"Harul şi sfinţenia"

Categorie:  Viata de credinta
 

Să-I mulţumim lui Dumnezeu că trăim într-o perioadă de har. Însă diminuează în vreun fel acest fapt binecuvântat adevărul conform căruia “Sfinţenia îşi are locul în casa lui Dumnezeu pentru totdeauna?” A încetat să mai fie adevărat faptul că „Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinţilor şi înfricoşător în mijlocul tuturor celor care-L înconjoară?” Este standardul sfinţeniei mai scăzut pentru Biserica lui Dumnezeu de acum decât era pentru Israelul din vechime? A încetat să fie adevărat faptul că “Dumnezeul nostru este un foc mistuitor?” Trebuie răul să fie tolerat pentru că „nu mai suntem sub lege, ci sub har?” De ce mulţi dintre corinteni erau slabi şi bolnavi? De ce au murit mulţi dintre ei? De ce au fost Anania şi Safira loviţi de moarte într-o clipă? A afectat acea judecată solemnă adevărul că Biserica se afla sub har? Cu siguranţă că nu. Dar nici harul nu a împiedicat exercitarea judecăţii. Dumnezeu nu poate tolera răul în adunarea Sa de acum, mai mult decât ar fi putut în zilele lui Acan.

Poate că veţi spune: “Nu trebuie să comparăm modul lui Dumnezeu de a lucra cu poporul Lui pământesc cu modul Lui de a lucra cu Biserica Sa.” Ce semnificaţie au următoarele cuvinte din 1. Corinteni 10 ? „Pentru că nu vreau, fraţilor, să fiţi neştiutori că părinţii noştri toţi erau sub nor şi toţi au trecut prin mare; şi toţi au fost botezaţi pentru Moise în nor şi în mare; şi toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală; şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală care îi urma (şi stânca era Hristosul). Totuşi mulţi dintre ei nu I-au plăcut lui Dumnezeu, pentru că au fost ucişi în pustiu. Şi acestea au devenit pilde pentru noi, ca să nu fim poftitori de rele, cum au poftit şi ei...Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde şi au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor.”

Nu este aceasta o comparaţie între modul lui Dumnezeu de a lucra cu poporul Său pământesc şi Biserica Sa de acum? Este într-adevăr o comparaţie şi bine ar fi pentru noi toţi să medităm şi să luăm aminte la această comparaţie. Ar fi trist într-adevăr, dacă am aduce ca justificare harul curat şi preţios în care suntem aşezaţi pentru a diminua standardul sfinţeniei. Noi suntem chemaţi să îndepărtăm aluatul vechi având ca binecuvântat motiv faptul că „paştele nostru, Hristos, a fost jertfit pentru noi.” Nu înseamnă acest lucru „a face o comparaţie?” Adunării din Corint i s-a poruncit – vai de ei dacă au refuzat – să înlăture pe cel rău din mijlocul lor, pentru a-l da lui Satan, spre nimicirea cărnii.

E adevărat că aceştia nu au fost chemaţi să-l omoare cu pietre sau să-l ardă, iar aici vedem un contrast mai degrabă, decât o comparaţie. Dar ei trebuiau să-l dea afară din mijlocul lor dacă doreau ca prezenţa divină să fie în mijlocul lor. „Mărturiile Tale sunt foarte sigure. Sfinţenia îşi are locul în casa Ta, Doamne, zile îndelungate.” Ai putea tu să nu-L lauzi pentru sfinţenia cât şi pentru harul Său? Ai putea tu, în timp ce standardul sfinţeniei se ridică înaintea ta, să nu adaugi imnul de laudă, „Binecuvântat să fie Numele Său glorios pentru totdeauna! Amin, da, amin!”  Suntem încredinţaţi că poţi.

Nu trebuie să uităm niciodată că, în timp ce stăm în har, noi trebuie să umblăm în sfinţenie; iar în ceea ce priveşte Adunarea, dacă refuzăm să judecăm învăţătura şi morala greşită, nu ne aflăm nicidecum pe terenul Adunării lui Dumnezeu. Oamenii spun că nu trebuie să judecăm, însă Dumnezeu spune că trebuie. „Nu-i judecaţi voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Înlăturaţi pe cel rău dintre voi înşivă!” Dacă adunarea din Corint ar fi refuzat să-l judece pe cel rău, şi-ar fi pierdut dreptul de a fi numită Adunarea lui Dumnezeu, iar toţi ce care s-ar fi temut de Domnul ar fi trebuit să o părăsească. Este într-adevăr o chestiune solemnă aceea de a avea de-a face cu Adunarea lui Dumnezeu. Toţi cei care fac astfel, trebuie să ţină cont de faptul că nu este nicidecum o chestiune referitoare la cei pe care îi putem primi, sau ce putem tolera, ci „Ce este vrednic de Dumnezeu?” Auzim foarte mult în zilele noastre despre „larg” şi „îngust”; noi trebuie să fim doar atât de largi şi de înguşti cum este Cuvântul lui Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/