"Dependența"

Categorie:  Viata de credinta
 

„Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15:5 ).

Când suntem cu adevărat slabi, Dumnezeu nu ne părăseşte; însă dacă nu avem sentimentul slăbiciunilor noastre, trebuie să învăţăm să-l cunoaştem prin experienţă.

Marea problemă pentru noi este să ajungem la o deplină dependenţă de credincioşia lui Dumnezeu şi de dragostea Sa neobosită, care ne vor conduce până la capătul călătoriei.

Conştienţa slăbiciunii sale îl va împiedica pe un credincios să îndrăznească să facă un pas fără Dumnezeu.

Locul în care se află puterea este totdeauna acela în care suntem nevoiţi să ne sprijinim pe Dumnezeu. Condiţia ca un suflet să fie într-o stare bună este dependenţa conştientă de Dumnezeu.

Să ne găsim plăcerea în dependenţă, în gândul că o Persoană divină Se interesează de nevoile noastre şi ne poartă de grijă.

Nimic nu e mai trist decât să vezi pe un creştin că trăieşte liniştit şi confortabil pe un drum uşuratic al mondenităţii, mergând înainte, zi după zi, nefiind dependent de Dumnezeu.

Avem înaintea noastră două posibilităţi: să rămânem în dependenţă de Dumnezeu sau să cădem.

În fiecare amănunt al vieţii noastre, nu există binecuvantare decât în dependenţă de Dumnezeu. Dacă, vorbind acum, aş înceta să trăiesc în dependenţă de El, chiar prin acest fapt aş pierde complet binecuvântarea care ar rezulta pentru sufletul meu. “Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. Eu nu pot să vorbesc, iar dumneavoastra nu puteţi să ascultaţi cu folos, fără să fiu în dependenţă de Domnul. Nu putem să facem o vizită folositoare, fără ca mâna Sa să fie cu noi!

Ceea ce avem de făcut este să ne sprijinim pe braţul Domnului, orice s-ar întâmpla; şi să NU ne agităm ca să găsim ajutor în altă parte.

Putem să spunem lucruri adevărate în rugăciunile noastre sau în mărturisirea noastră, însă dacă nu realizăm dependenţa noastră de Domnul, nu vom avea puterea Sa în luptă.

Dacă biruinţa nu ne conduce la închinare, ne despărţim de Dumnezeu îndată ce ea a fost câştigată. Cât de trist este să vezi că o biruinţă nu duce, adesea, decât la bucurie, în loc de a ne duce să realizăm o dependenţă mai mare de Dumnezeu şi să găsim tot mai mult plăcerea noastră în El!

Să ne amintim că, dacă suntem în întregime în dependenţă de Domnul, ispita nu ne va atinge. Încercarea poate să vină; dar, ca Domnul Isus, noi vom putea spune: “Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18:11 ). Dacă suntem aproape de Dumnezeu, orice încercare devine o ocazie preţioasă de a arăta o mai mare ascultare; altfel, ea este o ispită de a ieşi din calea dependenţei.

Nu putem să ne depărtăm de El nici măcar un singur moment. Şi cât de preţios este să ne încredem în El! Simt că toată lucrarea noastră ar trebui să fie expresia formală şi pozitivă a gândului lui Dumnezeu; şi este un lucru solemn să gândim că noi depindem astfel direct de El şi lucrăm ca din partea Sa.

Nimeni nu poate sa ne smulga din mâinile Domnului Isus, însă pentru ce ne-ar fi spus acest lucru, dacă n-ar fi fost un pericol real, de care trebuie să ne păzească? Lupul răpeşte şi împrăştie oile (Ioan 10:12 ). Acest cuvânt “răpeşte” este acelaşi ca în versetul 28: “lupul nu poate să răpească oile din mâna Păstorului”. Cu toate acestea, răspunderea noastră intră în joc aici. Noi trebuie să depindem de El şi să ne abandonăm grijei Sale care nu dă greş; ea este tot atât de preţioasă pe cât este de necesară dependenţa de El.

sursa: https://comori.org/