Categorie: Viata de credinta
I - În creaţie
În acest articol ne propunem să analizăm locul femeii în familie, în societate şi în Biserică, aşa cum este înfăţişată în Sfânta Scriptură. Studiul nostru nu are ca scop stabilirea locului obişnuit, potrivit sau rezonabil pe care femeile şi l-au asumat sau care le-a fost acordat în aceste sfere. De asemenea scopul nu este nici prezentarea învăţăturii Bisericii mărturisitoare referitor la acest subiect. Preocuparea noastră este: "Ce spune Scriptura?" ( 4:3 , 4:30 ). Dorinţa noastră este să aprofundăm ceea ce Dumnezeu a spus în Cuvântul Său Sfânt despre locul femeii.
Pentru aceia care consideră Biblia ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi mărturisesc că sunt conduşi de această Carte, cu siguranţă că ceea ce Dumnezeu a spus în această privinţă ar trebui să fie decisiv şi convingător. Pentru aceştia scriem, care recunosc autoritatea Scripturilor, iar chemarea noastră este către descoperirea adevărului însuşi. Sperăm ca cititorul să facă asemenea celor din Bereea odinioară, care "au primit Cuvântul cu toată bunăvoinţa, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau aşa." (Fapte 17:10,11 ). R. K. C. - Ian. 1947. A treia ediţie - 3,000 - noiembrie 1980
Introducere
Orice cititor serios va fi de acord cu faptul că Dumnezeu i-a dat femeii un loc special şi minunat în familie, în societate şi în Biserică, iar ea este înzestrată în mod deosebit de El pentru acest loc unic pe care niciun bărbat nu îl poate umple cum trebuie. De la început şi până la sfârşit, Scriptura ne arată locul special al femeii în creaţie, în căderea omului, sub lege în Vechiul Testament şi sub har în Biserica din Noul Testament. Vom vedea din Cuvântul lui Dumnezeu că femeia are propria ei sferă de lucru şi aceasta este una foarte binecuvântată şi necesară.
Pentru o înţelegere corectă a acestui subiect, ne va fi de mare ajutor dacă privim locul femeii în creaţie, în cădere, sub lege şi în cămin. Înţelegerea locului femeii dat de Dumnezeu în aceste sfere, va pregăti terenul potrivit pentru a vedea locul ei biblic în Biserică.
I - În creaţie
Din Geneza 2 învăţăm că mai întâi a fost creat bărbatul, iar apoi Dumnezeu a luat din coasta lui Adam şi a făcut femeia, pe care a adus-o bărbatului ca să-i fie un ajutor potrivit. În 1. Corinteni 11:8-12 , Duhul lui Dumnezeu menţionează următorul lucru legat de aceasta: "Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei. Totuşi, în Domnul, nu este nici femeie fără bărbat, nici bărbat fără femeie. Pentru că, după cum femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul este prin femeie, iar toate lucrurile, de la Dumnezeu." Avem aici o prezentare extrem de vigilentă şi armonioasă a adevărului despre relaţia dintre bărbat şi femeie.
Faptul că femeia a fost luată din bărbat demonstrează egalitatea ei cu bărbatul. Ea nu este inferioară lui, ci egalul lui, ajutorul lui potrivit. Între ei este egalitate, dar în diversitate. Femeia a fost făcută pentru bărbat, pentru a fi împreună cu el, de partea lui. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca femeia să fie o creatură independentă, separată de bărbat, ci ea ar trebui să fie asociată cu el, iar împreună cei doi să fie un singur trup, simbolizând pe Hristos şi mireasa Lui, Biserica. Femeia nu străluceşte niciodată mai tare ca atunci când îşi împlineşte scopul pentru care a fost creată, în primul rând acela de a fi un ajutor potrivit bărbatului.
Totuşi, trebuie să observăm că însuşi faptul că femeia a fost făcută din bărbat ne arată că bărbatul este capul ei. Aceasta este o concluzie pe care Duhul lui Dumnezeu ne-o pune înainte, în versetele citate mai sus din 1. Corinteni 11 : "De aceea, din cauza îngerilor [dat fiind locul ei în creaţie], femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei [adică un semn al autorităţii bărbatului, sub care se aşează]." Apostolul spune: "Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul" (vers.3). Datorită acestei ordine divine în creaţie, femeia trebuie să recunoască autoritatea bărbatului atunci când ea se roagă sau profeţeşte, şi atunci când este în Adunare (vers 5-10). Îngerii privesc ordinea lui Dumnezeu în creaţie şi în Biserică.
Vom vorbi mai târziu mai multe referitor la acoperirea capului la femei; acum menţionăm acest lucru doar în legătură cu locul ei în creaţie şi ca un semn de recunoaştere a faptului că bărbatul este capul ei, aceasta fiind semnificaţia acoperirii capului conform cu Scriptura.
În 1. Corinteni 11:14-15 , apostolul face referire la natură ca fiind o dovadă în plus a diferenţei dintre bărbat şi femeie, şi locul ei potrivit în supunere. "Nu vă învaţă chiar firea că este o dezonoare pentru bărbat dacă are părul lung? Dar dacă o femeie are părun lung, este glorie pentru ea; pentru că părul lung îi este dat drept voal." Dumnezeu a dat femeii păr lung, iar bărbatului i-a dat păr scurt ca o diferenţă clară între ei. Este normal pentru o femeie să aibă părul lung şi pentru un bărbat să aibă părul scurt.
Părul lung în Scriptură este un simbol al dependenţei, al supunerii şi al modestiei, care transformă femeia într-un "vas mai slab", căreia bărbatul trebuie să îi dea onoare (1. Petru 3:7 ). Paragraful din 11 vorbeşte despre părul femeii ca fiind gloria ei. O femeie îşi manifestă gloria şi frumuseţea care i s-a dat, doar atunci când rămâne în locul de supunere şi dependenţă care i-a fost dat de Dumnezeu şi îşi păstrează caracterul feminin. Cu cât femeia este mai feminină, cu atât este mai frumoasă şi mai plăcută lui Dumnezeu. Cu cât mai mult femeia încearcă să arate ca un bărbat şi să ia locul bărbatului, cu atât mai mult îşi pierde adevărata frumuseţe şi virtute.
Expresia "Nu vă învaţă chiar firea?" poate avea multe aplicaţii pe baza subiectului nostru. Constituţia şi temperamentul bărbatului sunt foarte diferite de cele ale femeii. În înţelepciunea Lui, Dumnezeu a diferenţiat foarte mult structura fizică, mentală şi emoţională a bărbatului faţă de cea a femeii. El i-a dat bărbatului înălţime superioară, putere şi capacitatea de a gândi raţional, iar femeii i-a dat, într-un contrast fericit, graţie naturală, gingăşie şi o minte ascuţită, care o pregătesc în mod special pentru domeniul casnic. Creatorul i-a înzestrat în modul cel mai evident în aşa fel încât ei să ocupe locuri precise şi diferite, şi totuşi să se completeze reciproc.
Prin urmare, din creaţie şi din fire învăţăm că femeia are un loc diferit în societate faţă de cel al bărbatului şi vom vedea că locul pe care i l-a dat Dumnezeu în Biserică este în armonie cu locul ei în creaţie şi în fire. Într-adevăr, vom vedea că locul ei în creaţie se potriveşte de asemenea cu locul ei în Biserică, iar locul ei din fire ilustrează locul ei sub har, sau relaţia ei cu Dumnezeu, în calitate de femeie credincioasă. Cele două sunt inseparabile. Dumnezeu nu oferă un loc femeii sau bărbatului în Biserică, care să fie contrar cu locul lor în creaţie sau în fire.
II - În cădere
Am văzut că locul femeii în creaţie este de supunere faţă de capul ei şi tovarăş al acestuia, iar acum vom analiza partea ei în căderea omului în grădina Edenului şi care este locul pe care ea l-a primit în urma acestui fapt. Istoria divină din Geneza 3 ne spune că şarpele a ademenit-o pe Mama Eva să ia din fructul oprit, iar ea a luat şi a mâncat; şi a dat şi soţului ei şi el a mâncat (vers 1,6). Din cauza aceasta, Dumnezeu a zis Evei: „Cu durere vei naşte copii; şi dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16 ).
Aici o vedem pe prima femeie, Eva, preluând conducerea şi părăsindu-şi locul normal de dependenţă. În loc să respingă avansurile şarpelui şi să caute ajutor şi protecţie la capul pe care Dumnezeu i l-a dat, ea a acţionat în independenţă şi a fost ademenită de şarpe să nu asculte de porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a stabilit definitiv că locul ei va fi de subordonare faţă de soţul ei.
Mai mult decât atât, nu suntem lăsaţi să facem niciun fel de deducţie proprie de pe urma acestor fapte, pentru că Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte în 1. Timotei 2:11-14 despre înşelarea Evei de către Satan şi oferă un motiv pentru care femeile din această perioadă prezentă a Bisericii nu trebuie să exercite autoritate peste bărbat. Citim: „Femeia să înveţe în linişte, în toată supunerea; dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte. Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.”
Avem aici două motive pentru care femeia nu trebuie să înveţe în Biserică. Unul este că Adam ocupă locul întâi în creaţie, adică el este cap, iar celălalt este că femeia a fost amăgită de şarpe. Adam nu a fost amăgit ca femeia; el a păcătuit având ochii deschişi şi s-a făcut mai vinovat decât soţia lui, însă Eva a fost cea înşelată. Aceasta a fost partea ei în căderea omului şi fiindcă s-a dovedit un conducător prost în această privinţă, în guvernarea înţeleaptă a lui Dumnezeu ea este exclusă din poziţia de autoritate sau învăţătură în Biserică. Aşadar, aici avem prima şi cea mai puternică avertizare împotriva preluării conducerii de către femeie. Cu siguranţă este un semnal puternic de avertizare, aflat chiar la începutul călătoriei omului de-a lungul timpului.
Aşa cum cineva observa: „Când femeile îşi părăsesc locul, ele par să devină victimele speciale ale diavolului. În parabola aluatului, a fost o femeie care a pus aluat în cele trei măsuri de făină (Matei 13:33 ) - aceasta reprezintă introducerea principiilor corupte, care au pătruns în mărturia creştină. A fost o femeie - Eva - care a ajuns la călcare de poruncă. Există „femei uşuratice, împovărate de păcate, mânate de felurite pofte”, care sunt captivate de oameni nelegiuiţi în vremurile primejdioase din timpurile din urmă (2. Timotei 3:6 ). Este o femeie - Izabela - cea care este consemnată istoric pe paginile Vechiului Testament ca un exemplu a tot ceea ce este dezgustător şi imoral; care apare apoi figurativ în Apocalipsa ca un exemplu al corupţiei ecleziastice şi al depravării religioase în cel mai degradabil mod (1. Împăraţi 21 ; Apocalipsa 2:20 ). În vremea actuală, majoritatea spiritiştilor sunt femei; spiritismul modern a început prin femei - surorile Fox în America. A fost o femeie isterică - Doamna White - cea care, prin pretenţiile ei blasfematoare, a devenit liderul şi în mare măsură inventatorul unui sistem deosebit de periculos - Adventismul de Ziua a Şaptea. Ştiinţa Creştină (Christian Science) - care nu este nici creştină, nici ştiinţifică - îşi datorează originea doamnei Eddy, o femeie. Putem adăuga faptul că un sondaj al practicienilor Ştiinţei Creştine într-un mare oraş arată că 75% sunt femei. R.K.C. Teozofia, aşa cum este cunoscută în emisfera vestică, a fost popularizată de o femeie - Madame Blavatsky; munca ei a fost continuată tot de o femeie - Doamna Besant.” (A. J. Pollock).
La această listă poate fi adăugată Mişcarea „Limbilor” din vremea de acum, asociată cu fanatismul, în care liderii cei mai proeminenţi şi mai înflăcăraţi sunt femei. Exemplele de mai sus nu au nicidecum ca scop dispreţuirea femeii, căci, din punct de vedere moral, în general ea are calităţi mai alese decât ale bărbatului şi, de regulă, îl depăşeşte pe bărbat în afecţiune şi devotare faţă de Hristos. Nu este vorba aici nici de capacitatea femeii, pentru că se poate recunoaşte cu toată inima că, în comparaţie cu bărbatul, ea nu este deloc inferioară în înzestrare, nivel intelectual, abilitate, vorbire, etc. Bărbatul este deasupra femeii doar din punct de vedere al poziţiei, iar ceea ce dorim să subliniem este aceasta: când femeia se depărtează de locul pe care i l-a dat Dumnezeu şi de sfera ei de lucru, şi ocupă o poziţie de învăţător şi lider, atunci ea devine adesea victima specială a vicleniei lui Satan şi vestitor al neadevărului şi al ereziei. Aceasta este lecţia pe care ar trebui s-o învăţăm de la Eva, din grădina Edenului, şi din istoria ulterioară a femeii.
Pe de altă parte, când femeia rămâne la locul ei rânduit de Dumnezeu, ea are o putere mult mai mare de a face bine, iar în ochii lui Dumnezeu, prezenţa şi energia ei puse în slujba lui Hristos sunt extrem de importante pentru succesul şi continuitatea Bisericii. Biblia este plină de exemple de femei evlavioase, credincioase şi devotate, care au făcut lucrări mari pentru Dumnezeu în sferele lor de activitate, rânduite în mod divin. Despre aceasta vom vorbi pe larg mai târziu.
Din ceea ce am văzut până acum, putem desprinde următoarea concluzie: din cauza faptului că Eva a fost înşelată de Satan şi a preluat conducerea în săvârşirea primului păcat, ca o consecinţă, în hotărârile guvernamentale ale lui Dumnezeu, femeia a fost pusă într-o poziţie de subordonare faţă de bărbat, şi ea trebuie să înveţe în tăcere, în toată supunerea şi niciodată nu trebuie să exercite autoritate peste bărbat. Aceasta este ceea ce învăţăm despre locul biblic al femeii, ca urmare a contribuţiei pe care ea a avut-o în căderea omului, în Eden. Iar această poziţie rânduită de Dumnezeu rămâne neschimbată în perioada prezentă a harului, în Biserică. Mai mult decât atât, aşa cum s-a subliniat, istoria femeii a demonstrat din plin înţelepciunea şi dreptatea hotarelor sferei ei de activitate, aşa cum au fost hotărâte de Dumnezeu.
III - Femeile sfinte din vechime şi de sub lege
În îndemnul pe care îl dă referitor la purtarea soţiilor, apostolul Petru vorbeşte despre comportamentul femeilor sfinte din vechime şi ne dă ca exemplu atitudinea Sarei. Vom cita aceste cuvinte, pe care Duhul Sfânt ni le-a dat prin Petru, fiindcă sunt folositoare pentru subiectul nostru: „Tot aşa, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, încât, chiar dacă unii sunt neascultători de Cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor, fiind martori la purtarea voastră curată, în temere; podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului şi a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor lumeşti, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Pentru că astfel se împodobeau altădată şi sfintele femei, care sperau în Dumnezeu, supunându-se soţilor lor, după cum Sara asculta de Avraam, numindu-l domn.” (1. Petru 3:1-6 ).
Aceste versete sunt foarte clare şi nu au nevoie de comentarii. Sara, despre care am considera din Vechiul Testament că a fost o femeie cu o personalitate puternică şi poruncitoare, este înfăţişată ca un exemplu al femeilor sfinte din vechime, care se supuneau soţilor lor şi aveau o purtare curată. Lucrul acesta ne arată foarte clar poziţia femeii în raport cu bărbatul şi practica manifestată de femeile sfinte din vechime.
În legătură cu situaţia din vechime, dorim să facem o referinţă scurtă la locul femeii sub lege. Când apostolul Pavel scrie adunării din Corint şi îi învaţă despre locul femeii în Adunare, le spune că femeile trebuie „să fie supuse, aşa cum spune şi legea” (1. Corinteni 14:34 ). Nu există un text sau o învăţătură anume cu privire la aceasta, ci este conţinutul general al Vechiului Testament. În toată dispensaţia legii, vedem că locul femeii era de supunere şi ascultare şi nu de conducere şi autoritate.
Aşadar, vedem clar cum creaţia, căderea şi legea, indică toate faptul că poziţia femeii rânduită de Dumnezeu este de supunere.
IV - În dispensaţia harului
Având în vedere învăţăturile biblice prezentate anterior cu privire la locul femeii în creaţie, în căderea omului şi sub lege, precum şi îndemnurile legate de locul ei în perioada Adunării, dorim să luăm în cosiderare locul femeii în dispensaţia prezentă a harului, aşa cum este prezentat în Noul Testament, şi care are de-a face cu sfera căminului, sfera publică şi sfera Adunării.
În cămin
Din vreme ce familia apare înainte de Adunare în ordinea morală şi în ordinea timpului, fiind „temelia societăţii”, se cuvine să considerăm mai întâi locul special pe care Scriptura îl oferă femeii în această sferă mult binecuvântată. Acest lucru ne va ajuta să înţelegem mai bine poziţia dată de Dumnezeu femeii în Adunare. Locul ei în familie este în perfectă armonie cu locul ei în Adunare, iar dacă femeia îşi ocupă locul potrivit în familie, cel mai probabil ea va înţelege care este locul ei potrivit în Adunare.
Relaţia de bază într-o familie este de soţ şi soţie, iar dacă familia primeşte copii, atunci apare legătura fericită între tată şi mamă şi copii. În această poziţie minunată de soţie, sau soţie şi mamă, femeia ocupă un loc deosebit de important şi influent în familie. Un cămin nu este cu adevărat un cămin fără o soţie sau o mamă evlavioasă.
Am vorbit mai înainte despre locul pe care Dumnezeu i l-a dat Evei, acela de ajutor potrivit al lui Adam. Fiind adusă lui Adam de către Dumnezeu, ea şi-a ocupat locul lângă el, în calitate de soţie şi ajutor potrivit dat de Dumnezeu. Ea a fost creată pentru a fi partenera şi prietena lui de suflet - un singur trup cu el. Fiind creat primul, bărbatul a fost capul ei, iar după cădere, Dumnezeu a stabilit definitiv că ea se va supune autorităţii soţului ei. Totuşi, ea nu trebuia să fie dispreţuită şi desconsiderată de soţul ei, ci trebuia să fie alături de el, la egalitate cu el, sub braţul lui pentru a fi protejată de el, şi lângă inima lui pentru a fi iubită de el. Acesta este locul special al femeii în relaţia de căsătorie, aşa cum l-a stabilit Dumnezeu în creaţie.
Însă de la căderea omului până la cruce nu mai auzim nimic despre locul potrivit al femeii în creaţie. „Neamurile au umilit-o şi au transformat-o în sclavul bărbatului. Prin lege, ea era protejată de la a fi desconsiderată, în anumite situaţii (Exod 24 ; Levitic 18:18 ); cu toate aceste, în economia mozaică, ea nu a avut niciodată locul potrivit alături de bărbat. Însă, după arătarea Celui de-al doilea Om (Hristos), şi după împlinirea lucrării Lui de ispăşire, se menţionează din nou ordinea iniţială din creaţie, iar femeia îşi recapătă locul potrivit alături de bărbat.” (C.E.S.)
Acest loc potrivit este explicat clar în Efeseni 5:22-23 . Aici bărbaţilor li se spune să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Iar soţiile sunt îndemnate să se supună soţilor lor, ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. Prin urmare, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, tot aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. În timp ce soţul este îndemnat să îşi iubească soţia ca pe sine însuşi, soţia este îndemnată să îl onoreze pe soţul ei.
Aceasta este ordinea lui Dumnezeu pentru soţ şi soţie, în această dispensaţie a harului. Chiar dacă soţia trebuie îngrijită cu tandreţe şi înconjurată cu cea mai mare dragoste de către soţul ei, totuşi ea trebuie să îl recunoască ca fiind capul familiei, să i se supună şi să îl onoreze pe soţul ei. Ea trebuie să facă aceasta „ca Domnului” (Efeseni 5:22 ), recunoscând pe Domnul în spatele soţului ei, ca fiind Acela din care derivă autoritatea soţului ei. De asemenea, soţiei i se aminteşte că, în supunerea ei faţă de soţul ei, ea este o imagine a supunerii Adunării faţă de Hristos, Capul ei. Ce privilegiu măreţ este acesta!
În 1. Timotei 5:14 , femeilor tinere li se spune „să se căsătorească, să aibă copii, să vadă de casă”. Conducerea şi supravegherea gospodăriei este lucrarea specială a femeii, însă soţul este capul responsabil al casei. O femeie care preia autoritatea de cap al casei, spre sfidarea şi dezonoarea soţului ei, va fi cu siguranţă nefericită şi într-o stare deplorabilă, şi va culege fără îndoială roadele amare ale propriei răzvrătiri, prin nelegiuirea copiilor ei crescuţi în neorânduială. Deşi femeile din ziua de astăzi doresc libertate şi drepturi egale cu ale bărbaţilor, iar supunerea părţii feminine nu este la modă şi este desconsiderată într-o mare măsură, totuşi porunca şi dorinţa lui Dumnezeu este ca soţia să fie supusă soţului ei, fiindcă el este capul casei. Fără aceasta, nu poate exista viaţă adevărată de familie, bucurie şi binecuvântare.
Văzând poziţia femeii în relaţia de căsătorie şi în familie, ne vom opri acum asupra slujbei ei în această sferă binecuvântată. Cea mai mare parte a timpului unei femei este petrecut în casă, făcând treburile obişnuite ale vieţii, iar lucrul acesta aduce un beneficiu imens lui Dumnezeu. Pentru că în Coloseni 3:23-24 se spune: „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul... slujiţi Domnului Hristos.” Prin îngrijirea nevoilor soţului ei şi ale copiilor ei şi prin menţinerea căminului ca loc de înviorare, încurajare şi adăpost într-o lume tulburată, femeia ocupă, într-adevăr, un loc foarte important.
Cu adevărat mama este centrul şi inima unui cămin. Atracţia căminului depinde în mare măsură de atitudinea şi spiritul soţiei. O soţie chibzuită care îşi îngrijeşte casa cu înţelepciune şi cumpătare, şi îşi împodobeşte căminul cu dragoste şi voioşie, este o mare binecuvântare pentru soţul ei, pentru copiii ei şi pentru toţi cei care intră în casa ei. Succesul sau eşecul din viaţa unui bărbat depind adesea de purtarea soţiei lui în familie. Poziţia multor bărbaţi în societate este datorată în mare măsură înţelepciunii şi judecăţii sănătoase a soţiilor lor.
Punerea în practică a unei anumite virtuţi creştine, ospitalitatea, este posibilă în mare parte datorită soţiei. Aceasta este o slujbă foarte preţioasă şi necesară în Adunare, şi cu siguranţă aduce o răsplată bogată de binecuvântări prezente şi viitoare. În felul acesta femeile iau parte în mod direct la lucrarea lui Hristos - deschizându-şi casele pentru slujitorii şi pentru copiii Domnului, precum şi pentru cei nemântuiţi, ca şi aceştia să poată auzi evanghelia şi să fie salvaţi. Acuila şi Priscila oferă un exemplu în această privinţă, invitându-l pe Apolo în casa lor şi arătându-i mai exact Calea lui Dumnezeu (Fapte 18:26 ).
Una dintre cele mai importante slujbe ale unei mame este creşterea copiilor. Aceasta este lucrarea ei specială, având în vedere că ea petrece mai mult timp cu copiii decât tatăl, şi exercită o influenţă foarte puternică în vieţile lor, fie în bine, fie în rău. Observaţi cât de des este menţionat numele mamei în cărţile Împăraţi şi Cronici, în legătură cu diverşi împăraţi ai lui Israel. Prin aceasta, Duhul lui Dumnezeu doreşte să evidenţieze care era probabil cel mai important factor al formării caracterului unui bărbat care conducea poporul lui Dumnezeu - mama.
Fundamentul caracterului este dat de educaţia pe care copilul o primeşte în cămin, iar mâna mamei este instrumentul care lui Dumnezeu îi place să-l folosească pentru aceasta. Cea mai importantă lucrare a mamei, rânduită de Dumnezeu, este lucrarea acasă cu copiii, şi ea ar trebui să se dedice în întregime îngrijirii, instruirii şi creşterii lor. Dacă o mamă neglijează această lucrare deosebit de importantă, sau o încredinţează altora, şi caută să slujească Domnului în alte sfere, atunci lucrarea ei rămâne nefăcută, şi cu siguranţă va eşua în împlinirea lucrării altcuiva, la care ea nu a fost chemată. Instruirea şi învăţătura pe care copiii le primesc de la mamele lor în perioada cea mai sensibilă şi fragedă a vieţii, vor avea o mare influenţă asupra întregii lor vieţi şi vor lăsa o amprentă care nu se poate şterge asupra minţii lor tinere, receptive şi în curs de modelare. Cât de importantă este, deci, lucrarea mamelor în familie! Fie ca această lucrare să nu fie neglijată!
Prin urmare, observăm şi trebuie să subliniem faptul că cercul familiei reprezintă sfera specială în care femeia poate să slujească şi să-L glorifice pe Dumnezeu. Aici, în teritoriul ei intim, ea străluceşte cel mai tare şi exercită cea mai mare influenţă în bine. Viaţa casnică, care este adesea dispreţuită şi abandonată de femeile din ziua de azi, reprezintă teritoriul pe care ea este cea mai potrivită şi cea mai înzestrată să-l ocupe.
Prin aceasta nu dorim să spunem că nu există nicio slujbă sau lucrare pe care femeia să n-o poată face pe terenul adunării. Vrem doar să indicăm faptul că, în principiu, domeniul casnic reprezintă sfera de lucru a unei femei. Şi vedem că în această sferă a căminului, locul ei potrivit Scripturii este de supunere faţă de soţul ei.
Până acum am considerat în principal poziţia şi slujba femeilor căsătorite, în sfera căminului. Însă sfera casnică reprezintă şi pentru femeile necăsătorite un adevărat teren de slujire creştină. Şi ele pot desfăşura activităţi temporare, pot avea grijă de copii, de cei bolnavi şi de cei în vârstă, sau pot croi haine ca Dorca (Fapte 9:39 ).
Învăţătura publică
Am citat deja versetele din 1. Timotei 2:11-14 în legătură cu partea femeii în căderea umanităţii din grădina Eden şi am observat limitele guvernamentale impuse acolo femeii. Ne va fi de folos să analizăm din nou aceste versete în legătură cu expresia actuală a tematicii noastre. „Femeia să înveţe în linişte, în toată supunerea; dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte. Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.”
Aceste versete se aplică unei sfere mai largi decât cea a Adunării. Ele vorbesc despre purtarea potrivită dintre un bărbat şi o femeie, şi includ orice mărturie publică în care sunt prezente ambele părţi. Aceste versete se referă la învăţătura publică în faţa unei audienţe mixte, pentru că prin aceasta se exercită autoritate asupra bărbatului. Femeia nu trebuie niciodată să se ridice să dea învăţătură în întâlniri mixte, pentru că bărbatul ar fi la picioarele ei, în poziţia celui care învaţă, iar aceasta duce la inversarea ordinii rânduite de Dumnezeu.
Bărbatul a fost creat mai întâi, fiind reprezentant al lui Dumnezeu şi cap, şi ar trebui să-şi păstreze poziţia corectă ca învăţător şi conducător. Şi fiindcă femeia a preluat conducerea în călcarea poruncii şi a fost înşelată de Satan, dovedind că ea este un conducător slab, în hotărârea guvernamentală a lui Dumnezeu femeile sunt oprite de la ocuparea poziţiei de autoritate şi de a învăţa pe alţii. Ele trebuie să înveţe în linişte şi supunere. Prin urmare, o femeie nu trebuie niciodată să ocupe o poziţie publică de învăţător recunoscut al Cuvântului lui Dumnezeu, sau să dea învăţătură în Adunare sau în orice alt loc cu audienţă mixtă, unde are o poziţie egală sau superioară bărbatului, fiindcă astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.
Cu toate acestea, vedem că în Tit 2:3-4 femeile mai în vârstă sunt îndemnate „să înveţe de bine, ca să le deprindă pe cele tinere” etc. Deci femeile mai în vârstă au dreptul de a da învăţătură, dar sfera lor se referă la femeile tinere, iar învăţătura este mai degrabă informală, privind aspecte practice care au legătură mai mult cu căminul şi familia (versetele 3-5). Este chiar indicat ajutorul oferit femeilor neştiutoare în cele ale Scripturii şi legătura apropiată pe baza Cuvântului. Surorile ar putea fi încurajate să lucreze cu sârguinţă pentru Domnul în asemenea domenii. Chiar şi discuţiile private din Cuvânt cu bărbaţii sunt potrivite pentru o femeie, dacă sunt manifestate într-o atitudine modestă şi potrivită.
Bineînţeles că asemenea lucrări pot aluneca înspre învăţătură formală, şi astfel femeia îşi părăseşte locul. Dacă femeia înfiinţează un cerc de învăţătură publică din Scriptură, chiar dacă este numai pentru femei, credem că lucrul acesta înseamnă ocuparea unei poziţii de învăţător şi încălcarea versetului din 1. Timotei 2:12 : „dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii”.
Lucrarea cu copiii (care implică învăţătură din Biblie, rugăciune şi cântare) este de asemenea o slujbă potrivită şi valoroasă în care femeile pot fi implicate. Asemenea lucrări pot începe acasă şi pot continua la şcoala duminicală şi în întâlnirile pentru copii. Şcoala duminicală este doar o extindere a unei întâlniri de familie, într-un perimetru mai larg şi mai convenabil. Prin urmare este foarte potrivit ca surorile să predea la orele de şcoală duminicală pentru copii sau surori tinere, mai ales când aceste clase se află în răspunderea fraţilor sub autoritatea cărora ele slujesc. Când fraţii sunt implicaţi într-o şcoală duminicală, credem că ar fi împotriva Scripturii dacă o soră ocupă locul de director sau conducător al şcolii, pentru că astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.
Ne rugăm ca tot mai multe femei credincioase să lucreze activ pentru Domnul şi să fie încurajate să lucreze în aceste sfere despre care am vorbit că sunt potrivite pentru femei. Este mare nevoie de ele şi lucrarea Domnului suferă din lipsa slujirii surorilor devotate şi energice. Fie ca Domnul să binecuvânteze din belşug orice femeie implicată în lucrarea potrivită pentru El.
În Adunare
1. Corinteni 14:34-38 ne oferă indicaţii clare cu privire la locul femeii în strângerea ca Adunare. „Femeile să tacă în adunări, pentru că nu le este permis să vorbească; ci să fie supuse, aşa cum spune şi legea. Iar dacă doresc să înveţe ceva, să întrebe pe soţii lor acasă; pentru că este ruşine pentru femeie să vorbească în Adunare. De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns? Dacă cineva se consideră a fi profet sau om spiritual, să recunoască cele ce vă scriu, că sunt poruncă a Domnului. Iar dacă cineva este neştiutor, să fie neştiutor!”
Se spune clar că femeia nu trebuie să vorbească în Adunare. Expresia „în adunare” sau „în adunări” este folosită de cinci ori în acest capitol şi de fiecare dată se referă la strângerea credincioşilor împreună, ca Adunare. În astfel de întâlniri femeile nu trebuie să vorbească deloc, ci să stea în linişte şi în supunere.
În 1. Corinteni 11:15 apostolul vorbeşte despre o femeie care se roagă sau profeţeşte. Acest pasaj arată că o femeie poate face aceste lucruri, însă nu se specifică unde anume pot fi exercitate. Capitolul 14 spune clar că femeia nu poate face aceste slujbe în Adunare, ci ea trebuie să tacă în Adunare. Este destul de evident că femeia poate să se roage şi să profeţească în afara strângerilor ca Adunare. În Fapte 21:8-9 se spune despre Pavel şi însoţitorii lui care au venit la casa lui Filip evanghelistul, iar acesta avea patru fete care profeţeau. Din context se înţelege că ele profeţeau acasă şi nu în Adunare, lucru care era foarte potrivit.
Este important de subliniat faptul că interzicerea femeii de a vorbi în Adunare nu vine doar din partea apostolului Pavel, care era celibatar, ci aceste lucruri sunt „poruncă a Domnului” (versetul 37). Iar dacă cineva se consideră a fi spiritual şi plăcut Domnului, ar trebui să recunoască aceste lucruri ca fiind hotărârea lui Dumnezeu. Este vorba pur şi simplu de ascultarea dorinţei lui Dumnezeu. Încercarea de a argumenta aceste îndemnuri simple, aşa cum fac unii, şi de a continua în voinţă proprie şi neascultare, arată că o astfel de inimă nu doreşte să împlinească voia lui Dumnezeu, iar Cuvântul Lui nu este respectat.
Corintenii, ca mulţi alţii în ziua de azi, s-au gândit probabil că erau liberi să acţioneze cum doreau în această privinţă. Prin urmare apostolul spune: „De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns?” (versetul 36); cu alte cuvinte: Aveţi voi autoritate din partea Domnului cu privire la ce să faceţi în această chestiune? Cuvântul lui Dumnezeu nu a ieşit de la voi... ci a venit la voi. Prin urmare ei trebuiau să se supună hotărârilor Domnului date prin apostol.
Unii comentatori afirmă că termenul „să vorbească” din acest pasaj se referă la flecăreală, bârfă sau vorbire în şoaptă în timpul slujbei, şi aceasta era ceea ce interzicea apostolul. Însă această interpretare este foarte eronată şi falsă. Concordanţa Young arată că termenul din greacă este „laleo”, care este folosit pe parcursul întregului capitol. Acest termen este tradus prin „a vorbi” în acest capitol şi de 241 ori în Noul Testament, şi înseamnă a vorbi. Deci după cum doi sau trei profeţi vorbesc (versetul 29), tot aşa femeile nu trebuie să vorbească în Adunare. Acelaşi cuvânt este folosit în ambele versete.
Alţi oameni spun că această interdicţie a femeilor de a vorbi în Adunare se aplică doar la Corintul din vremea de atunci, pentru că femeile erau destul de neştiutoare, gălăgioase şi sfidătoare şi nu erau capabile să vorbească în public. Prima afirmaţie este total greşită iar a doua este doar o presupunere. La începutul epistolei către Corinteni Pavel se adresează cu cuvintele: „către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint... împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos” (1. Corinteni 1:2 ).
Cu siguranţă că acest argument este decisiv. Îndemnurile date în această epistolă nu sunt doar pentru corinteni, ci sunt adresate tuturor credincioşilor de pretutindeni. Iar în pasajul despre care vorbim, apostolul spune că femeile trebuie să tacă „în adunări”. El nu spune „în adunarea voastră”, ci „în adunări”.
Locul femeii în Adunare este de supunere şi retragere, nu de conducere. Ca o comparaţie, bărbatul este mintea umanităţii, iar femeia este inima. Inima este în piept, ascunsă vederii, în timp ce capul este în exterior, văzut de toţi. Cei care vorbesc în public în Adunare ocupă un loc de conducere, fie prin rugăciune, adorare sau predică, iar acest loc de conducere nu îi este dat femeii.
Mulţi oameni nu realizează faptul că atunci când cineva se roagă în mod public, el conduce Adunarea în rugăciune. El nu adresează o rugăciune individuală, ci este purtătorul de cuvânt al adunării în rugăciune sau în adorare. Prin urmare, dacă o femeie s-ar ruga în Adunare sau într-o întâlnire mixtă, ea ar ocupa poziţia de conducere, care este împotriva Scripturii. În 1. Timotei 2:8 apostolul spune: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc”. Această libertate nelimitată nu îi este acordată femeii.
În această privinţă putem de asemenea să învăţăm de la Ana, din 1. Samuel 1:9-17 . Această femeie evlavioasă se ruga în casa Domnului, unde se adunau închinătorii. Observaţi că se spune despre ea: „Şi Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mişcau, dar glasul nu i se auzea” (1. Samuel 1:13 ). Nu era potrivit ca ea să se roage cu voce tare, dar se putea ruga în inima ei, iar Dumnezeu a auzit-o şi i-a răspuns. În mod asemănător, femeile din ziua de azi pot să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu în inimile lor, în Adunare, şi să se alăture corului de „Amin” rostit la rugăciunea şi adorarea publică.
Acoperirea capului
La începutul acestui studiu am făcut referire pe scurt la faptul că femeia trebuie să aibă capul acoperit când se roagă sau profeţeşte, şi atunci când este în Adunare. Acum vom detalia acest aspect mai pe larg.
Apostolul oferă indicaţii despre lucrul acesta în 1. Corinteni 11:3-16 . Citim: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul, şi Capul lui Hristos este Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte având ceva pe cap îşi dezonorează Capul. Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere. Pentru că un bărbat, în adevăr, nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chipul şi gloria lui Dumnezeu; dar femeia este gloria bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că şi bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei (adică un semn al autorităţii bărbatului, sub care se aşează)... Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită?”
În aceste versete vedem faptul că Dumnezeu a stabilit anumite nivele de autoritate pe care El doreşte ca noi să le recunoaştem şi să le respectăm. Nu este doar un obicei ca bărbaţii să aibă capul neacoperit iar femeile să aibă capul acoperit în prezenţa Domnului. Această ordine are un motiv biblic şi o semnificaţie bine determinate.
Dumnezeu este Capul lui Hristos, Hristos este Capul bărbatului iar bărbatul este capul femeii. Fiindcă bărbatul este imaginea şi gloria lui Dumnezeu iar Hristos este Capul lui, ar fi o dezonoare şi o ruşine pentru Hristos, Capul bărbatului, dacă acesta ar avea capul acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte (în public). Gloria lui Hristos trebuie să se vadă, nu să fie acoperită.
Însă femeia a fost creată pentru bărbat şi ea este gloria bărbatului, deci capul ei trebuie acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte, pentru că gloria bărbatului nu trebuie să se vadă, mai ales în întâlnirile ca Adunare. Acolo trebuie dezvăluită gloria lui Hristos, nu gloria omului.
Mai mult decât atât, versetul 10 spune că femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei, din cauza îngerilor. Adică ea trebuie să aibă capul acoperit, ca semn al autorităţii bărbatului căruia îi este supusă. Când o femeie îşi acoperă capul în prezenţa Domnului înseamnă că ea recunoaşte faptul că bărbatul este capul ei rânduit de Dumnezeu. O femeie care vine înaintea lui Dumnezeu cu capul neacoperit arată că ea doreşte să fie ca bărbatul şi nu vrea să-şi ocupe locul de supunere. Ea îşi dezonorează capul, deşi poate că nu este conştientă de asta. Chiar dacă lucrul acesta este făcut din neştiinţă, semnificaţia rămâne aceeaşi.
Îngerii privesc în Adunare şi ar trebui să vadă ordinea lui Dumnezeu acolo. Ei văd ordine în cer şi în toată creaţia şi nu ar trebui să vadă dezordine între cei credincioşi. Serafimii se acoperă în prezenţa Domnului (Isaia 6:1-3 ), şi ei se aşteaptă să vadă femeile făcând acelaşi lucru, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Intenţia lui Dumnezeu este ca „înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti” (Efeseni 3:10-11 ). Această „înţelepciune a lui Dumnezeu” este taina lui Hristos şi a Adunării, care este ilustrată prin soţ şi soţie, soţul fiind capul iar soţia fiind supusă capului (Efeseni 5:22-32 ).
Acoperirea capului se aplică atât femeilor căsătorite cât şi celor necăsătorite. Versetele din 1. Corinteni 11 vorbesc despre femeie şi bărbat în general. În Numeri 30:3-5 se spune că o femeie tânără, care este în casa tatălui ei, trebuie să se supună autorităţii lui. Obligaţiile ei pot să stea în picioare numai dacă tatăl ei le îngăduie. Asemănător, obligaţiile unei soţii sunt valide doar dacă soţul ei le îngăduie. Deci femeia trebuie să recunoască autoritatea tatălui ei sau a soţului ei sau a bărbatului în general, atunci când se află în prezenţa Domnului. Iar acoperirea capului este o mărturie a acestui lucru.
Ruşinea capului neacoperit: „Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere.”
În Vechiul Testament era un semn de ruşine când o femeie avea capul neacoperit sau ras, aşa cum vedem în Numeri 5:18 , unde o femeie era suspectată de soţul ei, şi în Deuteronom 21:10-13 , unde un israelit lua de soţie o femeie frumoasă dintre captivi. Deci, în 1. Corinteni 11 apostolul spune că dacă o femeie profeţeşte sau se roagă cu capul neacoperit, este ca şi cum ar fi rasă. Şi fiindcă este un semn de ruşine ca femeia să se tundă sau să se radă, atunci ea trebuie să aibă capul acoperit. Ea nu trebuie să aibă niciun semn de ruşine asupra ei când vine înaintea Domnului. Ea nu trebuie să se înfăţişeze înaintea Domnului ca una care este suspectată de necredincioşie faţă de soţul ei. Acoperirea capului ei indică faptul că ea recunoaşte că el este capul ei şi se bucură de încrederea lui deplină.
Doar în trecere, observăm din aceste versete din 1. Corinteni 11 că este ruşine pentru o femeie să se tundă, însă „dacă o femeie are părul lung, este glorie pentru ea” (versetul 15). Aceste cuvinte inspirate de Duhul Sfânt ar trebui să clarifice problema „părului scurt” pentru orice femeie evlavioasă. Este bine ca o femeie să îndepărteze ceva din gloria pe care Dumnezeu i-a dat-o şi să o arunce? Acesta este un act de răzvrătire şi aduce numai ruşine. Ar putea o femeie ca aceasta să şteargă picioarele Domnului cu părul capului ei aşa cum a făcut femeia devotată din Luca 7:38 şi Ioan 12:3 ?
Părul lung nu este un voal. În 1. Corinteni 11:15 se spune: „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Unii învăţători spun că părul lung al femeii este acoperitoarea capului ei şi ea nu are nevoie de alt voal. Însă această frază nu este tradusă de fiecare dată corect şi nu redă întotdeauna semnificaţia textului în original. În greacă se foloseşte un cuvânt total diferit de cuvântul „acoperă” din versetul 6. Acolo este folosit cuvântul „katakaluptespho”, care înseamnă „a acoperi capul cuiva / a-şi acoperi capul”. În versetul 15 se foloseşte cuvântul „peribolaiou”, care înseamnă „ceva care se aruncă în jurul cuiva / ceva care acoperă de jur împrejur” (Dicţionarul Liddel and Scott).
Prin urmare, traducerea corectă spune „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Adică părul lung îi este dat femeii în mod natural ca un voal care o înconjoară. Nu este acelaşi lucru cu acoperitoarea capului despre care apostolul insistă în versetele anterioare. Dacă gloria bărbatului trebuie acoperită în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am arătat mai devreme, atunci cu siguranţă că părul lung al femeii, adică gloria ei personală, trebuie de asemenea acoperit în prezenţa Lui.
Mai întâi Pavel stabileşte diferenţele dintre bărbat şi femeie şi spune că bărbatul trebuie să aibă capul neacoperit iar femeia trebuie să aibă capul acoperit. Apoi el apelează la frumuseţe şi bun simţ, bazându-se pe natura diferită a bărbatului şi a femeii, pentru a oferi încă un motiv pentru care femeia trebuie să aibă capul acoperit şi să se înfăţişeze diferit faţă de bărbat înaintea lui Dumnezeu. „Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită? Nu vă învaţă chiar firea...?” (versetele 13-14). Chiar prin natură Dumnezeu a dat femeii părul lung, ca un văl care o ascunde. Prin urmare, ceea ce se potriveşte femeii este ca să-şi acopere capul când se roagă lui Dumnezeu.
Nu avem asemenea obicei: „Dar dacă cineva gândeşte să fie certăreţ, noi nu avem asemenea obicei, nici adunările lui Dumnezeu” (versetul 16). Apostolul a prezentat gândul lui Dumnezeu în această privinţă şi dacă cineva doreşte să se certe sau să discute în contradictoriu, el vrea să spună: „Nici noi, nici adunările lui Dumnezeu nu avem obiceiul de a ne certa.”
De multe ori, starea inimii cuiva se descoperă în chestiuni mărunte ca aceasta referitoare la acoperirea sau neacoperirea capului, şi astfel se testează dacă voia omului este supusă lui Dumnezeu şi Cuvântului său, sau dacă dorinţa inimii lui este împotriva Cuvântului şi în acord cu mersul lumii acesteia. Obiceiurile se pot schimba, însă principiile Cuvântului lui Dumnezeu rămân întotdeauna aceleaşi.
V - Exemple din Scriptură
Am văzut din diferite pasaje ale Bibliei că locul femeii în Adunare nu este unul public, ci acoperă mai degrabă sfera privată a activităţilor diverse desfăşurate pentru Domnul şi Mântuitorul ei. Mai devreme am văzut lucrurile care nu sunt permise femeilor să le facă, iar acum vom analiza din Scriptură anumite poziţii sau funcţii care nu le-au fost date femeilor.
Toate cele şaizeci şi şase de cărţi din Biblie au fost scrise de bărbaţi. Nicio femeie nu a fost aleasă de Dumnezeu să scrie vreo parte din Biblie. Nicio femeie nu era numită levit sau preot, ca să slujească în cortul întâlnirii sau în templul din Vechiul Testament. Nicio femeie nu a fost aleasă de Domnul printre cei doisprezece apostoli; toţi erau bărbaţi. În afară de cei doisprezece apostoli, Domnul a trimis în lucrare alţi şaptezeci. Nu se spune despre vreunul că era femeie. Apoi, în Fapte 6 au fost aleşi „şapte bărbaţi cu mărturie bună, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, ca să slujească la mese şi să aibă grijă de văduve. Niciunul dintre ei nu era femeie.
În 1. Corinteni 15 sunt menţionaţi mulţi martori ai învierii Domnului. Sunt date şi nume de persoane, însă nu este menţionată nicio femeie. Lucrul acesta este foarte semnificativ, deoarece Maria a fost prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat şi El a trimis-o cu un mesaj minunat către ucenici. Aici, însă, numele ei este omis din lista de martori. Nu este aceasta o dovadă puternică a faptului că Scriptura nu acordă femeii un loc de mărturie publică?
În Biserica primară erau numiţi episcopi, diaconi şi bătrâni, iar descrierea lor apare în 1 Timotei şi Tit. Toţi erau bărbaţi; nicio femeie nu era printre ei. Nu citim în Noul Testament despre nicio femeie evanghelist, păstor sau învăţător în mod public. Nicio femeie nu este menţionată făcând o minune în public. În Apocalipsa 11 sunt prezentaţi doi martori. Aceştia sunt doi profeţi, nu două profetese, sau un profet şi o profetesă; amândoi sunt bărbaţi. Cu siguranţă că absenţa femeilor din aceste funcţii publice ne arată că aceasta nu este sfera ei de activitate.
Acum vom continua cu câteva exemple pozitive de femei evlavioase din Scriptură şi lucrarea lor potrivită pentru Dumnezeu.
Miriam
În Exod 15:20 citim: „Şi Maria, profetesa, sora lui Aaron, a luat tamburina în mâna ei şi toate femeile au ieşit după ea cu tamburine şi cu jocuri. Şi Maria le răspundea: <<Cântaţi Domnului>>” etc. Acesta era o lucrare bună. Ea conducea femeile într-o cântare de laudă către Domnul şi nu căuta să îi conducă pe bărbaţi. Lucrarea ei de aici era foarte potrivită, însă mai târziu vedem că ea l-a determinat pe Aaron în vorbească împotriva lui Moise şi astfel a fost lovită cu lepră pentru păcatul ei (Numeri 12 ).
Femeile din Exod 35:22-26
În legătură cu facerea cortului întâlnirii, citim că femeile şi bărbaţii pe care îi îndemna inima „au adus inele de nas şi cercei şi inele şi salbe, tot felul de obiecte de aur ... un dar legănat pentru Domnul.” „Şi fiecare femeie care avea inima înţeleaptă a tors cu mâinile ei şi a adus ce a tors: firul albastru şi purpura şi stacojiul şi inul subţire. Şi toate femeile înţelepte pe care le mişca inima au tors păr de capră.” Aşadar ele au avut o slujbă minunată pentru facerea cortului lui Dumnezeu.
Debora
Debora era profetesă, o femeie căsătorită şi judecătoare în Israel într-o vreme de declin (Judecători 4 ). Israel se afla într-o stare foarte rea, curajul bărbaţilor eşuase lamentabil iar Debora a fost ridicată pentru a rupe jugul asupririi străine. Când femeia apare în prim plan înseamnă că lucrurile sunt într-o stare rea şi de declin. Cu toate acestea, observăm cum Debora însăşi a căutat să îşi păstreze locul cuvenit. Ea locuia sub palmier iar fii lui Israel se suiau la ea pentru judecată. Ea l-a chemat pe Barac şi i-a spus să meargă să lupte împotriva armatelor lui Sisera, după porunca Domnului. Atunci când Barac n-a vrut să meargă fără Debora, ea a acceptat să meargă împreună cu el, însă i-a spus că această călătorie nu va fi spre onoarea lui, pentru că Domnul va da pe Sisera în mâna unei femei. Cuvintele ei par să spună că aşa cum era o ruşine pentru Barac ca o femeie să îl omoare pe Sisera, tot aşa era o ruşine ca o femeie să fie forţată să conducă pe Israel, din cauza sfielii bărbaţilor. Credinţa şi curajul ei l-au inspirat şi l-au ajutat pe Barac, care era în mod evident timid. Prin urmare surorile îi pot ajuta pe fraţii timizi. Debora nu l-a condus pe Barac, ci l-a încurajat şi a mers împreună cu el.
Femeia din Sunem
În 4:8-37 citim despre această „femeie cu vază”. Se menţionează grija deosebită şi ospitalitatea pe care le-a arătat faţă de profetul Elisei. Ea i-a sugerat soţului ei să construiască împreună o cameră specială profetului, unde să poată sta de fiecare dată când trecea pe acolo. Credinţa şi încrederea ei sunt de asemenea observate cu grijă.
Femei din Noul Testament
În Noul Testament există două situaţii importante în care Dumnezeu a onorat femeia mai înainte de bărbat. (1) Hristos a fost născut dintr-o femeie, fecioara Maria. (2) După învierea Sa, Domnul s-a arătat mai întâi unei femei, Maria Magdalena. Aceste două femei ocupă un loc important alături de Domnul. Maria este numită „cea căreia i s-a dat har” şi „binecuvântată între femei”, iar Maria Magdalena este remarcată pentru afecţiunea ei pentru Domnul şi a primit privilegiul de a duce un mesaj minunat din partea Domnului înviat către ucenici.
Profetesa Ana „slujind noapte şi zi cu posturi şi cu rugăciuni; ... vorbea despre El tuturor acelora care aşteptau răscumpărarea în Ierusalim.” (Luca 2:37-38 ). Este mare nevoie de o astfel de lucrare şi ea este deschisă pentru orice soră din ziua de azi.
Luca 8:3 vorbeşte despre nişte femei care au fost vindecate de duhuri rele şi de neputinţe, şi care Îl urmau pe Domnul împreună cu cei doisprezece ucenici şi „Îi slujeau din bunurile lor”. Lucrul acesta era, într-adevăr, o slujbă binecuvântată.
Marta L-a primit pe Domnul în casa ei şi I-a slujit, în timp ce Maria, sora ei, stătea la picioarele Lui şi asculta cuvintele Lui. Cu altă ocazie se spune că „I-a pregătit o cină” iar Maria L-a uns pe Domnul cu mir de nard curat, pregătindu-L pentru înmormântare. (Luca 10:38 ; Ioan 12:1-3 ).
În legătură cu moartea Domnului, citim despre „o mare mulţime de popor şi de femei care se băteau în piept şi Îl jeleau.” Iar după aceea ele L-au urmat şi „priveau mormântul şi cum a fost pus trupul Său” (Luca 23:27,55 ). Apoi, în prima zi a săptămânii, ele au venit dis-de-dimineaţă la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră pentru trupul Domnului. Astfel a fost slujirea devotată a femeilor pentru Domnul, atât în timpul vieţii cât şi după moartea Lui. Devotamentul personal, plin de dragoste, străluceşte în aceste exemple ca un model de slujire preţioasă a surorilor.
În Fapte 9:36-39 citim despre Dorca, o ucenică plină de lucrări bune şi milostenii. După moartea ei, văduvele au venit plângând şi arătând cămăşile şi hainele pe care Dorca le făcea pentru ele. Ce lucrare binecuvântată pentru cei săraci! În Fapte 12:12 vedem că Maria, mama lui Ioan Marcu, şi-a deschis casa pentru o întâlnire de rugăciune, iar în Fapte 16:13 citim că nişte femei s-au adunat pe marginea unui râu, pentru rugăciune. De asemenea vedem cum Lidia şi-a deschis casa pentru apostolul Pavel şi însoţitorii lui (Fapte 16:15 ).
Printre persoanele care sunt amintite şi apreciate în Romani 16 se numără şi câteva femei. Fivi era slujitoare a adunării din Chencrea şi fusese un ajutor pentru mulţi. Priscila împreună cu soţul ei, Acuila, erau împreună-lucrători cu Pavel în Hristos şi şi-au riscat capul pentru viaţa lui. Acum, adunarea din Roma se întâlnea în casa lor, pentru că Pavel spune: „Salutaţi ... adunarea din casa lor.” De asemenea Maria s-a ostenit mult pentru Pavel şi însoţitorii lui.
Când le scrie filipenilor, Pavel îi îndeamnă: „ajută-le [pe aceste femei] ca pe unele care au luptat împreună cu mine în Evanghelie” (Filipeni 4:3 ). Din alte scrieri ale lui Pavel putem fi siguri că ele nu au predicat împreună cu el, însă ele s-au identificat împreună cu el în încercările şi luptele Evangheliei. Ele l-au ajutat prin toate mijloacele posibile, probabil deschizându-şi casa pentru Evanghelie, practicând ospitalitatea, căutând suflete pierdute, rugându-se împreună cu aceste suflete, invitând oameni să asculte Evanghelia, şi multe alte lucruri pe care femeile le pot face mult mai bine decât bărbaţii. Iar Pavel a apreciat această slujbă a femeilor şi a vorbit despre ele ca unele care au luptat împreună cu el în Evanghelie. Ce binecuvântare! O astfel de slujbă preţioasă în câmpul Evangheliei este deschisă şi femeilor din ziua de astăzi. Ele pot să cânte la mesajele de evanghelizare şi astfel să ajute la desfăşurarea programelor de evanghelizare. De asemenea ele pot să îi viziteze pe cei bolnavi şi să împartă tractate de evanghelizare.
Ce ogor mare este deschis femeilor, în slujirea lor pentru Domnul! Exemplele de mai sus ale diferitelor femei din vechime care au avut o slujire potrivită, ar trebui să încurajeze surorile pentru a lucra cu sârguinţă pentru Domnul. Lucrarea lor este la fel de importantă ca lucrarea publică a bărbaţilor, iar Domnul îşi aminteşte de această lucrare şi o va răsplăti.
Aşadar, din ceea ce am văzut până acum în acest articol despre „Locul femeii”, cu siguranţă că putem să tragem concluzia că locul ei este destul de diferit faţă de cel al bărbatului, şi nu este potrivit Scripturii ca femeia să facă o lucrare pentru Domnul, care aparţine în mod clar bărbatului. Uneori se citează versetul din Galateni 3:28 pentru a dovedi contrariul. „Nu este bărbat şi femeie; pentru că toţi sunteţi una în Hristos Isus.” Însă acest verset nu vorbeşte despre purtarea şi ordinea în Adunare, ci reprezintă un adevăr despre familia răscumpărată a lui Dumnezeu, unde nu este nicio diferenţă între iudeu şi grec, rob sau liber, bărbat sau femeie, în ce priveşte mântuirea şi harul. Din alte pasaje vedem că ordinea lui Dumnezeu în creaţie rămâne aceeaşi şi în Adunare.
VI – Împodobire şi îmbrăcăminte
Înainte de a încheia articolul nostru despre locul femeii potrivit Scripturii, avem pe inimă să adăugăm câteva remarci referitoare la aspectul important al împodobirii şi al îmbrăcămintei femeii. Dumnezeu ne-a lăsat şi în privinţa aceasta îndemnuri în Cuvânt, iar îndepărtarea tot mai largă şi mai ruşinoasă a femeilor din ziua de azi faţă de aceste hotărâri biblice necesită ca atenţia noastră să fie îndreptată spre ceea ce a spus Dumnezeu referitor la acest subiect. În 1. Timotei 2:9-10 , citim: „La fel şi femeile, să se gătească în ţinută cuviincioasă, cu modestie şi discreţie, nu cu împletituri de păr, sau cu aur, sau perle, sau îmbrăcăminte scumpă, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc temerea de Dumnezeu.”
Multe femei, uneori chiar surori, se iau după moda lumii acesteia în ce priveşte îmbrăcămintea şi înfrumuseţarea, şi ajung să poarte fuste scurte, decolteuri, bluze fără mâneci sau cu spatele gol, pantaloni de camuflaj, pantaloni scurţi, machiaj şi unghii vopsite, păr scurt, haine stridente şi cele mai indecente costume de baie. Surori preaiubite, se potrivesc aceste lucruri cu versetul de mai sus? Este aceasta ţinută cuviincioasă? Sunt aceste lucruri caracterizate de modestie, discreţie şi ceea ce se potriveşte unei femei evlavioase? Cu siguranţă că nu. Niciodată moda nu a dezonorat atât de mult femeile de pe terenul creştin, căci a devenit o modă fără ruşine, care favorizează apariţia poftelor şi a păcatului.
Aceasta este mărturia unui bărbat tânăr despre îmbrăcămintea femeilor din ziua de azi: „Este o îmbrăcăminte care nici nu dezvăluie, nici nu acoperă, ci face ca imaginaţia să zboare şi aduce numai dezastru: de ce nu se îmbracă femeile astfel încât să se acopere?”
Dr. Perry M. Lichenstein, medic la închisoarea Tombs din New York City, având poziţia de vorbitor competent pentru cauzele crimei, a spus următorul lucru: „Aşa-numitele crime din pasiune s-au înmulţit în mod alarmant, şi vor continua, după părerea mea, până când va fi eliminată principala cauză. În opinia mea, această cauză este moda actuală în îmbrăcămine, care este cel puţin indecentă. Ciorapii cu strasuri, incitanţi şi alte stiluri asemănătoare au o legătură directă cu incitarea la crimă, indiferent cât de inocentă este persoana care le poartă.
Şi chiar dacă îmbrăcămintea indecentă nu conduce întotdeauna la crimă, cu siguranţă oferă în mod direct şi sugestiv o invitaţie la sex, şi stimulează acele impulsuri de bază care zac ascunse în trupul omenesc. E clar că ar fi mult mai puţine crime în ziua de azi, mult mai puţine cămine a căror fericire a fost distrusă de infidelitate, mai puţine divorţuri, şi în special mai puţine violuri ale fecioarelor, mult mai puţine căderi în păcatul necurăţiei, dacă toate aceste stiluri satanice ar putea fi aruncate în iadul cel mai adânc, acolo unde au fost concepute. Nu uitaţi că o fată care se îmbracă într-un mod provocator nu poate da vina pe nimeni decât pe ea însăşi, dacă îmbrăcămintea ei ispititoare o supune unui tratament care se acordă în general femeilor uşuratice.”
Cuvintele de mai sus ale Dr. Lichenstein au fost spuse cu mulţi ani în urmă. Astăzi, când acest articol se pregăteşte pentru o nouă ediţie în 1974, condiţia morală a lumii s-a degradat şi mai mult. Lipsa revoltătoare a împodobirii cuviincioase a femeilor s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult. Odată cu răspândirea fustelor mini şi expunerea formelor într-o manieră cât mai atractivă sexual, au sporit foarte mult crimele şi atacurile împotriva femeilor.
Pe măsură ce fustele au început să alunece în sus prin 1964, rata crimelor în urma violurilor a crescut în fiecare an, după ce avusese o perioadă de cinci ani de declin. În SUA, în ultimii cinci ani, rata violurilor era de 68%. În Anglia, rata crimelor sexuale în timpul aceleaşi perioade a fost de 90%.
Dumnezeu urăşte expunerea părţilor sexuale ale trupului omenesc. Când profetul Isaia a atenţionat Babilonul de judecata viitoare, el a prezis că Dumnezeu îi va descoperi goliciunea şi îi va expune ruşinea în faţa naţiunilor. „Ridică-ţi vălul, suflecă-ţi poalele! Dezgoleşte-ţi piciorul, treci râurile! Goliciunea ta va fi descoperită, da, ruşinea ta se va vedea” (Isaia 47:1-3 ). Prin urmare, femeile moderne se expun spre propriul lor dispreţ şi îşi descoperă ruşinea, uneori chiar în adunările lui Dumnezeu.
Biseria din Laodiceea este sfătuită să cumpere „haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu se arate ruşinea goliciunii tale” (Apocalipsa 3:18 ). Deşi acest verset are un înţeles spiritual, totuşi se pare că e nevoie ca aceste cuvinte să fie amintite în mod literal multor oameni din ziua de azi. Primul lucru pe care l-au făcut Adam şi Eva după ce au păcătuit, a fost să-şi acopere goliciunea. Acum omenirea pare să se desfete în dezvelirea goliciunii cât mai mult posibil. Şi cât de trist este când vedem că femeile par să fie conducătorii şi cei mai mari vinovaţi în această acţiune cumplită! Cât de adevărat este cuvântul din Ţefania 3:5, „cel nedrept nu ştie de ruşine”!
Surori preaiubite, haideţi să ţinem cont de versetul din Romani 12:2 „Şi nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.” Să ne amintim şi de versetul din 1. Corinteni 6:19-20 „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi voi nu sunteţi ai voştri? Pentru că aţi fost cumpăraţi cu un preţ, glorificaţi deci pe Dumnezeu în trupul vostru!”
sursa: https://comori.org/