text Viata de credinta

"Încercarea"

Categorie:  Viata de credinta
 

 

Domnul pedepseşte pe cine iubeşte!” Evrei 12:6 )

Domnul Isus Hristos nu face niciodată o spărtură în viaţa noastră, decât pentru a trece prin ea şi a pune sufletele şi simţămintele noastre mai îndeaproape în legătură cu El Însuşi. Cea mai mică înaintare în cunoaşterea dragostei şi a Persoanei Sale are mai mult preţ decât toate suferinţele pe care le-a îndurat vreodată omul. Nu este nimic care să se asemene cu această cunoaştere a Lui; ea durează pentru totdeauna.

Toţi cei credincioşi nu trec liniştiţi prin această viaţă, cu toate că unii pot să fie mai puţini încercaţi decât alţii; dar, la urma urmei, suntem întristaţi “pentru puţină vreme, dacă trebuie”(1. Petru 1:6 ). Nu vă neliniştiţi; Cel care ţine frânele, care socoteşte ceea ce vă este de folos, este Dumnezeu. Lui nu-I place să ne întristeze. El socoteşte ce ne este de folos să trecem pe aici, însă numai pentru un timp.

Adesea simţim o foarte mare încurcatură cand aducem greutaţile noastre înainte lui Dumnezeu. “Cum aş putea” - va zice, uneori, un credincios întristat - “când durerea mea este rodul păcatului meu? Aş putea, cu inima întreagă, să aduc necazurile mele înaintea lui Dumnezeu, ştiind că le merit?” - Da, căci Hristos le-a purtat înaintea lui Dumnezeu. Acesta este locul pe care mă pot aşeza. Dumnezeu poate să intervină, să-mi vină în ajutor în toată încercarea mea, pentru că lucrarea lui Hristos pentru mine a fost pe deplin săvârşită. În general, orice suferinţă provine din păcat şi orice ajutor este întemeiat pe ispăşire.

Nu există situaţie în care să se găsească un sfat ( un credincios ), în care să nu poată căuta prezenţa lui Dumnezeu, pentru a fi ajutat. Am fost foarte fericit în timpul bolii mele; ea m-a făcut să simt mai mult ca oricând că cerul şi sânul lui Dumnezeu sunt refugiul meu, să văd că voi vieţui, că voi fi în veci cu El.

Mândria şi o dârzenie fermă (plină de stoicism) în faţa suferinţei nu ni se potrivesc. Sufletele noastre nu sunt aduse în felul acesta la Dumnezeu, ci dimpotrivă, astfel ele sunt ţinute la distanţă de El. Când durerea te cuprinde cu totul şi pare fără sfârşit, ea îţi dă intimitate cu El, care are voinţa si puterea de a ne veni în ajutor; iar atunci, noi găsim într-adevăr izvoarele noastre în Dumnezeu.

Dacă am aduce toate amărăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru a trece prin ele într-adevăr cu El, inimile noastre ar fi cu totul libere şi fericite de a se uita pe sine şi a purta grijă de alţii.

Când sufletul celui credincios este în încercare, năzuinţa naturală a credinţei lui este de a se îndrepta spre Dumnezeu, ca spre izvorul şi nădejdea sa. Nu există un timp mai plăcut ca cel al uitării de sine şi ca cel al încercării, pentru sufletul care se încrede în El.

Când privim în urmă, la viaţa noastră trecută, suntem îndreptăţiţi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru încercările prin care am trecut, mai mult decât pentru orice alt lucru.

El binevoieşte să Se coboare în toate împrejurările noastre şi, cu ocazia unei întristări cu totul neînsemnate, intervenţia Sa are ca rezultat de a ne ajuta să-L întâlnim pe Dumnezeu în locul durerii noastre.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>