text Viata de credinta

"Izolarea"

Categorie:  Viata de credinta
 

 

Este una dintre cele mai mari dificultăţi ale noastre în prezent— într-adevăr, dintotdeauna a fost o dificultate— să îmbinăm o cale strâmtă cu o inimă largă. Peste tot sunt atâtea lucruri care tind să producă izolare. Nu putem contesta acest lucru. Legăturile prieteniei umane par atât de fragile; se ivesc atâtea lucruri care zdruncină încrederea; atât de multe lucruri care nu pot fi aprobate în vreun mod, încât calea devine din ce în ce mai izolată.

Acest lucru este în mod inevitabil adevărat. Dar trebuie sa avem foarte mare grijă cum întâmpinăm această stare de lucruri. Nici nu ne închipuim cât de mult depinde de starea de spirit cu care intrăm în mijlocul situaţiilor şi împrejurărilor care, toţi trebuie să admită aceasta, sunt un mijloc de încercare în mod unic.

Spre exemplu, aş putea să mă retrag în mine însumi şi să devin ursuz, deprimat, rigid, respingător, obosit, neavând inima pentru răscumpăraţii Domnului, pentru lucrarea Lui, pentru sfintele şi plăcutele activităţi ale adunării. Aş putea deveni neroditor în ceea ce priveşte faptele bune, neavând milă pentru cei săraci, bolnavi, îndureraţi. Aş putea locui în cercul strâmt în care m-am retras, gândindu-mă numai la mine şi la interesele mele personale şi de familie. Ce poate fi mai trist de atât? Este cel mai deplorabil egoism, dar nu îl vedem pentru că suntem orbiţi de preocuparea noastră excesivă cu defectele altor oameni. Este foarte uşor să găsim defecte şi greşeli la fraţii şi prietenii noştri. Dar întrebarea este, cum trebuie să facem faţă acestor lucruri? Prin a ne retrage în noi înşine? Nicidecum! A face asta înseamnă să ne considerăm la fel de nenorociţi în noi înşine, precum şi fără valoare, şi chiar mai rău decît lipsiţi de valoare faţă de alţii. Există puţine lucruri mai demne de milă decât ceea ce numim „un om dezamăgit.” Acesta întotdeauna găseşte vină la alţii. Nu a descoperit niciodată rădăcina problemei sau adevăratul secret de a-i face faţă. El s-a retras, dar în el însuşi. Este izolat, dar izolarea lui este cu totul falsă. Este nenorocit; şi îi va face pe toţi care vin sub influenţa sa—pe toţi care sunt slabi şi suficient de nesăbuiţi să-l asculte— la fel de nenorociţi ca el însuşi. El e complet ruinat în ceea ce priveşte progresul său practic; a cedat dificultăţilor vremii şi s-a dovedit complet incapabil să facă faţă realităţilor crunte ale vieţii reale. Astfel, în loc de a vedea şi de a mărturisi aceasta, el se retrage în cercul lui strâmt şi găseşte vină tuturor cu excepţia sa.

Într-adevăr, cât de plăcut şi de reconfortant este să ne întoarcem de la această privelişte deprimantă spre singurul Om perfect care a umblat vreodată pe acest pământ! Calea Sa a fost într-adevăr una izolată— nimeni altul nu a mai fost aşa. El nu a avut parte de compătimire în jurul Lui. „Lumea nu L-a cunoscut.” „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.” „El a aşteptat compătimire, dar degeaba, şi mângâietori, dar n-a găsit niciunul.” Chiar şi ucenicii Săi preaiubiţi au eşuat în a-I arăta compătimire sau în a-L înţelege. Au dormit pe muntele transfigurării în prezenţa gloriei Sale şi au dormit în grădina Ghetsimani în prezenţa agoniei Sale. Ei L-au trezit din somnul Său cu temerile lor pline de necredinţă şi L-au deranjat în mod continuu cu întrebările lor neştiutoare şi cu ideile lor necugetate.

Cum a întâmpinat El toate acestea? Într-un har, răbdare şi blândeţe perfectă. El le-a răspuns la întrebări; le-a corectat ideile; le-a îndepărtat temerile; le-a rezolvat problemele; le-a întâmpinat nevoile; S-a arătat îngăduitor cu slăbiciunile lor; i-a apreciat pentru devotamentul lor în momentul când a fost părăsit; i-a privit cu propriii Săi ochi iubitori şi i-a iubit în ciuda tuturor lucrurilor. „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Cititorule creştin, hai să căutăm să fim caracterizaţi de duhul binecuvântatului nostru Stăpân şi să călcăm pe urmele Lui. Atunci, izolarea noastră va fi cea bună şi, deşi calea noastră ar putea fi strâmtă, inima va fi largă.


 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Viata de credinta

"Rugăciunea"
Categorie:  Rugaciune  Am parcurs deci şase elemente ale armurii şi am învăţat că se îmbină foarte frumos unul în celălalt şi nu putem să le vedem izolat. Sper că dorim cu toţii nu doar... Citeste mai mult >>
„Treziţi-vă!” „Iată, Mirele!”
Categorie:  Viata de credinta  Matei 25:1-13Ce diferenţă s-ar face în biserica mărturisitoare dacă acesta şi alte pasaje similare ale Cuvântului lui Dumnezeu ar fi crezute într-adevăr.... Citeste mai mult >>
„Nu iubiți lumea”
Categorie:  Viata de credinta  (1. Ioan 2:15 )Spre deosebire de evrei, care vieţuiau în aceleaşi locuri, creştinii sunt văzuţi de Scriptură simultan în lume (simbolizată prin Egipt), în... Citeste mai mult >>
„Eu credeam că ...“
Categorie:  Viata de credinta  Experienţa amară a lui NaamanÎn faţa uşii casei profetului Elisei stătea un bărbat. Era un om cu vază, care venise din ţara vecină, Siria, cu o întreagă d... Citeste mai mult >>
„Cetățenia noastră este în ceruri”
Categorie:  Viata de credinta  Fragment dintr-o scrisoare scrisă în 4 Septembrie 1919, Vevey, ElvețiaNu trebuie să căutăm în Scriptură justificare pentru gândurile noastre, ci noi să ne... Citeste mai mult >>
„Căutaţi Faţa Mea”
Categorie:  Viata de credinta  Psalmul 27:1-8 ; Apocalipsa 22:4, 5 ; Ioan 17:24 .Ce binecuvântare că Domnul Însuşi a devenit Lumina noastră! În Vechiul Testament  El este rareori p... Citeste mai mult >>
"Vorbirea în limbi"
Categorie:  Viata de credinta  Trebuie să vorbim în limbi?Aceasta este întrebarea care confruntă pe creştini când se gîndesc la fenomenul „limbilor", mişcare care şi-a avut locul de naş... Citeste mai mult >>
"Vom fi ca El"
Categorie:  Viata de credinta  Unele lucruri sunt foarte simple. Aşa este, de exemplu, succesiunea zilelor şi a nopţilor. E simplu, pentru că nu trebuie să ţii minte decât două noţiuni... Citeste mai mult >>
"Voința omului"
Categorie:  Viata de credinta  Învăţătura voinţei libere sprijină învăţătura pretenţiei omului firesc că n-ar fi în întregime pierdut. Toţi cei ce n-au fost adânc convinşi de păcat, toţ... Citeste mai mult >>
"Victoria morţii?"
Categorie:  Viata de credinta  ... apostolul adaugă ȋncă un alt „cuvânt“ ca dovadă a triumfului asupra morţii:„Unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi este victoria, moarte?“ (1. Corinte... Citeste mai mult >>