"Părtăşia"

Categorie:  Viata de credinta
 

“Cu aşa drag stau la umbra lui” (Cântarea Cântărilor 2:3 )

Moise Îl vedea pe “Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:25 ); aceasta îi dădea hotărâre. Când a realizat el prezenţa lui Dumnezeu, Faraon nu mai era nimic. Când partăşia noastră cu El este întreruptă, ceea ce ne caracterizează este slăbiciunea şi nesiguranţa.

Nu este adevărată putere decât în Hristos. Eu nu am nici o putere în vreun alt moment, ci numai atunci când sufletul meu este în părtăşie intimă cu El. Ori, toată puterea directă a lui Satan se desfăşoară mai cu seamă cu scopul de a ne împiedica să trăim din Hristos.

Un scop esenţial pe care trebuie să-l urmărim este ca părtaşia cu Domnul Hristos să fie atât de adâncă tot aşa ca şi predica noastră şi toate învăţăturile noastre; altfel, învăţătura va fi ea însăşi fără putere. Mai mult, nu vom fi cu Dumnezeu pe acest drum şi în fond, acesta este singurul lucru folositor.

Când Dumnezeu are nevoie de slujitori, El poate să-i facă atât de activi cât este nevoie, ca pe Pavel sau ca pe “fiii tunetului”; dar părtăşia este pentru El lucrul cel mai preţios. Era o deosebire între Petru şi Ioan; inima lui Isus Hristos - Domnul iubit - se odihnea satisfăcută pe a aceluia care se sprijinea pe pieptul Lui.

Sufletul credinciosului ar trebui să aibă legături mult mai strânse cu Dumnezeu, decât cu oricine altcineva. Părtăşia sfinţilor este preţioasă, însă trebuie ca sufletul meu, înainte de toate, să aibă o intimitate de părtaşie cu Dumnezeu, care să întreacă totul, căci părtaşia sfinţilor decurge din părtăşia cu Dumnezeu.

A te bucura în Dumnezeu, iată partăşia; a-I prezenta o nevoie nu este partăşie. Dumnezeu vorbea cu Avraam, “prietenul Său” (Iacov 2:23 ); în aceasta constă partăşia.

Părtăşia cu Dumnezeu este locul tainic unde se retrage inima celui credincios. Dacă trăim în legătură cu Dumnezeu, nu ne mai gândim la noi înşine. Moise nu ştia că “pielea feţei lui strălucea” (Exod 34:29 ), atunci când toţi în Israel ştiau. El privise în sus, în afară de el însuşi; apoi, întors spre pământ, purta asupra lui strălucirea cerului.

Nimeni nu poate să fie mai strâns apropriat de noi decât Dumnezeu, pentru că El este în noi. Dar cât de minunată este această intimitate! Crucea şi cununa merg împreună; dar, şi mai mult: crucea şi părtăşia merg împreună. Crucea atinge voinţa mea firească; pentru aceasta, ea zdrobeşte şi înlătură ceea ce împiedică partăşia.

Dacă nu sunt în partăşie, trebuie ca Duhul Sfânt să vorbească conştiinţei mele, în loc să se slujească de mine. Lucrarea noastră să fie o lucrare de credinţă, care îşi trage puterea şi chiar exisţent din partăşia cu Dumnezeu, Tatăl nostru. Înfăţişând adevărul lui Dumnezeu, dacă nu putem să vorbim ca şi cum am vorbi cuvintele lui Dumnezeu (1. Petru 4:11 ), în părtăşie cu El, mai bine am face să păstrăm tăcere.

Pot să cercetez Cuvântul cu sârguinţă, dar dacă nu găsesc, prin acest mijloc, părtăşia cu Domnul, acesta nu-mi va fi de folos, pentru moment, cel puţin.

În ce Îşi găseşte Mântuitorul bucuria, dacă nu în părtăşia cu răscumpăraţii Săi?

sursa: https://comori.org/