"Temeri ale necredinţei"

Categorie:  Viata de credinta
 

“Voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic!” (Isaia 12:2 )

Nu trebuie să daţi prea mare importanţă bucuriei sau tristeţii voastre. Nici prin una, nici prin alta, nu puteţi să adăugaţi ceva la lucrarea desăvârşită a lui Hristos. Dacă cineva a plătit datoriile mele, nici durerea mea, gândind la nebunia cu care le-am făcut, nici bucuria mea de a le şti achitate nu adaugă ceva la plata care a fost făcută, cu toate că şi unul şi altul din aceste sentimente sunt fireşti şi drepte.

Avraam a găsit pe munte un loc unde putea mijloci pe lângă Dumnezeu, în timp ce Lot zicea: “Nu pot să fug la munte, înainte ca să mă ajungă prăpădul!” (Geneza 19:19 ). Necredinţa socoteşte totdeauna drumul credinţei ca fiind cel mai greu de ales; totul este întuneric pentru ea pe acest drum.

“Lui nu-I este ruşine să ne numească fraţi”; ne va fi nouă ruşine să-L mărturisim pe Domnul şi Stăpânul nostru în faţa lumii? Nu face socoteli în tine însuţi cu privire la clipa în care vei mărturisi că eşti al lui Hristos; fă acest lucru îndată, cu hotărâre; aruncă-te în apă fără teamă şi încrede-te în Dumnezeu pentru urmări. Ştiu din experienţă că o mărturisire deschisă şi sinceră că eşti al lui Hristos eliberează sufletul de mai mult de jumătate din frământările lui. Pot să spun, de asemenea în cunoştinţă de cauză, că dacă prin puterea Domnului, un om este adus în stare să spună tovarăşilor şi prietenilor săi: “ Eu sunt al lui Hristos şi trebuie să mă port aşa cum vrea El”, el nu va suferi ca aceia care, temându-se de a-I mărturisi Numele Celui pe care doresc totuşi să-L slujească, se târăsc fără putere şi fără bucurie, pentru că nu au curajul să mărturisească.

Nu cunosc un cuvânt mai potrivit să umple sufletul de pace ca acesta: “Nu vă îngrijoraţi de nimic!” (Filipeni 4:6 ). De câte ori am trăit puterea acestor două cuvinte: DE NIMIC! Cât de puţin câştigăm prin prudenţa necredinţei! Mai mult, ea favorizează ocazii pentru puterea şi atacurile vrăjmaşului.

Niciodată necredinţa, oricât de bune ar fi intenţiile ei de a se asocia lucrărilor credinţei, nu poate să facă altceva decât să strice. Cât de mult riscă copilul lui Dumnezeu să se abată din drum când se aşează sub ocrotirea necredincioşilor, în loc să se sprijinească pe ajutorul lui Dumnezeu, în toate greutăţile care sunt de nelipsit pe calea credinţei!

Satan câştigă o intrare largă, pentru a face distrugeri într-un suflet, din clipa în care acesta admite umbra unei neîncrederi cu privire la Dumnezeu. Când într-o inimă rămâne un geamăt oarecare, care nu se ridică spre Dumnezeu ca spre Dumnezeul harului, pentru că există oarecare neîncredere în privinţa Lui, aceasta este arătarea firii şi lucrarea vrăjmaşului. Ni se întâmplă uneori să fim abătuţi ( cu toate că aceasta se poate întâmpla RAR, fără o oarecare lipsă de credinţa), însă toate vor merge bine dacă le vom aduce înaintea lui Dumnezeu.

Neliniştea care vede că vine primejdia nu este credinţa care face faţă greutăţilor prin care Dumnezeu găseşte potrivit să ne facă să trecem. Când sufletul este trist sau abătut, aceasta nu este o stare de păcat; însă păcatul se iveşte când nu ne încredem în Domnul Dumnezeu.

Nu mă tem de nimic, atât timp cât Mântuitorul meu trăieşte şi Numele Său este ISUS HRISTOS!

sursa: https://comori.org/