Categorie: Rugaciune
Am parcurs deci şase elemente ale armurii şi am învăţat că se îmbină foarte frumos unul în celălalt şi nu putem să le vedem izolat. Sper că dorim cu toţii nu doar să cunoaştem aceste elemente şi să le diferenţiem unul de celălalt, dar să le şi folosim zilnic în viaţa noastră de toate zilele.
Ajungem acum la al şaptelea element, care este rugăciunea. De fapt, aici nu este vorba despre o parte componentă a armurii, şi totuşi rugăciunea este o armă foarte eficientă. Dacă până acum Pavel încerca să explice aceste elemente metaforic, aici ne spune direct: „rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii, şi pentru mine“ (versetul 18).
Legătură şi dependenţă
Pentru un luptător care stă gata îmbrăcat în toată armura, rugăciunea este o ţinută ciudată. Aşa este pentru minte, dar nu şi pentru credinţă. Să ne gândim la Iosua în pustiu, când avea de luptat: el avea biruinţa numai când Moise avea mâinile ridicate (Exod 17:10-12 ). Fără rugăciune suntem incapabili de a lupta. Oricât de necesare şi indispensabile sunt armele şi oricât de bună este o strategie de luptă, fără o legătură exprimată în rugăciune şi fără o dependenţă pe verticală nu vom fi victorioşi. Armura în sine este desăvârşită. Dar în noi nu este nici înţelepciune, nici putere, ca să o folosim în mod corect. Dar atât înţelepciunea, cât şi puterea le primim în rugăciune.
Vom putea folosi toate părţile componente ale armurii, numai atunci când o facem în dependenţă de Domnul nostru. Noi suntem fără putere. În rugăciune exprimăm de fapt această slăbiciune a noastră. Tocmai de aceea rugăciunea este în acelaşi timp un izvor de putere, care ne stă oricând la dispoziţie. Textul de care ne-am ocupat, începe cu îndemnul să fim tari în Domnul. El se încheie aducându-ne aminte cum putem să fim „conectaţi“ la acest izvor de putere.
Rugăciunea o poţi face numai atunci când ai aceleaşi interese cu Dumnezeu. Acest lucru este foarte potrivit pentru orice situaţie. Aşa este când Îl adorăm pe Dumnezeu, aşa este când ne rugăm pentru alţii. Aşa este şi aici: există aceleaşi interese, şi anume de a lupta contra vicleniilor diavolului şi de a rămâne biruitori, pentru a putea savura binecuvântările noastre spirituale în locurile cereşti.
Rugăciune şi veghere
Pentru un soldat este de neînchipuit să nu vegheze. El nu ştie când şi din ce parte va ataca duşmanul. De aceea, vegherea trebuie să fie o stare a inimii în care trebuie să fim exersaţi. Rugăciunea şi vegherea trebuie să meargă mână în mână. Domnul a spus ucenicilor Lui să vegheze şi să se roage. „Vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp“ (Luca 21:36 ). Pavel i-a îndemnat pe coloseni: „Stăruiţi în rugăciune, veghind în ea cu mulţumire“ (Coloseni 4:2 ).
Când Domnul Isus era în grădina Ghetsimani în luptă aprigă, El i-a îndemnat pe ucenicii Săi: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. Duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere“ (Marcu 14:38 ). Tocmai în acest punct au eşuat ucenicii. Ei au adormit! Când sunt treaz în rugăciune, înseamnă că mă concentrez ca să mă rog cu gânduri clare. Dacă suntem obosiţi şi delăsători din punct de vedere duhovnicesc, viaţa noastră de rugăciune va fi automat afectată. Când va veni vrăjmaşul cu viclenia lui, vom fi învinşi.
Orice cerere
Cererea este o strigare din adâncul inimii către Dumnezeu. Dacă intervin împrejurări speciale, ne rugăm insistent. Tocmai aceasta este necesar având în vedere vicleniile diavolului. Strigăm către Dumnezeul nostru fără să-i ascundem ceva. Dumnezeul nostru Se bucură când ne rugăm stăruitor. Găsim multe exemple în Biblie de oameni care s-au rugat aşa lui Dumnezeu. Moise s-a rugat de mai multe ori stăruitor. A făcut-o pentru popor (Numeri 21:7 ), dar şi pentru sine (Deuteronom 3:24-25 ). La Iacov (Osea 12:4 ) şi la Ana (1. Samuel 1:10 ), cererea s-a făcut cu lacrimi. La fel şi Pavel (2. Corinteni 12:8 ) s-a rugat de trei ori, ca Domnul să-l elibereze de ţepuşul din carne. De aici observăm că există perioade de necaz deosebit, când rugăciunea ia caracterul unei cereri. Nu este o vorbire distanţată faţă de Dumnezeu, ci această rugăciune izvorăşte dintr-o inimă aflată în primejdie.
În orice timp
Oare vrea să spună Pavel că întreaga zi şi noapte nu mai trebuie să facem altceva, decât să stăm pe genunchi şi să ne rugăm lui Dumnezeu? Există situaţii în care oamenii şi-au plecat întreaga noapte genunchii în rugăciune. Să ne gândim la Domnul nostru care, ca Om desăvârşit, a petrecut o noapte întreagă în rugăciune către Dumnezeu (Luca 6:12 ). Dar acesta nu poate fi un îndemn general valabil în acest context. Viaţa cotidiană ne pune diferite sarcini în faţă. Copiii merg la şcoală, tinerii studiază, maturii îşi exercită profesiile lor în mediul în care muncesc, ceilalţi îşi văd de lucru în gospodăriile lor. Chiar şi lucrarea Domnului îşi pune amprenta pe noi. Gândul nu este să nu mai facem nimic, ci numai să ne rugăm. „Rugaţi-vă în orice timp“ vrea să ne îndemne ca toate lucrările să le efectuăm dependenţi de Domnul. Avem toţi nevoie de această dependenţă: în căsnicie, în familie, la serviciu, în părtăşie şi oriunde suntem. Rugăciunea fost comparată cu respiraţia sufletului. În general, nu dăm o atenţie deosebită respiraţiei noastre. Dar dacă nu mai respirăm, ne vom da foarte repede seama.
Prin orice rugăciune
Apare din nou cuvântul „orice“. Nu este numai expresia „în orice timp“, ci şi „prin orice rugăciune“. Ce înseamnă aceasta? Nu există situaţie sau împrejurare a vieţii noastre, în care să nu putem să ne rugăm. Indiferent de situaţie, indiferent din ce parte atacă duşmanul, noi trebuie să fim găsiţi în rugăciune şi dependenţă de Domnul. De multe ori este numai un oftat: „Doamne, ajută-mă“. Nu există situaţie în care Dumnezeu nu ar putea să ne dea ca răspuns la rugăciunile noastre pacea Sa (Filipeni 4:6, 7 ).
În Duh
Aici nu este vorba despre duhul omului, ci despre Duhul Sfânt. Desigur, noi putem să ne rugăm şi în duhul nostru, ceea ce înseamnă că rugăciunea poate fi spusă fără să se audă cuvintele, dar aici nu este vorba despre o astfel de rugăciune, ci este vorba despre Duhul Sfânt.
Când vorbim despre aceasta ne gândim în două direcţii:
- A ne ruga „în Duh“ înseamnă mai întâi că ne rugăm în conformitate cu Duhul Sfânt. Iuda îi îndemna pe destinatarii scrisorii sale: „rugaţi-vă prin Duhul Sfânt“ (versetul 20). Duhul Sfânt ne călăuzeşte în rugăciune. El pune diferite teme de rugăciune pe inimă.
- A ne ruga „în Duh“ înseamnă apoi a ne ruga în puterea Duhului Sfânt. Noi ne putem ruga într-adevăr, numai dacă Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea necesară. Din noi înşine nu suntem în stare să facem acest lucru. El este singura motivaţie pentru rugăciune. Pavel scria romanilor: „Şi în acelaşi fel şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, pentru că noi nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui, dar Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine de nespus“ (Romani 8:26 ).
Deoarece Duhul ne dă putere pentru rugăciune, nu ne rugăm Duhului Sfânt. Nu ne rugăm puterii care ne aduce la rugăciune. Noul Testament ne învaţă că scopul Duhului lui Dumnezeu este să-L proslăvească pe Domnul Isus (Ioan 16:14, 15 ). Duhul lui Dumnezeu, o Persoană divină ca Tatăl şi Fiul, nu atrage privirile credincioşilor spre El, ci doreşte ca noi să fim preocupaţi cu preamărirea Domnului Isus. Nu există în Biblie nicio indicaţie sau vreun exemplu practic, pe care ne-am putea baza să ne rugăm Duhului Sfânt. A ne ruga în Duhul nu înseamnă a ne ruga Duhului.
Cu toată stăruinţa
„Cu toată stăruinţa“ ne arată perseverenţa în rugăciune. Domnul doreşte ca noi să rămânem într-o stare de dependenţă permanentă faţă de El. Uneori suntem înclinaţi să-i prezentăm Domnului o anumită problemă de câteva ori (poate chiar şi intensiv), dar dacă nu primim imediat un răspuns, încetăm să ne mai rugăm. Acest lucru are valabilitate pentru rugăciunea personală, dar şi pentru cea comună. În Faptele Apostolilor, capitolul 4 găsim acea rugăciune comună a fraţilor din Ierusalim. Era o rugăciune stăruitoare (Fapte 12:5 ). Când Ilie a trimis pe slujitorul său să vadă dacă apare un nor de ploaie, după ce nu plouase multă vreme, l-a trimis de şapte ori până când s-a văzut un nor ca o mână de om ( 18:44 ). Când citim această relatare, observăm că Ilie n-a încetat să se roage tot timpul. Să învăţăm de la acest exemplu!
Pentru toţi sfinţii
Pentru toţi sfinţii – aceste cuvinte corespund caracterului Epistolei către Efeseni. În Efeseni 1:15 apostolul Pavel a vorbit despre dragostea care era în ei „faţă de toţi sfinţii“. În Efeseni 3:18 le-a arătat că ei, împreună „cu toţi sfinţii“, trebuie să înţeleagă ce înseamnă lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea sfaturilor minunate ale lui Dumnezeu. În 1. Timotei 2:1 ni se spune să ne rugăm „pentru toţi oamenii“. Această lucrare este din nou în concordanţă cu această epistolă care Îl prezintă pe Dumnezeu ca Dumnezeu-Mântuitor, care doreşte ca toţi oamenii să vină la pocăinţă. În Epistola către Efeseni, în care ne sunt prezentate sfaturile lui Dumnezeu, este vorba despre „toţi sfinţii“. Nimeni nu este singur în luptă. Alţii sunt lângă noi; şi toţi luptătorii au nevoie de aceeaşi legătură pe verticală.
În luptă suntem uniţi cu mulţi credincioşi care sunt în aceeaşi situaţie. Noi ne rugăm pentru dependenţa personală, dar şi pentru dependenţa fraţilor noştri, cu care suntem în luptă împotriva duşmanului. Dorinţa noastră este să stăm uniţi. Ştim că duşmanul vrea să ne risipească şi, dacă este posibil, chiar să ne aţâţe unii împotriva altora. Din păcate, trebuie să recunoaştem că de multe ori a reuşit acest lucru. De aceea este foarte importantă această rugăciune pentru toţi sfinţii.
„ ...şi pentru mine“. Această propoziţie arată cât de concretă trebuie să fie rugăciunea noastră. Nu ne rugăm în general pentru nevoile credincioşilor, ci aducem mereu rugăciuni concrete înaintea lui Dumnezeu. Contextul ne arată concret pentru ce trebuiau ei să se roage. Pavel dorea să aibă îndrăzneală, ca să vestească taina Evangheliei. La fel şi noi, când ne înfăţişăm în faţa lui Dumnezeu în rugăciune, să aducem nu numai necazul nostru, ci să ne rugăm concret pentru nevoile fraţilor noştri.
Exemplul lui Iosafat
Un exemplu minunat ni-l arată Dumnezeu în 2. Cronici 20 . Moab şi Amon luptau împotriva lui Iosafat şi a poporului său. Primejdia era mare. Iosafat se temea. El ştia că poporul său era slab faţă de acei duşmani care îl atacau. Dar cu toate acestea n-a căzut în depresie, nici nu a căutat ajutor în locuri nepotrivite. Fiind conştient de lipsa sa de putere, s-a îndreptat spre Dumnezeu ca să caute acolo ajutor. Ochii săi erau aţintiţi spre Dumnezeul său. Dumnezeu a ascultat această rugăciune şi i-a dat o victorie extraordinară.
Exemplul desăvârşit
Domnul Isus a fost ca Om pe acest pământ cel mai mare exemplu de dependenţă. Întotdeauna Îl găsim în convorbire cu Tatăl Său ceresc. Evanghelia după Luca, ce Îl prezintă pe Domnul nostru ca Fiu al Omului, ni-L arată mereu în rugăciune. El S-a rugat la începutul slujbei Sale când a fost botezat în Iordan (Luca 3:21 ); El S-a rugat când era în lucrare (Luca 5:16 ); El a stăruit toată noaptea în rugăciune (Luca 6:12 ); S-a rugat în Ghetsimani unde Se găsea într-o luptă aprigă, încât transpiraţia i S-a făcut ca nişte picături mari de sânge (Luca 22:44 ). Când a fost ţintuit pe cruce, S-a rugat Tatălui: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac!“ (Luca 23:34 ). La sfârşit, când totul s-a isprăvit, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul“ (Luca 23:46 )! De la El învăţăm ce înseamnă o adevărată viaţă de rugăciune.
sursa: https://comori.org/