"Nopţi nedormite"

Categorie:  Viata de credinta
 

Cine dintre noi nu cunoaşte nopţile nedormite! Mergi la culcare, dar pur şi simpu nu adormi. Te răsuceşti ceas de ceas în pat şi, cu cât indicatorul ceasului înaintează, cu atât devii mai nervos şi mai neliniştit. Dimineaţa te trezeşti frânt de oboseală şi te simţi abătut.

Nimeni nu este scutit de acest fenomen al nopţilor nedormite. Unii oameni suferă cronic de acest fenomen, la alţii apare din când în când. Chiar şi copiii suferă uneori din această cauză. Dacă ne gândim la cauzele unor astfel de nopţi nedormite, atunci descoperim că deseori sunt greutăţile, grijile şi problemele care ne dau de furcă, încât nu putem dormi. Copiii şi tinerii au probleme la şcoală sau nu se înţeleg cu profesorii şi colegii lor. Cei maturi se gândesc la problemele de la locul de muncă, din familie, printre credincioşi. La unii pot fi şi durerile corporale din cauza cărora nu se pot odihni noaptea.

Dar nu sunt oare în timpul nostru de cele mai multe ori poverile şi temerile interioare de diferite feluri cele care ne fură somnul? Ne trece prin cap un anumit gând apăsător şi cu cât cugetăm mai mult asupra lui, cu atât mai mare ni se pare problema şi cu atât mai puţin putem dormi. Greutăţile mărunte devin deodată griji mari, piedicile mici se înalţă deodată ca nişte munţi de neînvins şi nu vedem nicio cale de ieşire.

Ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă? Doresc să ne aducem aminte de două expresii diferite din psalmii lui David. Şi el a cunoscut probleme şi greutăţi şi a vorbit de nopţi nedormite.

Psalmul 63

Acest psalm a fost scris de David în tinereţe, când era urmărit de Saul. Se afla într-un pericol acut, pentru că erau din aceia care căutau să-i ia viaţa (versetul 9). Avea deci motiv să se îngrijoreze şi putem înţelege bine că i-a dispărut somnul. Mulţi dintre noi nu ne-am aflat încă niciodată într-un astfel de pericol. Totuşi, David nu scrie nimic despre teama care probabil l-ar fi putut cuprinde noaptea, nimic despre faptul că s-ar fi învârtit neliniştit în pat. Nu, el spune ceva cu totul diferit, şi anume: „Când îmi amintesc de Tine în patul meu, mă gândesc la Tine în vegherile nopţii“ (versetul 6).

Da, el a avut nopţi nedormite, dar în acele ore s-a gândit la Dumnezeul său. În ciuda pericolului care îl ameninţa permanent, a găsit odihnă să cugete la Dumnezeu. Grija era prezentă şi desigur şi teama, dar David nu s-a lăsat strivit de acestea. Nu, el s-a putut culca în linişte, iar dacă somnul nu venea, atunci cugeta la Dumnezeu. El făcuse experienţe cu Dumnezeu şi ştia că i-a venit întotdeauna în ajutor şi că va cânta de bucurie în umbra aripilor Sale (versetul 7).

În această încredere a găsit şi odihna de a fi în părtăşie cu Dumnezeu în aşternutul său. Acest aşternut nu era un pat comod şi moale, ci era pământul tare al pustiei Iudeii. Aşternutul său îi aducea aminte în fiecare clipă că era un fugar fără patrie, unul urmărit de duşmanii săi ca o potârniche.

Este demn de admirat David? Pe de o parte, desigur, da! Dar pe de altă parte să ne întrebăm: este Dumnezeu astăzi altfel? Desigur, nu! Putem învăţa de la David? Putem face la fel ca el? În acest comportament ne este un exemplu. Şi noi putem folosi nopţile nedormite pentru a avea părtăşie cu Dumnezeul nostru, pentru a cugeta la El. De câte ori nu ne lipseşte peste zi timpul în acest sens! Agitaţia înfrigurată şi activitatea cotidianului se extind tot mai mult, împovărarea creşte la toate nivelurile. Din nefericire, ne lipseşte deseori timpul pentru a vorbi în linişte cu Domnul nostru şi pentru a cugeta la Cuvântul Său.

Tocmai noaptea, când munţii de probleme devin tot mai mari, putem să ne amintim de un verset, putem vorbi în rugăciune cu Domnul nostru şi putem avea părtăşie cu El. Atunci, în inima noastră poate fi chiar laudă şi mărire, aşa cum era şi la David (versetele 3-5). Dimineaţa, problemele vor fi aceleaşi ca noaptea. Nu le putem nici mări, nici diminua, chiar dacă gândim aceasta uneori. Dar încrezându-ne în Domnul nostru nu trebuie să ne lăsăm acaparaţi de probleme. Putem să le lăsăm în seama Lui.

Psalmul 3

Când a scris acest psalm, David se găsea în necaz. Din nou se temea pentru viaţa sa. Fiul său, Absalom, căuta să-i ia tronul, iar David a trebuit să fugă. El cunoştea foarte bine gravitatea situaţiei sale şi a scris: „Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei, ce numeroşi sunt cei care se ridică împotriva mea“ (versetul 1). Nu era numai Absalom, ci o mare parte a poporului se ridicase împotriva unsului lui Dumnezeu. Ce teamă şi îngrijorare a fost în inima acestui bărbat când a fugit neştiind cum se vor sfârşi toate. Dar nu numai atât, ci erau unii pentru care David nu mai valora nimic. Cât de mult l-au lovit cuvintele spuse de alţii despre el: „Nu mai este salvare pentru el la Dumnezeu“ (versetul 2). Ne putem închipui necazul în care se afla? Poate bănuim ceva, dar nu putem simţi; doar cel care a fost cândva într-o situaţie asemănătoare.

Având în vedere astfel de poveri interioare, am putea înţelege dacă David ar vorbi despre nopţi nedormite. Dar nu, ci noi citim cu totul altceva, ceva uimitor, ba chiar de neînţeles. El scrie: „Eu m-am culcat şi am adormit“ (versetul 5). Dacă acest verset nu ar fi în acest context, am spune probabil că este foarte normal să mergi la culcare şi să dormi, desigur, lucru normal pentru foarte mulţi oameni. Dar cum poţi să vorbeşti de somn în această situaţie? Încolţit, părăsit, izgonit, în pericol, fugar! Şi totuşi acest bărbat scrie de parcă ar fi lucrul cel mai de la sine înţeles din lume: „Eu m-am culcat şi am adormit“.

Exemplul lui David este demn de admiraţie şi de a fi imitat. De unde a luat putere şi încredere pentru a merge la culcare şi a dormi în această situaţie? Să citim cuvintele sale: „Dar Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu. Tu eşti gloria mea şi Cel care îmi înalţă capul. Cu glasul meu voi striga către Domnul şi El îmi va răspunde de pe muntele sfinţeniei Sale... Nu mă voi teme de zecile de mii ale poporului, care s-au ridicat împotriva mea de jur-împrejur“ (versetul 3-6). David încheie psalmul cu cuvintele: „A Domnului este mântuirea; binecuvântarea Ta fie peste poporul Tău“ (versetul 8).

Ştim cu toţii că rămânem mult în urma puterii credinţei unui astfel de om al lui Dumnezeu. Şi totuşi: Dumnezeu nu S-a schimbat. Putem învăţa de la David că problemele zilnice - chiar dacă sunt mult mai mici decât ale lui - nu trebuie să ne urmărească până noaptea pentru a ne fura somnul. Dumnezeu a pus capăt necazului lui David. A venit ziua în care a şezut din nou pe tronul din Ierusalim. Dumnezeu poate pune capăt şi problemelor noastre. Nu am experimentat deja că abia s-a sfârşit noaptea nedormită şi Dumnezeu rezolvase deja problema? Pentru marele nostru Dumnezeu nu este niciun necaz prea mare şi niciun necaz prea mic. El ştie să le rezolve pe toate. Noi trebuie doar să ne întrebăm ce încredere Îi acordăm.                   

sursa: https://comori.org/