"Cum păstrăm bucuria?"

Categorie:  Viata de credinta
 

Noi, copiii lui Dumnezeu, ne amintim de primele zile când am ajuns să Îl cunoaştem pe El, prin Cel Binecuvântat al cărui Nume umplea inimile noastre cu o bucurie nemărginită. Cât de mângâietor şi de dulce îi era sufletului să mărturisească acel Nume înaintea oamenilor; cât de minunat să înţeleg că sângele Său a fost vărsat pentru mine, că jertfa Lui pentru mine a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu şi că, din această cauză, nimic nu mă poate despărţi de „dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:39 ). Ne amintim cu drag prospeţimea şi bucuria inimii care se revărsa în adorare pentru Domnul nostru atunci când, asemenea frunzelor copacilor ce freamătă în vânt, şi fiinţa noastră parcă fremăta de laudă faţă de El.

Însă gândind astfel, nu puţini dintre noi s-au întristat văzând că acea dragoste s-a răcit cu timpul: intensitatea acelei bucurii pare pierdută pentru totdeauna şi ne întrebăm de ce, în ciuda eforturilor noastre, nu o putem recâştiga. În acest punct mulţi se împiedică şi se abat de la drumul drept.

Un gând greşit

Unii au pretins că, pentru a răspunde la această întrebare, se cere o experienţă extraordinară şi tainică, pe care ei o numesc „sfinţire”. Prin aceasta ei pretind că ating un nivel mai înalt faţă de creştinii care nu sunt (după cu susţin ei) „sfinţiţi”. Cu toate acestea, cine cercetează cu atenţie Scriptura va vedea că noi nu suntem sfinţiţi prin niciun fel de experienţă, ci prin adevăr, prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17 ). Mai mult, când căutăm şi găsim anumite experienţe care ne entuziasmează, vom fi poate însufleţiţi pentru un timp, însă întotdeauna vom recădea într-o şi mai mare nemulţumire, la fel cum se întîmplă după ce bei prea mult vin. În Scriptură, bucuria este prezentată prin vin; vinul poate înviora, însă nu mă poate hrăni: a ma hrăni cu vin ar fi un dezastru.

Bucuria adevărată se află doar în Domnul

Atunci, i se refuză creştinului bucuria? Bineînţeles că nu, deoarece adevărata bucurie spirituală este de la Dumnezeu şi este deosebit de preţioasă şi importantă. Însă permite-mi să întreb: ce ţi-a adus ţie bucurie atunci când te-ai convertit? Faptul că te-ai gîndit la bucuria propriu-zisă? „Bineînţeles că nu”, vei spune, „bucuria a decurs din cunoaşterea Domnului Isus ca Salvatorul meu şi din prezenţa Lui întotdeauna aproape de mine. Mă hrăneam cu hrană adevărată şi îmi găseam bucuria în acest lucru”.

Dar gândeşte-te totuşi, oare ai apreciat atât de mult acea bucurie încât ai pierdut din vedere nevoia de hrană? Bizuindu-te în mare măsură pe acea bucurie, ai uitat tu oare cât de dependent eşti de Domnul? Cu siguranţă că acesta este răspunsul corect la răceala şi lipsa de creştere în majoritatea cazurilor. Ochiul este îndreptat înspre sine şi spre ceea ce se întâmplă în interior, în loc să fie fixat asupra Aceluia care singur poate dărui inimii bucuria adevărată.

Hristos, nu bucuria, hrăneşte şi împlineşte sufletul

Cred că starea sufletului pe care mulţi dintre noi au experimentat-o este descrisă cu precizie în Psalmul 107:4,5 - „Ei rătăceau prin pustiu, pe o cale neumblată, nu găseau cetate de locuit. Flămânzi şi însetaţi, sufletul li se sfârşea în ei”.

E vorba despre copiii lui Israel, la scurt timp după ce au cântat cântecul glorios al eliberării de duşmanii lor în urma trecerii Mării Roşii. Ei aveau o aşteptare nesatisfăcută, o dorinţă neîmplinită: bucuria pe care o trăiseră mai înainte nu îi mai putea susţine. Ce au făcut ei atunci?

„Atunci au strigat către Domnul în strâmtorarea lor; El i-a scăpat din necazurile lor şi i-a condus pe o cale dreaptă, ca să ajungă într-o cetate de locuit. O, de L-ar lăuda pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru lucrările Lui minunate faţă de fiii oamenilor! Pentru că El a săturat sufletul însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând” (v. 6-9).

Fie ca acestea să pătrundă adânc în inima ta şi a mea, drag cititor; bucuria nu satisface, nu hrăneşte sufletul, însă El, Domnul nostru, da. Nici nu ar putea fi altfel, deoarece nu a spus El: „Eu sunt pâinea cea vie care a coborât din cer” (Ioan 6:51 )?

Scriptura – unicul izvor

Oare unde am aflat despre El pentru prima dată? Unde am simţit pentru prima dată gustul acestei pâini fără seamăn? Doar în Scriptură: fără ea, aş fi încă în întuneric. Cum deci aş putea neglija această Carte preţioasă şi să mă aştept totuşi ca gândurile mele să fie la Hristos? Imposibil! Şi totuşi, cât de mulţi nu se gândesc să îşi păstreze bucuria fără să se îndrepte spre singurul loc de unde poate veni adevărata bucurie spirituală.

„Scriptura e greu de înţeles”, va spune cineva, „şi eu unul rămân cu prea puţin din ea”. Ei bine, ne bucurăm să ştim că aceia care studiază cu seriozitate Scriptura au fost uimiţi de adâncimile înţelepciunii ei şi de frumuseţea desăvârşirii ei. Cu toate că primul nostru impuls este să ne dorim să cunoaştem totul, ne liniştim la gândul că este hrană pentru anii mulţi ce vor veni şi că prea mult dintr-o dată ar provoca indigestie. Nu te-ai gândi să refuzi o masă doar pentru că această masă nu constă din hrana pe un an întreg! Ia mesele una câte una şi fii sigur că le digeri bine pe fiecare.          

Puţin câte puţin … să învăţăm constant

Odată ce s-a făcut un început în cercetarea Scripturii, Satan va folosi multe mijloace pentru a te descuraja. Poate că va părea dificil şi obositor şi te vei îndoi că va fi vreun rod. Aceasta este o “încercare a credinţei”, iar credinţa implică pur şi simplu încrederea în Dumnezeu. Pune-ţi atunci întrebarea: „Oare nu este Dumnezeu în stare să mă poarte prin această încercare?” şi lasă-L pe El să răspundă.

Apoi adu-ţi aminte că credinţa acţionează! „Mâna celor harnici îmbogăţeşte”. „Cine strânge prin muncă o va spori”. „În orice muncă este câştig”. „Gloria lui Dumnezeu este să ascundă un lucru, dar gloria împăraţilor este să cerceteze un lucru”. (Proverbe 10:4, 13 :11, 14:23, 25:2). „Dar să nu obosim făcând binele, pentru că, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9 ). Cu timp şi răbdare, vei învăţa puţin câte puţin, iar fiecare lecţie va fi învăţată cu adevărat în inimă. Mai mult de atât, când inima a învăţat ceva pentru ea însăşi, rezultatul va fi o bucurie mult mai calmă şi mai profundă decât înainte. Însă păzeşte-te de a te încrede în această bucurie. Continuă cu hotărâre, învăţând tot mai mult despre Hristos: doar aşa poate fi sufletul ţinut proaspăt şi viu.

Citeşte cu respect, caută să înveţi despre Hristos atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament.

Dacă găseşti o bucurie adevărată în citirea Bibliei, atunci aminteşte-ţi să nu deschizi niciodată această Carte preţioasă altfel decât într-un duh de reverenţă şi smerenie. Şi apoi, în fiecare cuvânt pe care îl citeşti, ascultă vocea Celui care este „Cel măreţ şi Cel înălţat, Cel care locuieşte în eternitate” şi ascultă-L vorbind direct sufletului tău.

Nu cerceta Scriptura dintr-un motiv egoist – acela de a lua ceva pentru tine - ci avându-L pe Hristos ca Ţintă a inimii tale. Iată singura cheie care iti va deschide Scripturile. În timp ce mergea cu cei doi pe drumul către Emaus, Domnul Isus „le-a explicat în toate Scripturile cele despre El” (Luca 24:27 ). Cât de frumoasă este după aceea mărturia lor: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?”. Nimic nu poate păstra bucuria şi prospeţimea Cuvântului pentru suflet mai mult decât o minte atentă să Îl găsească pe Hristos pretutindeni.

În Evanghelii vei găsi lucruri care se referă direct la El; în Epistole, învăţături privind Persoana Lui, lucrarea Lui, gloria Lui, sau dorinţa Lui ca Vestea Bună să ajungă la cei nemântuiţi de pe întreg pământul, sau interesul Lui faţă de Trupul Său, Adunarea.

În Vechiul Testament vom găsi numeroase de imagini ale lui Hristos în diferitele Sale caractere; ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Fiu al Omului, ca Profet, Preot, Rob, Păstor, Mielul lui Dumnezeu, şi altele. De asemenea, vom găsi imagini ale naşterii Sale, ale vieţii Sale fără de prihană, ale suferinţei Sale pe pământ, ale respingerii din partea oamenilor, Îl vom vedea drept Înlocuitor pentru omul păcătos, purtând judecata lui Dumnezeu, de bună voie „ascultător până la moarte”, învierea, înălţarea, venirea pentru sfinţii Săi, venirea pentru judecată şi domnia asupra pământului. În Psalmi, dar şi în profeţi, El străluceşte mai mult decât orice altceva. Peste tot este aşa.

Să fim deci tot mai dornici să găsim această preţioasă „comoară ascunsă”, amintindud-ne întotdeauna că dacă ţinta noastră este Hristos, atunci inima nu va duce lipsă de nimic. Atunci vom putea spune cu adevărat: „bucuriile Sale ne oferă cele mai adânci bucurii” şi împreună cu profetul Ieremia: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat; şi Cuvântul Tău a fost pentru mine veselia şi bucuria inimii mele” (Ieremia 15:16 ).

sursa: https://comori.org/