântă în ceruri imne de slavă Domnului.

La capătul vieții ne așteaptă raiul sau iadul. Ceea ce face diferența unde vom ajunge este calea pe care o alegem să călătorim până acolo.

Iadul este greu de îndurat datorită monotoniei, a repetiției sisifice, a lipsei de speranță. Dar nici raiul unde nu mai este nimic de făcut nu reprezintă o alternativă mântuitoare. Omul este chemat să urce până la tronul Domnului din slavă în slavă.

Dacă viața în lumea aceasta este lipsită de sens atunci de ce o luăm atât în serios, de ce ne mai batem capul cu atâtea probleme lumești?

Rugăciunea inimii este aidoma întoarcerii fiului rătăcitor la casa tatălui ceresc. Omului îi vine mintea la cap atunci când inima îi este înfrântă și se smerește.

Unii oameni umblă cu capul în nori până când cugetul lor devine nori și furtună. Păcat că nu privesc și la ceea ce este deasupra norilor, adică la cer.

Și pentru cei mai pesimiști dintre oameni există speranța că în grădina raiului ar putea crește și un pom al vieții. Alminteri după care model au fost creați toți pomii din lumea aceasta?

Dacă nu reușim să ieșim la lumină este posibil că norii ispitelor ne tulbură vederea.

Vanitatea grijii noastre de multe este un semn al lipsei noastre de încredere în Dumnezeu, al preocupării exagerate cu propria noastră persoană, cu propriile interese.

Omul religios ține echilibrul istoriei, sănătatea mentală a lumii. Cei luminați la minte dar fără inimă se înalță mai presus de fire și tulbură cursul firesc al vieții și al istoriei.