"Postul"

Categorie:  Viata de credinta
 

Postul este menţionat des în Scriptură, nu doar în Vechiul Testament ci de asemenea şi în Noul, şi evident are un loc important în viaţa credinciosului, pentru că este unul dintre cele trei lucruri pe care Tatăl le va răsplăti în mod special, atunci când sunt făcute aşa cum trebuie (vezi Matei 6 ). Lipsa lui pare că implică o lipsă mare de putere spirituală (vezi Matei 17:21 ), în timp ce este adesea menţionat în legătură cu situaţii speciale de apropiere de Dumnezeu. Desigur este foarte de dorit să întrebăm ce este cu adevărat postul, potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute în acest subiect.

Sensul din dicţionar al cuvântului, care ne arată modul obişnuit în care se foloseşte printre oameni, este „Abţinerea de la mâncare, îndeosebi din motive religioase”. Creştinii în general îl privesc ca însemnând în mod literal acest lucru, sau ca pe spirit de sacrificiu în diferite forme, culminând cu jertfirea sinelui ca întreg, de exemplu refuzul de a ne fi milă de noi înşine sau de ne îngriji de noi; sau ca abţinerea de la mijloacele fireşti de a face lucrarea lui Dumnezeu, ca atunci când David a refuzat armura lui Saul, sau când Ezra a refuzat să ceară escorta de la împărat şi a recurs în schimb la post şi rugăciune. Nu este negat faptul că majoritatea acestor lucruri sunt adevărate în mare parte, însă gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre, ci ele sunt extreme de minunate. Ce spune El despre acest subiect? Este remarcabil că El ne spune atât ce nu este cât şi ce este. El spune:

„Strigă tare, nu cruţa, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi fă cunoscut poporului Meu fărădelegea lor şi casei lui Iacov păcatele lor. Totuşi ei Mă caută zi de zi şi le place să ştie căile Mele, ca o naţiune care ar fi făcut dreptate şi n-ar fi părăsit rânduiala Dumnezeului său. Ei cer de la Mine judecăţi ale dreptăţii, le place să se apropie de Dumnezeu. «De ce am postit noi», zic ei, «şi Tu nu vezi? De ce ne-am întristat sufletul, şi Tu nu iei aminte?» Iată, în ziua postului vostru căutaţi plăcerea voastră şi stoarceţi tot ce vă este datorat!

Iată, postiţi pentru învinuire şi ceartă şi ca să loviţi cu pumnul răutăţii. Nu postiţi acum ca să se audă sus glasul vostru. Acesta este postul pe care l-am ales Eu? O zi, ca să-şi smerească omul sufletul, să-şi plece capul ca papura şi să-şi aştearnă sac şi cenuşă? Vei numi aceasta post şi zi plăcută Domnului? Nu este acesta postul pe care l-am ales Eu: să dezlegi lanţurile răutăţii, să desfaci legăturile jugului şi să-i laşi liberi pe cei asupriţi şi să sfărâmaţi orice jug? Nu este ca să împarţi pâinea ta cu cel flămând şi să-i aduci în casa ta pe săracii care rătăcesc fără adăpost? când vezi pe cel gol, să-l îmbraci şi să nu te ascunzi chiar de semenul tău?” (Isaia 58:1-7 ; se pot citi de asemenea şi versetele următoare).

Partea solemnă este că se vorbeşte despre cei care îşi găseau plăcere în mod declarat în a se apropia de Dumnezeu şi în a practica dreptatea, şi ei erau foarte grijulii cu ceremoniile exterioare. Acestora li se spune că postul lor efectiv şi arătarea exterioară a suferinţei erau toate zadarnice şi că inimile lor erau rele.

Apoi vine partea remarcabilă a acestei adresări, căci, după ce se spune ce nu este postul, li se spune ce este acesta, şi deşi pare ciudat, nu este negativ aşa cum ne-am aştepta, ci este pozitiv. Cu alte cuvinte, este adevărată filantropie.

Nu putem înţelege de ce unii vorbesc despre filantropie de parcă ar fi un lucru rău. Fără îndoială că termenul (ca orice alt termen pe care Îl foloseşte Dumnezeu) a fost din păcate întrebuinţat greşit, dar remediul pentru acest lucru nu este să spui despre filantropie că este fără rost, ci să arăţi adevărata filantropie.

Cuvântul este folosit de două ori în Scriptură. În Tit 3:4 este tradus ca „dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”, iar în Fapte 28:2 este tradus „bunăvoinţă”. Departe de a fi fără rost, caritatea sau filantropia este ce ar trebui să aibă fiecare creştin. El trebuie să fie un urmaş al lui Hristos şi să aibă duhul lui Hristos. Deci, El ce a făcut? Nimeni nu ar putea vreodată să arate o aşa dragoste faţă de om cum a arătat Hristos. Dumnezeu era în toate gândurile Sale dar El S-a smerit complet pentru a sluji pe om. „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Atunci când ne gândim la post în legătură cu Domnul, de obicei ne vine în minte postul Lui de patruzeci de zile înainte de a-Şi începe lucrarea. Dar marele gând pentru noi este că întreaga Sa slujire a fost una a postului. Căci, în timp ce întregul Său suflet se ridica către Dumnezeu în consacrarea şi ascultarea celei mai curate iubiri, El S-a sacrificat pe Sine în întregime pentru om, niciodată gândindu-se la El sau îngrijind pentru El, neavând timp nici măcar să mănânce, binecuvântându-i pe toţi, căutându-i pe toţi, slujindu-i pe toţi, făcând bine tuturor şi astfel, într-o lepădare de sine desăvârşită arătând dragostea pentru om din inima Tatălui.

Totuşi oamenilor li s-a părut că El postea atât de puţin încât L-au numit unul care se desfată, un mâncăcios şi un băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. El era liber să meargă pretutindeni, în casa fariseului, deşi nu a fost bine primit de fapt, în casa vameşului; dar întotdeauna pentru a dărui, întotdeauna cu harul dres cu sare, întotdeauna în totală lepădare de sine pentru a-L glorifica pe Dumnezeu şi pentru a face bine oamenilor.

Ce viaţă de post a fost viaţa Lui, totul pentru Dumnezeu, totul pentru om, nimic pentru Sine. Şi totuşi atât de diferită de gândurile oamenilor a fost viaţa Lui încât ei nu au înţeles deloc că El a postit. În privinţa aceasta, ca în toate celelalte, El a împlinit ceea ce a învăţat pe alţii în Matei 6 şi în alte locuri.

Dar apostolii? Ei au trebuit să postească după ce Domnul a fost înălţat. Au fost ei ucenici şi critici doar stând în fotoliu, sau s-au jertfit ei cu totul în slujba lui Hristos pentru oameni? Cu siguranţă ultima.

Nu ni se spun foarte multe despre vieţile celor doisprezece, însă viaţa apostolului Pavel ne este prezentată în detaliu, dezvăluind toate tainele inimii sale. O! Cum a postit el, după cum mărturisesc 4:9-13 ; 4:7-15 ; 6:3-10 ; 11:24-29 şi alte numeroase pasaje. Totuşi, în ciuda minunatelor sale lucrări, dăruirii, dragostei şi lepădării sale de sine, el nu a dus lipsă de acuzatori, care au mers atât de departe încât l-au acuzat pe acest om care se asemăna cu Hristos că umbla în neorânduială (vezi Fapte 21:24 ). El a fost făcut toate tuturor oamenilor, dacă prin vreun fel ar fi putut salva pe unii, iar pentru a face asta el şi-a înfrânat trupul şi l-a adus sub supunere, şi cu toate acestea mulţi au găsit vină în el, spunând că nu era un adevărat apostol şi căutând neîncetat să-i diminueze autoritatea morală.

El nu a făcut nimic ostentativ, el nu căuta aprobare, el nu a vrut nici o onoare de la oameni, el a suferit pierderea tuturor lucrurilor în credincioşie faţă de Hristos slujind pe sfinţi, şi a adus binecuvântare păcătoşilor. Totuşi a fost un om foarte practic. Priviţi cum s-a purtat pe corabie, cum i-a încurajat el pe toţi. Priviţi-l pe insulă adunând vreascuri. Dacă ar fi postit după gândul oamenilor ar fi stat deoparte în austeritate şi seriozitate, şi i-ar fi lăsat pe ceilalţi să facă aceste lucruri. Însă postul lui era cel adevărat, pe care doar aceia care au ochii deschişi pot să-l recunoască astfel, căci el şi-a uns capul şi şi-a spălat faţa (vorbind la modul figurat), şi astfel nu părea înaintea oamenilor că posteşte. Lui i-a păsat infinit mai mult de sufletele oamenilor decât de trupurile lor, totuşi el nu a uitat de trup, însă a ajuns la suflet prin trup (vezi Fapte 20:33-35 ).

Aceste exemple să ne înveţe ce este adevăratul post, şi anume să fi atât de constrâns de dragostea lui Hristos încât să te oferi într-o dăruire adevărată oamenilor, şi astfel să fi un adevărat urmaş al lui Hristos, nimeni să nu spună că aceste lucruri nu sunt la nivelul creştinului. Gloria lui Dumnezeu şi binecuvântarea omului sunt indisolubil legate împreună. Ele se întrepătrund în întreaga viaţa a lui Hristos, în vieţile apostolilor şi ale sfinţilor. Ele nu pot fi separate. Gloria către Dumnezeu implică binecuvântarea omului, iar adevărata binecuvântare a omului merge mână în mână doar împreună cu gloria lui Dumnezeu. Unii cred pot face bine oamenilor şi lăsându-L pe Dumnezeu deoparte, o greşeală terbibilă, dar nu este mai puţin greşit să gândim că Îl putem glorifica pe Dumnezeu lăsând omul deoparte. Măsura dragostei noastre pentru Dumnezeu este dragostea noastră pentru fraţii noştri, iar sentimentalismul nu este de nici un folos în această legătură. Categoric consacrarea cu toată inima pentru binele oamenilor, potrivit cu voia lui Dumnezeu, este atât de necesară în zilele noastre. Există cunoştinţă din abundenţă, şi nu ducem lipsă de o vorbire elocventă. Însă vieţile arzând de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni sunt foarte, foarte rare, şi din cauza acestei lipse ne degradăm.

Totuşi puţini recunosc astfel de vieţi dacă le întâlnesc. Cei mai mulţi privesc la înfăţişarea exterioară, ceva care atrage omul în carne, în timp ce acela care posteşte cu adevărat nu va părea oamenilor că posteşte, va ascunde ce face, va fi simplu, neprefăcut, vesel, sincer, deschis, iubitor, binevoitor şi practic. El nu va lăsa stânga lui să ştie ce face dreapta, care înseamnă nu doar că nu va căuta aprobare de la oameni, ci, încă şi mai important, el nu va căuta aprobare faţă de el însuşi. El va renunţa la tot, va fi slujitorul tuturor, va căuta binele tuturor, dar va spune (şi gândi) „Nu am făcut nimic, nu am jertfit nimic, totul a fost doar har şi dragoste faţă de mine pe tot acest drum”. Dragostea suportă totul, crede toate lucrurile, speră toate lucrurile, îndură toate lucrurile, nu eşuează niciodată deoarece nu este egoism în dragoste, totul, totul este pentru Dumnezeu şi, fiind pentru Dumnezeu, prin urmare este pentru om care este creat după asemnănarea lui Dumnezeu.

Fie ca Dumnezeu să ridice pe aceia care postesc cu adevărat în acest fel, căci postul nu este un lucru negativ, ci dragoste activă.

preluat şi tradus de pe stempublishing.com

sursa: https://comori.org/