"Devotamentul"

Categorie:  Viata de credinta
 

“Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul meu!” (Filipeni 3:8 )

O predare deplină Domnului Isus Hristos este legătura cea mai puternică, legătură care poate să unească inimile omeneşti. Ea le dezbracă de “eu” şi astfel ele nu mai sunt decât un suflet în gândurile lor în intenţiile lor şi în propriile lor hotărâri, pentru că nu au decât un singur scop.

Având slava înaintea noastră, avându-L pe Domnul Isus Hristos înaintea noastră, putem spune cu toată sinceritatea: “Fac un singur lucru”? (Filipeni 3:14 ) În ce parte sunt ochii noştri îndreptaţi? Spre ce ţintă mergeţi? Dumnezeu n-are decât o singură ţintă: HRISTOS.

Pe drumul Damascului, Pavel L-a văzut pe Hristos; de atunci, el s-a lepădat de importanţa sa, de calitatea sa de fariseu, de aceea ce învăţase şi de tot ce nu era Hristos. El le socotea pe toate ca pe nişte gunoaie, pentru a-L câştiga pe Hristos. Se vorbeşte de a face un sacrificiu: nu este mai mare sacrificiu, decât de a lepăda nişte gunoaie. Dacă ochii ne-ar fi îndreptaţi mereu spre Hristos, pentru ca aceste lucruri să capete un astfel de caracter, n-am simţi greutate în a le părăsi. Lucrurile îmbracă caracterul lor, potrivit obiectului pe care-l urmăreşte inima.

Sper ca Dumnezeu vă va păzi de orice legătura în afară de legătura lui Hristos şi că veţi găsi în ea din ce în ce mai mult siguranţa şi bucuria sufletelor voastre.

În orice adevărată bucurie prin predarea lui Dumnezeu, Hristos este Persoana care ocupă primul loc, apoi “ai Săi care sunt în lume”(Ioan 13:1 ); în sfârşit, semenii noştri, întâi sufletele lor (apropiindu-i de El), apoi trupurile lor, precum şi nevoile lor felurite.

Dragostea Domnului Isus Hristos ne constrânge la cruce şi ne îndeamnă să ne predăm fără rezerve Celui ce ne-a iubit atât de mult şi S-a dat El Însuşi în întregime pentru noi. În faţa unei astfel de iubiri, învăţăm să nu avem nici un gând mai înalt despre noi înşine şi să ne dăm seama că am fost cumpăraţi cu un preţ şi nu mai suntem ai noştri.

Sentimentul că nu mai suntem ai noştri adânceşte în sufletele noastre pe cel al drepturilor Domnului asupra noastră, îndepărtându-ne de la gândul că ar fi vreun merit oarecare în devotamentul nostru.

Numai privind ţintă la Domnul Isus Hristos putem să părăsim orice pentru El. Nici lumea, nici inima firească nu vor putea să suporte să-L urmeze pe Hristos până la capăt. Trebuie să trăim în relaţiile fireşti ca şi cum nu le-am avea şi să ne manifestăm în aceste relaţii ca din partea lui Hristos.

Poţi să fii o binecuvântare pentru soţul tău,întărindu-l, mângâindu-l şi încurajându-l în ostenelile şi încercările care însoţesc slujba Domnului; însă nu încerca să-i slăbeşti râvna. Câteodată, unei femei îi place să-l aibă pe soţul ei pentru ea şi când acesta este un lucrător al Domnului, este un mare rău. Am cunoscut o femeie care a compromis în felul acesta slujba unui frate la lucru. Un soţ trebuie să aibă grijă de soţia sa, s-o preţuiască şi să vegheze ca să nu o neglijeze în nici un fel, însă tovarăşa unui frate care lucrează pentru Domnul trebuie să pună slujba şi lucrul soţului ei în primul rând. O femeie înţeleaptă, care-L caută întâi pe Domnul pentru ea însăşi, îi dă de asemenea primul loc în ceea ce priveşte soţul ei şi nu-l iubeşte mai puţin pe acesta din urma.

O, cum ne vom da seama, în ziua lui Hristos, că ceea ce am păstrat în inimile noastre pentru noi înşine nu a fost decât pierdere şi mizerie!

sursa: https://comori.org/