"Nici urmă de egoism"

Categorie:  Viata de credinta
 

Atunci când Domnul mi-a deschis ochii pentru prima oară, un lucru m-a impresionat în mod deosebit: nu am găsit în Scriptură ca Hristos să fi făcut un singur lucru pentru El. Avem un principiu măreţ în aceasta. Nu a existat nici măcar o singură faptă în întreaga viaţă a Domnului Isus făcută pentru a-I sluji sau a-I face Lui plăcere. Dinspre El s-a revărsat un izvor neîntrerupt de iubire binecuvântată, perfectă, statornică, oricât de multe împotriviri ar fi fost din partea păcătoşilor, o mărturie uimitoare şi neclintită de dragoste, compasiune şi ajutor. Întotdeauna alţii, nu El, au fost cei mângâiaţi şi nimic nu a putut să-L obosească, să-L îndepărteze.

Întregul principiu al lumii este sinele, a face bine pentru sine (Psalmul 49:18 ). Oamenii ştiu că ei trebuie să depindă de energia egoismului. Toţi cei care cunosc câte ceva despre lume ştiu aceasta. Fără acest principiu lumea nu ar putea înainta. Care este gloria lumii? Sinele. Care este bogăţia ei? Sinele. Ce înseamnă progresul în lume? Sinele. Toate nu sunt altceva decât diferite forme ale aceluiaşi lucru. Principiul care animă individul în orice este duhul egoismului. Activitatea lumii este  egoismul, iar plăcerile lumii sunt plăceri egoiste. Ele sunt de asemenea plăceri care tulbură, pentru că nu putem evada dintr-o lume despre care Dumnezeu a spus: „În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ”. Truda pentru sine este anevoioasă. Dar să presupunem că un om află în cele din urmă că atitudinea egoistă aduce tulburare şi trudă şi, procurându-şi cele necesare vieţii fără egoism, renunţă la ea. Şi, ce urmează? El doar adoptă o altă formă a aceluiaşi duh egoist şi trece la o tihnă egoistă.

Nu vorbesc acum despre păcate grosolane şi evidente (bineînţeles că oricine va fi de acord că aceasta înseamnă opusul duhului lui Hristos), ci despre întregul curs al lumii. Luaţi cel mai decent, mai moral om din lume, este el o „epistolă a lui Hristos” (2. Corinteni 3:3 )? Există în el vreo singură motivaţie ca a lui Hristos? Poate că el va face aceleaşi lucruri, poate că este tâmplar ca şi Hristos (Marcu 6:3 ), dar el nu va avea nici măcar un gând în comun cu Hristos.

În exterior lumea înaintează cu religia şi filantropia ei. Face bine, construieşte spitale, hrăneşte pe flămânzi, îi îmbracă pe săraci şi altele de felul acesta. Însă izvorul lăuntric al acţiunilor sale nu este cel al lui Hristos. Fiecare motivaţie care L-a condus pe Hristos de-a lungul întregii Sale umblări este diferită de cea care îi conduce pe oameni. Iar motivaţiile care însufleţesc lumea nu sunt deloc cele care erau în Hristos.

Necredinciosul recunoaşte frumuseţea morală a lui Hristos, iar egoismului poate să-i placă altruismul. Însă creştinul trebuie să se „îmbrace” în Hristos (Romani 13:14 ). El a mers din loc în loc făcând tot timpul doar bine. Nu a existat niciun moment în care El să nu fie gata de sluji în har nevoilor altora. Şi nu cumva să presupunem că aceasta nu L-a costat nimic. El nu a avut unde să Îşi plece capul. A flămânzit şi a obosit. Iar atunci când S-a aşezat, unde a făcut aceasta? Sub soarele arzător la gura fântânii, în timp ce ucenicii Săi au mers în cetate să cumpere pâine. Şi ce a urmat? El a fost disponibil pentru sărmana păcătoasă care a venit la El, de parcă nu flămânzise, nici nu era obosit şi trudit. El nu a stat niciodată degeaba. El a trecut prin toate încercările şi necazurile în care se află oamenii, drept consecinţă a păcatului, şi priviţi cum a umblat! El a dat pâine altora, însă nu ar fi atins o piatră pentru a o transforma în pâine pentru Sine. Cu privire la motivaţiile morale ale sufletului, omul din lume nu are nici măcar un singur principiu în comun cu Hristos. Dacă, prin urmare, un om din lume va dori să privească în credincios caracterul lui Hristos, este evident că nu o va putea face. El nu este un creştin. El nu se află deloc pe drumul către cer şi fiecare pas pe care îl face doar îl conduce tot mai departe de ţintă. Atunci când un om se află pe un drum greşit, cu cât înaintează pe el cu atât se rătăceşte mai mult.

sursa: https://comori.org/