Categorie: Viata de credinta
1. Psalmul 130:6 – Mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa
Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa, da, decât străjerii dimineaţa. (Psalmul 130:6 )
Psalmul 130 descrie profetic lucrarea care se va înfăptui în inima poporului când El îl va restabili. Dacă vrem să facem o aplicaţie, trebuie să vedem în acest caz un suflet care are viaţa din Dumnezeu, dar care a mers pe un drum ticălos, iar acum realizează starea în care se află: el are sentimentul păcatului său, conştiinţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi ajunge să cunoască harul Său. Experienţele prin care trece îl vor determina să aştepte de la Dumnezeu şi apoi să-L aştepte pe Dumnezeu. Putem spune totuşi că o lucrare interioară asemănătoare trebuie să aibă loc în orice suflet care este departe de Dumnezeu. Trebuie ca el să ajungă "în adâncuri" pentru ca acolo să-şi simtă nenorocirea, împovărarea şi oroarea păcatului, vinovăţia, pentru ca să înţeleagă că are de-a face cu un Dumnezeu drept şi sfânt. Acest Dumnezeu Se descoperă atunci ca Cel care iartă, ca Dumnezeul dragostei, Dumnezeul salvator. Ce altceva poate dori sufletul care a fost eliberat din această condiţie fără speranţă dacă nu însăşi prezenţa Salvatorului său? El a învăţat să-L cunoască pe Domnul Hristos ca Mântuitor, vrea să fie de acum cu El şi pe El Îl aşteaptă.
Ce aşteptare! Ca a străjerului care aşteaptă dimineaţa. Ba chiar: „Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa, da, decât străjerii dimineaţa...” şi Duhul lui Dumnezeu, înadins repetă această expresie pentru a ne atrage atenţia în mod special. Este noapte. În timp ce toţi dorm, doar străjerii veghează. Ei sunt separaţi ̶̶ întotdeauna, toată noaptea ̶ de cei care dorm sau profită de întuneric pentru a face răul. Slujba le-a fost încredinţată de Cel care a plecat "din ţară, lăsându-şi casa" şi o vor putea îndeplini doar în măsura în care vor înţelege această despărţire: El i-a poruncit portarului să vegheze (Marcu 13:34 ). Fericit cel care rămâne credincios misiunii sale, fără să se lase distras de nimic, veghind ca un străjer vigilent! „Ferice de omul care mă ascultă, veghind zilnic la porţile mele, aşteptând la uşorii uşilor mele” (Proverbe 8:34 ) Aceasta este o slujbă care trebuie împlinită nu doar uneori, ci „în toate zilele”, adică în mod constant. Noaptea este lungă: cu cât aşteptarea se prelungeşte, cu atât devine mai obositoare. Străjerul se grăbeşte să-i vadă sfârşitul; el aşteaptă, cu nerăbdare poate, răsăritul şi toate gândurile lui sunt îndreptate spre momentul când va veni dimineaţa.
Mai mult decât aşteaptă străjerul, Îl aşteptăm noi pe Domnul. Suntem încă în noaptea absenţei Sale, noapte care a început la cruce, atunci când Cel care era lumina a fost respins şi dat morţii de cei care au preferat întunericul, întunericul moral care domneşte în această lume de la căderea în păcat. Dar sunt ultimile clipe ale vegherii - cele mai obositoare, fără îndoială, căci de mult timp cei răscumpăraţi suspină - dar, în acelaşi timp, cele mai aproape de glorioasa dimineaţă care vine.
Noi, care suntem „din Dumnezeu” în mijlocul acestei lumi care „zace în cel rău” (1. Ioan 5:19 ), într-o creştinătate care nu mai are decât o formă de evlavie, în timp ce mulţi au adormit (în ce măsură nu trebuie „să ne trezim din somn” şi noi?), să veghem şi să-L aşteptăm pe Cel care vine. Deja Luceafărul de dimineaţă a răsărit în inimile noastre, „Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape” (Romani 13:11,12 ), în curând pentru noi noaptea se va sfârşi, Domnul Hristos va apărea pentru a ne desăvârşi, pentru a transforma trupurile noastre slabe în asemănare cu trupul Său glorios. Salvarea, eliberarea sunt mai aproape de noi decât atunci când am crezut!
Suntem fericiţi să-L putem aştepta pe Domnul, fiecare în parte, dar şi împreună, aşa cum o mireasă îşi aşteaptă mirele. „Şi Duhul şi Mireasa spun: Vino!”
2. Isaia 21:11, 12 - Cât mai este din noapte?
„Santinelă, cât mai este din noapte? Santinelă, cât mai este din noapte? Santinela a zis:«Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, reveniţi»“. (Isaia 21:11,12 )
Lăsaţi aici pe pământ ca străjeri însărcinaţi să veghem şi să aşteptăm, mai avem o responsabilitate: aceea de a avertiza. Isaia 21 ne arată aceasta, chiar dacă cele trei profeţii cuprinse în acest capitol se referă în mod direct la Babilon, Edom şi Arabia. În versetul 7, străjerului i se cere să spună ceea ce vede din postul său. El observă, ascultă „cu luare aminte, cu mare atenţie”. Tot astfel trebuie să începem şi noi: să ascultăm mesajul de avertizare pe care Dumnezeu vrea să-l transmită celor asupra cărora stă să înceapă judecata, să-l ascultăm „cu luare aminte, cu mare atenţie”.
Apoi, străjerul nu păstrează pentru el ceea ce i s-a spus, ci strigă „ca un leu”. El strigă cu putere, dar nimeni nu îl ascultă! În timp ce răsună avertismentele sale, în Babilon se desfăşoară scena din Daniel 5:1-4 . De aceea judecata se va răsfrânge asupra celor ale căror urechi au rămas închise la chemările Sale. Nimeni n-a ascultat, dar nu contează, străjerul n-a şovăit în îndeplinirea misiunii sale. Astăzi, precum lui Ezechel odinioară, nouă ni se adresează porunca divină: „Şi să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că se vor abţine” (Ezechiel 2:7 ). Şi mai departe: „Şi pe tine, fiu al omului, te-am pus santinelă pentru casa lui Israel. Şi tu să asculţi cuvântul din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când îi zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!» şi tu nu îi vei vorbi, ca să-l înştiinţezi pe cel rău să se abată de la calea lui, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău de calea lui, ca să se întoarcă de la ea, şi el nu se va întoarce de la calea lui, va muri în nelegiuirea lui, dar tu ţi-ai salvat sufletul” (Ezechiel 33:7-9 ). În Isaia 21:11 , străjerul avertizează în continuare. Şi cei avertizaţi îl batjocoresc! Fără îndoială că el anunţase deja judecata, le vorbise de „noapte”, dar această judecată nu venise încă, nu era încă noapte. De aceea, batjocoritori şi ironici, zeflemiştii întreabă: „Santinelă, cât mai este din noapte? Santinelă, cât mai este din noapte?” „...cunoscând întâi aceasta, că în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocură, umblând potrivit propriilor lor pofte şi spunând: „Unde este promisiunea venirii Lui? Pentru că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei“ (2. Petru 3:3-4 ). Străjerul le poate răspunde: „vine dimineaţa, şi este tot noapte”. Pentru cei care veghează şi aşteaptă este un Cuvânt de îmbărbătare şi de încurajare: vine dimineaţa! Da, răscumpăraţii Domnului, vine dimineaţa!
Curaj deci, pelerini!
Să ne ridicăm capul;
Să grăbim pasul, să ne încingem mijlocul:
Izbăvirea stă gata să vină.
Unii pot dispreţui speranţa noastră, pot să-şi bată joc... Este o dovadă în plus că dimineaţa este aproape! Şi noaptea, de asemenea! Este un cuvânt solemn de avertizare pentru orice suflet care n-a înţeles că se află în „adâncuri”, care n-a avut sentimentul păcatului şi nu a învăţat să-L cunoască pe Cristos ca Mântuitor, pentru toţi aceia care mărturisesc că sunt creştini, fără a avea însă viaţa din Dumnezeu. Şi este încă noapte! Noaptea eternă, „întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 22:13 ).
Dar, pentru că azi este încă o zi de har - Domnul „este îndelung-răbdător faţă de voi, nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2. Petru 3:9 ) - ca străjerii care aşteaptă dimineaţa, noi avem privilegiul şi răspunderea să avertizăm şi să repetăm celor ce nu cred, precum şi batjocoritorilor, acest cuvânt care este o chemare a harului: „dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, reveniţi” (Isaia 21:12 ).
Dacă vreţi... Deci vouă vă revine alegerea, este responsabilitatea voastră. Dumnezeu vrea ca mulţi să dorească „să întrebe”. Cuvântul Său este acolo pentru ca să-i înveţe şi Duhul Său ca să-i lumineze. Întoarceţi-vă, voi care sunteţi departe şi rătăciţi pe un drum greşit! Veniţi „voi toţi care sunteţi obosiţi şi împovăraţi”! Isus vă cheamă şi astăzi: „Veniţi la Mine... şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28 ).
3. Isaia 62:6, 7 - Să-I aducem aminte lui Dumnezeu
„Pe zidurile tale, Ierusalime, am aşezat păzitori; nici ziua, nici noaptea, niciodată ei nu vor tăcea. Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi şi nu-I daţi odihnă, până nu va întemeia şi până nu va face Ierusalimul o laudă pe pământ” (Isaia 62:6, 7 ).
Aceste versete ne vorbesc despre o altă îndatorire, o altă responsabilitate a străjerilor. Ca orice profeţie, „nu se interpretează singură” (2. Petru 1:20 ). Deşi priveşte direct populaţia pământului, ea se aplică şi făpturilor cereşti.
Străjerii fuseseră puşi pe zidurile Ierusalimului ca să vegheze să nu vină duşmanii şi să sape breşe prin care să intre în cetate. Nu este azi duşmanul la lucru mai mult ca niciodată? Nu face el toate eforturile să pătrundă acolo unde trebuie să fie separare completă şi constantă de lume? Să ne gândim la Adunare, să strigăm la Dumnezeu pentru ea, aşa cum strigau păzitorii la Dumnezeu pentru Ierusalim! Să avem pe inimă mai mult mărturia Sa, mărturie în care duşmanul vrea să sape breşe! Ce rezultate s-ar vedea, ce binecuvântări s-ar răspândi peste Biserică şi peste fiecare adunare locală dacă am înţelege mai bine că noi suntem străjerii puşi pe ziduri pentru a nu „tăcea niciodată, nici zi, nici noapte”!
Slujba unui străjer este percepută întotdeauna ca fiind de scurtă durată; doar pe timpul nopţii, iar noaptea se va sfârşi. „Până nu va întemeia şi până nu va face Ierusalimul o laudă pe pământ”. Nici pentru noi slujba rugăciunii şi a mijlocirii nu va fi pentru totdeauna, ci se va termina când Biserica lui Cristos va fi răpită, când va veni dimineaţa. Până atunci, avem această datorie: „nici ziua, nici noaptea, niciodată ei nu vor tăcea. Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi şi nu-I daţi odihnă ...” (Isaia 62:6-7 ).
4. Isaia 52:7-8 - Strigă toţi de veselie
„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce vestea bună, care vesteşte salvarea, care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»“ Se aude glasul străjerilor tăi! Ei înalţă glasul, cântă cu toţii de bucurie, pentru că vor vedea cu ochii lor când Domnul va restabili Sionul” (Isaia 52:7, 8 ).
Cel care aduce veşti bune, care anunţă eliberarea şi pacea este Domnul Cristos Însuşi, revenind pentru a-Şi întemeia împărăţia, este Cel pe care rămăşiţa credincioasă Îl aşteaptă „mai mult decât străjerii dimineaţa” şi care va apărea ca „lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui, o dimineaţă fără nori” (2. Samuel 23:4 ). Vine dimineaţa! anunţase străjerul în Isaia 21 ; acum, este dimineaţă...
Ce este, străjeri? Vremea avertizărilor a trecut, ca şi cea a rugăciunii şi a mijlocirii; noaptea s-a sfârşit, nu mai este aşteptare şi veghe, slujba s-a încheiat! Dar vocea străjerului încă se aude; nu pentru a „striga ca un leu” sau pentru „a-I aduce aminte lui Dumnezeu”, ci „strigă toţi de veselie”. Ei sunt toţi acolo, nimeni nu lipseşte de la concertul bucuriei eterne. Străjerii care au vegheat în timpul nopţii, care au avertizat şi s-au rugat aşteptându-L pe Domnul acum încep un cântec de biruinţă: „Glasul străjerilor Tăi!” De ce se bucură ei? Căci „ei vor vedea faţa Lui”. Ce va fi pentru rămăşiţa credincioasă „când Domnul va restabili Sionul”! Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul... speranţa inimii, aşteptarea credinţei încununate în sfârşit: ei vor vedea faţa Lui. Şi în timp ce Biserica din gloria cerească va fi centrul conducerii în timpul împărăţiei „robii Lui Îi vor sluji şi ei vor vedea faţa Lui” (Apocalipsa 22:4 ).
În curând Mireasa cerească îşi va contempla Mirele ceresc. „Acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, faţă către faţă” (1. Corinteni 13:12 ) „...şi ce vom fi nu s-a arătat încă; ştim că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este” (1. Ioan 3:2 ).
Noi dorim să Te aşteptăm din ceruri,
O, scump Salvator!
N-ai spus Tu: Vin să vă iau,
Puternic Salvator?
Oh! fericire de nespus!
Să vedem de aproape faţa Ta iubită
Şi să-Ţi fim în sfârşit asemenea,
Divin Salvator!
5. Anul Nou
Începe o nouă etapă a călătoriei pentru noi. Caracterul lumii în mijlocul căreia va trebui să umblăm nu s-a schimbat încă de la început, ci se afirmă şi se accentuează tot mai mult pe zi ce trece. Întunericul se lasă peste pământ, răul înaintează rapid... Chiar în creştinătate, caracterele laodiceene se manifestă deja, iar în cadrul mărturiei care ar trebui să reflecte trăsăturile Filadelfiei, câtă slăbiciune, câte nenorociri, câte motive de pocăinţă şi suferinţe! Totuşi, nu este cazul să fim descurajaţi. Într-o astfel de stare de lucruri, tristă adunătură de ruine, fiecare dintre noi ar putea fi, în această nouă etapă şi până la venirea Lui, un străjer care veghează, care avertizează, care mijloceşte, care aşteaptă...
sursa: https://comori.org/