"Smerenia"

Categorie:  Viata de credinta
 

“Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima!”(Matei 11:29 )

Din toate relele care ne asaltează, mândria este cel mai mare rău şi este acela, dintre toţi vrăjmaşii noştri, care moare cel mai încet şi cu cea mai mare greutate. Dumnezeu urăşte mândria mai mult decât orice, pentru că ea-i dă omului locul care-I aparţine Celui care este în ceruri, înălţat mai presus de toate.

Mîndria se opune legăturii cu Dumnezeu şi atrage asupra ei pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că “Dumnezeu stă împotriva celor mândri” (1. Petru 5:5 ).

“Când străbat aceştia Valea Plângerii (Baca), o prefac într-un loc plin de izvoare” (Psalmul 84:6 ). Valea Baca este un loc de lacrimi şi de umilire, dar şi de binecuvântare. Pentru unii dintre noi, această vale poate fi pierderea a ceea ce este cel mai scump inimilor noastre sau chiar ce este împotriva voii noastre, un loc care ne smereşte, dar ea este un loc de binecuvântare. Lucrurile dureroase împrospătează mai bine sufletele noastre, decât cele ce sunt plăcute; înviorează nespus de mult.

Binecuvântarea şi înviorarea vin de la lucrurile care ne-au întristat, care ne-au smerit, care ne-au dezgolit de noi înşine. Cel care este cel mai modest şi cel mai umilit va fi cel mai mult binecuvântat.

Adesea sufletul, căutând bucuria, n-o poate găsi; bucuria n-ar putea nici să-l curaţească, nici să-l binecuvânteze; şi pentru a binecuvânta, Dumnezeu trebuie să curăţească. Atunci când, dezbrăcaţi de noi înşine, Îl căutăm pe Dumnezeu, aflăm adevărata bucurie, ce nu ne poate fi luată de nimeni.

Voi uita eu vreodată smerenia Domnului Isus Hristos? Niciodată, în toată veşnicia, amintirea înjosirii Sale pe pământ nu se va şterge din memoria mea! În timp ce privirea la Domnul Hristos în slavă umple sufletul de putere şi de dorinţa de a-L întâlni, ceea ce îl hrăneşte este Pâinea coborâtă din cer. Aceste lucruri fac ca duhul să gândeasca la orice alt lucru decât la “eu”. Studiaţi-L pe acest Hristos, trăiţi din El şi veţi fi schimbaţi după chipul Său, ca să arătaţi slava Sa, blândeţea Sa, frumuseţea Sa morala!

Domnul să ne facă să fim în aşa fel ocupaţi cu El, Cel care era atât de plin de dragoste şi de smerenie, încât şi noi să arătăm aceste însuşiri. Adevărata smerenie nu stă atât în a gândi rău despre noi înşine, cât în a nu ne gândi deloc la noi.

Eu sunt prea rău ca să merit să gândesc la mine. Ce am nevoie este ca eu să mă uit pe mine însumi şi să privesc la Dumnezeu, care este demn de toate gândurile mele. Singura adevărată smerenie, ca putere şi binecuvântare, stă în a uita eul în prezenţa lui Dumnezeu şi în bucuria luminii feţei Sale.

Doresc să fii zdrobit în aşa fel, încât să-L găseşti pe Cel care niciodată nu a fost zdrobit. Noi nu ştim cum să fim slabi şi aceasta este slăbiciunea noastră, căci ”când sunt slab, atunci sunt tare!”. Duhul smerit nu gândeşte prea mult; el primeşte gândurile lui Dumnezeu.

“Să aveţi în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus” (Filipeni 2:5 ). Care era acest gând? Era gândul de a Se umili mereu. Cu cât mai mult Se smerea, cu atît mai mult era călcat în picioare. El cobora mereu, până ce n-a putut merge mai jos, până în praful morţii. Îţi este de ajuns să faci la fel? Îţi este de ajuns să ai acest gând, care era în Domnul Isus Hristos, de a fi mereu călcat în picioare?

Domnul să fie cu tine şi să te păzească lângă El în smerenie, în slujba Sa, dar primind mai mult de la El decât cheltuieşti tu pentru El.

sursa: https://comori.org/