"Patru fiinţe înţelepte pe pământ"

Categorie:  Viata de credinta
 

„Sunt patru fiinţe mici pe pământ şi sunt deosebit de înţelepte: furnicile, un popor fără putere, totuşi îşi pregătesc hrana vara;  şafanii sunt doar un popor slab, totuşi îşi fac casa în stâncă;  lăcustele n-au împărat, totuşi pornesc toate în cete; prinzi păianjenul cu mâinile, totuşi este în palatele împăraţilor.” (Proverbe 30:24-28 ).

Vedem multe principii ale credinţei în aceste versete. Mai întâi le vedem la furnică, ea care, deşi nu este puternică, îşi pregăteşte hrana vara. Credinţa priveşte întotdeauna spre viitor şi renunţă la bucuria prezentă pentru binecuvântarea viitoare. Furnica poate fi considerată o creatură inferioară, muncitoare, îşi pregăteşte hrana în timp ce alţii se bucură în timpul verii; însă ea culege iarna răsplata trudei ei, atunci când cămara ei este plină, iar alţii duc lipsă de hrană. Tot astfel, sfinţii sunt dispreţuiţi şi respinşi acum, dar ei vor savura în curând bucurie, atunci când cei care acum sunt fericiţi vor fi într-o stare groaznică.

În şafani vedem o imagine a creştinului slab, nefiind în stare să se apere, dar puternic în Domnul, stânca lui. Departe de Hristos, el este nimic, dar în El este puternic şi invincibil, rezistând tuturor atacurilor vrăjmaşului. Hristos este stânca noastră, fortăreaţa noastră, Dumnezeul nostru, puterea noastră, scutul nostru şi tăria salvării noastre (Psalmul 18:2 ).

„Lăcustele n-au împărat, totuşi pornesc toate în cete”. Aceasta este o imagine minunată a dragostei şi armoniei care trebuie să existe între creştini. Deşi ei nu au un cap vizibil, totuşi ei ar trebui să arate influenţa Capului lor în ordinea şi unitatea manifestate în adunările lor. Deşi lăcustele nu au împărat, totuşi nu este nici cea mai mică dezordine în cetele lor; totul este strâns legat împreună, totul este armonie şi ordine. În sistemele inventate de oameni există întotdeauna un cap instaurat, iar oameni îşi vor bate joc de cei care nu au un cap, pentru că vor spune: „nu poate să existe ordine sau uniformitate acolo unde nu este un cap”. Dar, deşi oamenii nu cunosc aceasta, creştinii au un Cap, iar un reprezentant al Acelui Cap (Duhul Sfânt), conduce în adunările lor.

„Prinzi păianjenul cu mâinile, totuşi este în palatele împăraţilor”. Aici vedem din nou o altă imagine a creştinului, neplăcut şi vrednic de dispreţ în el însuşi, dar cu toate acestea el are acces în locurile sfinte. Să remarcăm ambiţia păianjenului, el nu este văzut doar în cel mai josnic colţ, ci chiar pe cornişa de aur şi pe pietre de marmură. Aşa să fie şi cu noi, cei sfinţi, să ne străduim ca individual să fim ca furnica, îngrijindu-ne de viitor (Matei 6:19-21 ), ca şafanul, neîncrezându-ne în noi înşine, ci în Domnul, stânca noastră, să fim ca lăcustele în dragoste şi armonie colectivă, şi precum păianjenul, să avem îndrăzneală să intrăm în locul preasfânt.

sursa: https://comori.org/