Categorie: Viata de credinta
Bolnav, deoarece nu mai are timp pentru Domnul
Duşmanul viclean foloseşte la mulţi credincioşi obligaţiile date de Dumnezeu faţă de familie şi la serviciu, pentru a le inspira gândul că, din cauza muncii şi a multor activităţi pe care le au, nu au timp să stea în linişte înaintea Domnului, să-şi rezerve zilnic un timp pentru rugăciune şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu! Un copil al lui Dumnezeu are zilnic neapărată nevoie de un timp când să stea singur înaintea lui Dumnezeu, când Dumnezeu îi vorbeşte prin Sfânta Scriptură, iar el vorbeşte cu Dumnezeu prin rugăciune - aceasta în afara existenţei unui eventual serviciu divin comun în familie. Marele om de stat şi profet, Daniel, cel mai mare ministru al imperiului medo-persan, pe lângă mulţimea obligaţiilor zilnice de serviciu, s-a ţinut strâns de obiceiul pe care îl avea, ca de trei ori pe zi să se suie în camera lui de sus, care avea ferestrele deschise spre sfântul oraş Ierusalim. Acolo stătea în linişte înaintea Dumnezeului său, îngenunchea înaintea Lui şi-i aducea laudă, mulţumire şi se ruga. Acolo asculta vocea Lui Dumnezeu din Scriptură (a se citi cu atenţie Daniel 6:1-28 ; 9:1-3 ). Nu este de mirare când citim: „Daniel a prosperat.“ Cei care stau în linişte dimineaţa înaintea lui Dumnezeu, se roagă şi citesc Scriptura, au parte de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de o mare fericire! Daniel s-a întărit tocmai prin acea practică zilnică, şi anume întâlnirea cu Dumnezeu, ca apoi prin credinţă şi încredere să treacă prin cele mai mari strâmtorări, cele mai fierbinţi încercări!
Să ne gândim la Maria! Sora ei, călăuzită de gânduri pământeşti, dorea să-i răpească partea ei cea mai bună: să stea la picioarele lui Isus şi să asculte cuvintele Lui. Nu sunt şi astăzi destule mame şi surori care arată o comportare asemănătoare cu a Martei? Domnul Isus însă Şi-a găsit plăcerea într-o astfel de stare a inimii ucenicei Lui şi a spus: „Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua!“ Maria nu a fost nicidecum delăsătoare în ceea ce privea obligaţiile ei. Noi putem fi convinşi că ea, înainte de a veni Isus, a lucrat cu hărnicie şi a ajutat-o pe sora ei. Pentru inima ei însă, locul la picioarele Domnului Isus era mai de valoare decât slujirea! Şi dacă El era acolo, atunci ea şi-a luat timp să asculte ce vrea Isus să-i spună!
Cei mai mulţi copii ai lui Dumnezeu, care au alunecat într-o stare nepotrivită faţă de voia lui Dumnezeu, a căror inimă s-a răcit faţă de Dumnezeu şi faţă de credincioşi, au ajuns astfel, pentru că au început greşit ziua, au neglijat liniştea dimineţii, au neglijat rugăciunea personală şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu sau au neglijat întrunirile binecuvântate ale copiilor lui Dumnezeu (a se citi Psalmul 5:1-3 ; Evrei 10:25 ). Începutul zilei aparţine de drept lui Dumnezeu (a se citi Psalmul 5:3 ; 63:1 ). Avraam şi alţi bărbaţi ai lui Dumnezeu s-au trezit dis-de-dimineaţă (a se compara Geneza 19:27 ; Exod 24:4 ; Iosua 3:1 ; 6:15 ). Acela care neglijează orele liniştite ale dimineţii, cel care nu adună mana înainte de răsăritul soarelui, va duce lipsă (Exod 16:21 )! Un copil al lui Dumnezeu care nu este înarmat, va simţi lipsa de putere şi lipsa bucuriei de îndată ce au loc contactele şi întâlnirile cu oamenii. Noi avem nevoie în fiecare dimineaţă de toată armura preţioasă pentru a putea ieşi victorioşi din încercările mici şi mari din timpul zilei. Dumnezeu însă nu ne dă nici o lege în ceea ce priveşte timpul şi ora. Unele mame, care au mult de lucru, care trebuie dis-de-dimineaţă să îngrijească de soţ şi de copii, îşi iau probabil orele de linişte după ce soţul şi copiii au plecat, camerele sunt în ordine, înainte de a se duce să facă mâncarea. Oricum ar fi: Privirea mea spre Tin’ să fie, / Atunci când Doamne m-am trezit, / Având suprema bucurie / Că pentru mine ai murit.
Cum însă ar putea un copil al lui Dumnezeu să meargă plin de putere şi să treacă victorios prin viaţă, dacă zi de zi renunţă să bea din izvorul puterii şi al păcii? Sufletul lui se va epuiza şi va suferi de sete.
Bolnav din cauza neînduplecării
Credincioşii neînduplecaţi trec cu vederea cele mai serioase atenţionări şi avertizări ale Domnului, ca şi cum acestea ar sta scrise în Biblie numai pentru alţii. Aceştia poate merg la Masa Domnului fără să fi căutat împăcarea cu oamenii şi fără să fi rezolvat orice ceartă. Ce trist! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului“ (1. Corinteni 11:27 ). Cum se mai poate atunci apropia de Dumnezeu prin rugăciune? „Şi, când staţi în rugăciune, să iertaţi, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. Dar, dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu va ierta greşelile voastre“ (Marcu 11:25-26 ). Da, neîmpăcarea este un perete despărţitor între suflet şi Dumnezeu, ceva care devorează şi distruge seva vieţii lăuntrice şi care face pe copilul lui Dumnezeu, foarte nefericit: „Şi sunt arătate faptele cărnii, care sunt: ...vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii...“ „Pentru că legea este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii“ (a se vedea Galateni 5:14-15,19-21 ). Aceasta a trebuit să scrie apostolul Pavel credincioşilor din zilele sale. Şi astăzi trebuie spuse credincioşilor aceleaşi cuvinte. - Isus spune: „Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te, întâi împacă-te cu fratele tău şi apoi vino de adu-ţi darul“ (Matei 5:23-24 ; a se compara şi cu Romani 12:18-21 ; 1. Petru 2:1 ; 3:8 ). Da, „certurile sunt ca zăvoarele unui palat“, greu de înlăturat (Proverbe 18:19 ), ele exclud orice acces, orice influenţă a Duhului Sfânt, ele Îl alungă pe Domnul Isus din inimă şi din casă. Acolo unde se lasă loc duşmanului, totul va fi pustiit, atât viaţa lăuntrică, cât şi viaţa exterioară. Pacea şi bucuria se îndepărtează. În această stare, nici o rugăciune nu mai ajunge până la Dumnezeu (a se citi Plângerile lui Ieremia 3:40-44 ).
Neîmpăcare există între tată şi fiu, între mamă şi fiică, între fraţi şi între surori. Neîmpăcarea se întâlneşte - este îngrozitor să o spunem - şi între soţi şi soţii credincioase (1. Petru 3:7 ). În toate acestea, întrebarea „De partea cui este vina?“ nu este nicidecum cea mai importantă. Ieşiţi în întâmpinare unul altuia în smerenie şi cu dragoste! „Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat, aşa şi voi“ (Coloseni 3:13 ). Ce preţios este când soarele dragostei lui Isus reuşeşte să topească inimile tari şi să le unească iarăşi (a se citi Luca 6:27-37 ). Ce durere însă atunci când ura şi cearta, invidia şi dezbinarea rămân între aceia care au fost uniţi de Dumnezeu ca să fie o mărturie armonioasă, vizibilă înaintea lumii, a harului Său salvator! Cum se poate repara acolo ceva? Oh, în astfel de situaţii trebuie să se spună: „Din pricina voastră este batjocorit Numele lui Dumnezeu între copiii lumii.“
O femeie nu putea să aibă pace. Totdeauna când îngenunchea şi dorea să se roage, avea impresia că o mână invizibilă o strângea de gât, iar cuvintele îi dispăreau. În cele din urmă a căutat un preot şi i s-a destăinuit. Acesta a întrebat-o de una, de alta, dar mult timp nu a putut afla cauza acestei stări. La urma urmei a întrebat-o: „Dragă doamnă, aţi iertat pe toţi oamenii pe care-i cunoaşteţi? Aţi uitat totul?“ Ea a răspuns prompt şi aspru: „Nu!“ - „Şi nu vreţi să o faceţi?“ Ea a răspuns iarăşi cu asprime: „Nu!“ - „De ce nu?“ - „Ceea ce mi-a făcut nu pot să iert şi să uit nici acum şi niciodată; va rămâne în inimă cât voi trăi.“ - „Dragă doamnă, dumneavoastră trebuie să iertaţi“, a spus preotul şi i-a citit locul din predica de pe munte. „Nu pot.“ - „Dacă dumneavoastră nu puteţi, atunci nici Dumnezeu nu poate.“ Toate încercările de convingere, ameninţările serioase şi dragostea fierbinte n-au ajutat la nimic; femeia a refuzat totul, a mers fără pace acasă şi nu mult după aceea a ajuns într-un ospiciu.
Bolnav din cauza neascultării în lucrurile mărunte
Sunt unii credincioşi care stau aşa de strâns legaţi de legea de pe Sinai, încât numesc păcat, conform poruncii, numai greşelile morale (minciuna, necinstea, necurăţia). Totuşi, legea vorbeşte clar despre neascultarea de Dumnezeu ca de unul din cele mai mari păcate. Este vorba de poziţia inimii tale faţă de Domnul! El spune: „Fiul meu (cuvântul este valabil şi pentru fiică), dă-mi inima ta, şi ochii tăi să-şi găsească plăcerea în căile mele“ (Proverbe 23:26 ). „O! dacă ai fi ascultat de poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării“ (Isaia 48:18 , a se citi Deutoronom 5:29; Psalmul 81:13-16 ; 119:165 ). În aceste cuvinte recunoaştem condiţiile preliminare ale lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale. Neascultarea şi voia proprie în viaţa multor copii ai lui Dumnezeu le răpesc creşterea, puterea de a mărturisi şi sfinţirea lor. Ei nu ajung să fie cu adevărat oameni dedicaţi lui Dumnezeu. Ei nu ajung niciodată să fie oameni care rămân cu adevărat în Hristos şi de aceea ei nu aduc nici roada dorită de Dumnezeu (a se citi Ioan 15:1-5 ). Ei cred că, în privinţa voii lor proprii şi a neascultării, este vorba de lucruri mici, neesenţiale, ca de exemplu lenevie, cuvinte pripite, bani risipiţi, minute pierdute. Ah, ei nu ştiu că tocmai aceste „vulpi mici“ strică via unei vieţi creştine ( 2:15 )! În realitate, inima lor nu priveşte într-o dragoste sfântă şi cu mulţumire spre Domnul, ca să umble, să lucreze, să se odihnească, să vorbească şi să tacă în dependenţă smerită de El. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lor este împiedicată. Ei nu cresc pentru a fi tot mai asemenea lui Isus. Domnul Isus spune: „Cine este credincios în foarte puţin este credincios şi în mult; şi cine în foarte puţin este nedrept, şi în multe este nedrept“ (Luca 16:10 ). Nu este de mirare că astfel de copii ai lui Dumnezeu eşuează atunci când vin încercările mari. Neascultarea aduce după sine lipsa de binecuvântare, ba chiar blestemul. Neascultarea este crimă de lezmaiestate faţă de Domnul nostru iubit.
Da, voia proprie, opoziţia faţă de voia recunoscută, faţă de cuvintele clare ale Domnului, este păcat, care în ochii lui Dumnezeu cântăreşte mult mai greu decât căderea în momentele de ispită. În ce stare tristă ajung astfel de copii ai lui Dumnezeu! Câte greutăţi şi suferinţe, pe care şi le-au pricinuit singuri, au ei de purtat! „Pentru că s-au răzvrătit împotriva cuvintelor lui Dumnezeu şi au dispreţuit sfatul Celui Preaînalt; şi El le-a smerit inima prin suferinţă, s-au poticnit şi nu era nimeni care să-i ajute“ (Psalmul 107:11-12 ). Va reuşi Dumnezeu să-i convingă să devină copii ascultători?
Bolnav din cauza slujirii la idoli
Porunca de pe muntele Sinai începe aşa: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine“ (Exod 20:1-3 ). Bătrânul apostol Ioan încheie scrisoarea sa cu cuvintele: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli.“ Pericolul slujirii la idoli este mult mai mare decât gândim. Aproape cel mai periculos idol pentru cel credincios este banul. Domnul Isus a dedicat acestui adevăr un capitol în Scriptură: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona“ (Luca 16 ). Nu posedarea banului este păcat, ci încrederea în ban şi în avere, ataşamentul faţă de avere. Inima nu este luată în stăpânire de Domnul Isus şi de lucrurile lui Dumnezeu, ci de năzuinţa după lucrurile trecătoare, de dragostea de bani. Acest idol ascuns îşi desfăşoară într-un mod tainic lucrarea de distrugere a credinţei, de nimicire a sufletului. Ce exemplu de avertizare este Iuda în privinţa aceasta! El a trăit şi a umblat în aparenţă ca şi ceilalţi ucenici. Dar ce era în inima lui? La ce l-a condus diavolul? La vinderea Domnului şi Învăţătorului său (a se citi Matei 26:14-16 ; Luca 22:3-6,47,48 )! Poate în cercul părtăşiei credincioşilor nu observă nimeni când, în inima unui copil al lui Dumnezeu, încrederea pentru viitorul său şi al copiilor săi este întemeiată tot mai mult pe avere, câştig şi bani. Un idol pe care nu te poţi baza! El alungă pacea şi bucuria din inimă şi din casă; cântările de laudă dispar; viaţa devine rece şi singuratică; dragostea moare! O, tu copil al lui Dumnezeu, fugi de această slujire la idoli! Pune-ţi încrederea cu privire la toate lucrurile nu în banii de pe cont, nici în afacerile tale şi nici în câştigul tău, ci numai în Dumnezeul cel viu! „Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: „«Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», pentru că toate acestea naţiunile le caută; pentru că Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea“ (Matei 6:31,32 ). Sunt şi alţi idoli periculoşi, care prin slujba lor deviază viaţa unui copil al lui Dumnezeu de pe drumul cel drept. Tot ceea ce devine o stâncă de încredere, o preocupare a inimii sau un refugiu în vremurile de nevoie şi de durere, poate deveni un idol. Poate fi soţul iubit sau soţia iubită, un copil, un prieten sau o prietenă, sau un om oarecare, sănătatea, medicul, o poziţie de cinste, serviciul, o casă frumoasă, ba chiar un cal sau un câine, sau altceva! Cel mai răspândit idol în poporul lui Dumnezeu este eul propriu. O, câţi copii ai lui Dumnezeu nu se pot dezlipi de eul lor! Acesta Îl alungă pe Domnul din inima şi din viaţa lor şi le stăpâneşte viaţa de fiecare zi. De aceea sunt încrezuţi şi sensibili, invidioşi şi necăjiţi, trişti şi nefericiţi; de aceea nu au o viaţă de biruinţă. Copil al lui Dumnezeu, ai idoli? Nu spune repede: Nu! Dacă ai, aruncă-i! Nu lăsa ca ro-dul veşniciei să fie zădărnicit în viaţa ta scurtă de pe pământ!
Bolnav din cauza legăturilor fără de Dumnezeu
Logodna şi căsătoria cu un om necredincios, relaţiile de afaceri cu oameni nemântuiţi în cadrul firmei, alegerea profesiei fără aprobarea divină, prietenia cu copiii lumii, faţă de care nu se mărturiseşte despre Isus pentru a nu deranja prietenia, ocuparea unei poziţii mânat de voia proprie, prin care sub influenţa presiunii din partea oamenilor eşti constrâns să întreprinzi activităţi pentru lume şi păcat - toate acestea înseamnă legături care sunt în opoziţie cu legământul harului, pe care Domnul l-a încheiat cu răscumpăraţii Săi prin stropirea sângelui. Astfel de prietenii şi legături răpesc unui copil al lui Dumnezeu acea libertate sfântă, la care a fost chemat, şi anume să trăiască pentru Dumnezeul său şi să-I slujească (a se citi Romani 6:17-23 ; Galateni 5:1 ). Aceasta a simţit-o împăratul Iosafat atunci când prin încuscrirea şi prietenia sa cu Ahab a ajuns în luptă, a suferit înfrângere, a ajuns în pericol de a-şi pierde viaţa. Numai mâna lui Dumnezeu l-a scos nevătămat din această situaţie. Profetul Iehu a trebuit să-i comunice sentinţa divină: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?“ (2. Cronici 19:1-3 ) Domnul are pentru cei preaiubiţi ai Lui o cu totul altă cale - calea despărţirii de lume şi de păcat, calea dedicării sfinte lui Dumnezeu, a părtăşiei sfinte cu Dumnezeu: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte. Şi el este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui şi a cărui frunză nu se veştejeşte; şi tot ce face prosperă“ (Psalmul 1:1-3 ). Aceasta este viaţa sănătoasă de credinţă. Ah, cât de mulţi credincioşi se îmbolnăvesc din cauza legăturilor nepotrivite! Ei se simt constrânşi să facă una sau alta, ca să nu jignească rudele sau cunoştinţele, colegii sau superiorul lor. Ei nu au puterea să spună „NU!“ În felul acesta sunt atraşi în lume - tot mai mult, tot mai adânc.
Astfel de credincioşi nu se mai simt bine printre copiii hotărâţi ai lui Dumnezeu; nu mai dau o mărturie pentru Isus, pentru că ea nu se potriveşte prietenilor, de care s-au legat. Cine se aseamănă cu Orpa, nu poate să meargă pe drumul lui Rut. Orpa s-a întors la poporul ei şi la idolii ei. Rut, dimpotrivă, s-a desprins de tot trecutul ei, din pricina Domnului, Dumnezeului celui viu. Fie ca ceea ce a spus ea soacrei ei credincioase, să fie mărturia noastră pentru Isus până la sfârşit: „Încotro vei merge tu voi merge şi eu; şi unde vei găzdui tu, voi găzdui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu“ (Rut 1:16 ; a se compara cu Ioan 12:25-26 ). Această hotărâre pentru Domnul în toate întrebările şi în toate detaliile vieţii este drumul binecuvântării (a se citi Psalmul 119:110-120 ; 139:21-24 ). Pe acest drum a mers Pavel: departe de mine să zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat. Dacă aş face aceasta, atunci prin aceasta aş spune că am lucrat greşit atunci când le-am dărâmat. Nu, „pentru că eu, prin lege, am murit faţă de lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2:19-20 ). Dacă se refuză acest drum clar, atunci începe o viaţă de credinţă plină de compromisuri, de tratative de aplanare, de cedare şi dependenţă de oameni şi de împrejurări. O astfel de viaţă de credinţă este bolnavă şi fără putere; îi lipseşte puterea de a mărturisi, de a săra, de a lumina!
Bolnav din cauza unei inimi murdare
De această boală se îmbolnăvesc astăzi mii de copii ai lui Dumnezeu. Nu se poate spune despre ei că nu s-au pocăit. Probabil, la început, puterea harului divin a biruit realmente lăstarii sălbatici ai naturii lor. Dar de la început a lipsit ruşinarea şi smerirea adâncă cu privire la petele de murdărie ale trecutului. Poate că nu s-a găsit persoana duhovnicească sfântă, cu privirea clară, care cu seriozitate şi har, cu dragoste şi sfinţenie, să-i explice pocăinţa. Nu s-a permis Scripturii şi Duhului lui Dumnezeu să lucreze la inimă şi la conştiinţă. Lumea gândurilor nu a fost predată Domnului; nu s-a rugat insistent şi cu toată seriozitatea pentru a fi păzit de gânduri, priviri şi porniri păcătoase. Astfel, la scurt timp, cel „convertit“ este atras şi legat iarăşi de gânduri şi practici care dezonorează mult pe un urmaş al lui Hristos - întinări pentru care ar trebui să se ruşineze adânc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, care aparţin naturii vechi decăzute şi faţă de care un copil al lui Dumnezeu ar trebui să se ţină departe, „pentru că sfârşitul acelora este moarte“ (a se citi Romani 6:1-14 ). Nu există păcat care să aducă aşa de multă pagubă trupului, sufletului şi duhului, care să distrugă caracterul şi să desfigureze chipul lui Dumnezeu în om, ca păcatul firii (cărnii) - fie acesta în gândire, vorbire sau fapte. Pavel scrie credincioşilor din Corint: „Fugiţi de curvie! Orice păcat pe care l-ar face un om este în afara trupului; dar cel care curveşte păcătuieşte împotriva propriului trup.“ Şi cât este de îngrozitor, că un credincios care se află pe acest teritoriu lipsit de curăţie şi sfinţire, în cele mai multe cazuri atrage după sine şi pe alţii - el, cel care este chemat să fie o binecuvântare şi un model pentru alţii!
Petru scrie: „Preaiubiţilor, vă îndemn, ca străini şi călători, să vă feriţi de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului, având o purtare bună între naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc împotriva voastră ca de nişte răufăcători, prin faptele voastre bune la care sunt martori, să-L glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării“ (1. Petru 2:11-12 ). O, cât de mult suferă viaţa lăuntrică, pe care Dumnezeu a trezit-o, sub influenţa otrăvii acestui păcat! Cel născut din nou îşi „chinuie“ sufletul său reînnoit de Dumnezeu cu aceste lucruri murdare şi îl aduce din nou în robie (a se citi 2. Petru 2:8 ). El nu ajunge niciodată la biruinţă, la bucurie permanentă, numai dacă o rupe cu aceste obiceiuri păcătoase prin pocăinţă şi căinţă adâncă. Copil al lui Dumnezeu, dacă eşti legat, caută o persoană duhovnicească de încredere, discretă, şi destăinuie-te ei în scris sau verbal! De aceste păcate ale întunericului poţi fi eliberat numai dacă sunt aduse în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Numai atunci când sunt mărturisite cu căinţă adâncă şi ruşinare, le simţi toată urâciunea şi josnicia lor. Este nevoie şi de rugăciune comună, pe cât posibil cu o persoană în vârstă, sfântă, care trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu. Din experienţă putem spune că harul poate şi vrea să elibereze pe deplin de acest păcat, să elibereze pentru totdeauna (a se citi 1. Corinteni 5:6-8 ; 6:9-11 ).
Bolnav din cauza unui duh de îngrijorare
Sunt copii ai lui Dumnezeu care nu au învăţat să arunce grijile lor asupra Domnului. Gândurile lor se învârt mereu în jurul greutăţilor existente. Mai mult decât atât, ei gândesc că pentru viitor trebuie să plănuiască şi să rezolve totul. Astfel, îşi fac sute de gânduri cu privire la lucruri care niciodată nu se vor întâmpla aşa cum îşi imaginează ei. Cât de inutil se chinuie pe ei şi pe alţii prin acest duh de îngrijorare! Cât de mult dezonorează ei pe marele şi minunatul lor Dumnezeu! Câtă pagubă aduc sufletului lor! Cu toată această îngrijorare a lor, nu pot face nici măcar un păr alb sau negru. „În zadar vă treziţi de dimineaţă, vă culcaţi târziu şi mâncaţi pâinea durerilor; căci preaiubitului Său, El îi dă pâine ca în somn“ (Psalmul 127:2 ; a se compara cu Psalmul 39:6 ; Eclesiastul 2:11,18-23 ). Duhul Sfânt nu poate lucra mult în cei ce au un duh de îngrijorare, pentru că mărăcinişul gândurilor îi copleşeşte şi face inima inaptă să primească în linişte Cuvântul preţios al lui Dumnezeu şi să-l lase să-şi facă lucrarea. În scurt timp, el este „înăbuşit“ de spinii grijilor. Copiii lui Dumnezeu care sunt plini de îngrijorări nu cunosc măreţia, puterea şi slava Tatălui lor ceresc. Necredinţa lor „Îi leagă mâinile“, aşa că El nu poate să-i binecuvinteze şi să-i facă să se bucure, aşa cum doreşte El: „Şi n-a făcut multe lucrări de putere acolo, din cauza necredinţei lor“ (Matei 13:58 ). Niciodată ei nu vor deveni ceea ce Dumnezeu Şi-a propus în planul Lui de dragoste cu privire la ei, numai dacă recunosc cu sin-ceritate necredinţa şi nebunia lor ca fiind păcat şi acceptă să fie eli-beraţi.
Cât de simplu este drumul spre eliberare, pace şi bucurie: „Aruncă asupra Domnului povara ta şi El te va susţine. El nu va îngădui niciodată să se clatine cel drept“ (Psalmul 55:22 ). „Aruncaţi asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijeşte de voi.“ - El vă poartă pe inimă (1. Petru 5:7 ; a se citi şi Psalmul 27:14 ; 37:3-11 ). Noi am cunoscut copii ai lui Dumnezeu care au fost cu adevărat vindecaţi de duhul de îngrijorare şi care mai târziu au învăţat să se încreadă în Dumnezeul lor minunat, să aştepte de la El lucruri mari şi bune. O, cât de bucuroşi au devenit ei, cât de bogaţi au fost în Dumnezeul lor! Ce experienţe şi ce rezultate cu totul noi au avut în viaţa lor de credinţă! Cât de preţioase le-au devenit toate promisiunile Domnului lor (a se citi Psalmul 81:10b ; Matei 6:25-34 ; Filipeni 4:6,7,19 )
Fă-ţi timp să meditezi – aceasta este sursa planurilor viitoare.
Fă-ţi timp să citeşti – aceasta este fântâna înţelepciunii.
Fă-ţi timp să te rogi – acesta este izvorul puterii în viaţa de credinţă.
Fă-ţi timp să fii prietenos – acesta este drumul spre fericire.
Fă-ţi timp să ajuţi pe alţii – ziua este prea scurtă ca să fii egoist.
Fă-ţi timp să munceşti – acesta este secretul succesului.
Bolnav, pentru că nu a trăit o adevărată întoarcere la Dumnezeu
Sunt copii ai lui Dumnezeu, a căror întoarcere la Dumnezeu nu a fost clară, profundă - în parte din cauza lipsei de învăţătură sau a unei învăţături greşite, în parte din cauza lipsei de voinţă în mărturisirea păcatelor! Copil al lui Dumnezeu, ţi-a lipsit judecarea profundă şi recunoaşterea păcatelor tale şi a trecutului tău, şi de aceea până în ziua de astăzi nu eşti pătruns de o viaţă de credinţă sănătoasă şi bucuroasă! Isus Însuşi şi toţi adevăraţii Lui slujitori au condus pe oameni mai întâi spre pocăinţă şi după aceea la credinţa în Evanghelia minunată (Marcu 1:4,14,15 ; Luca 24:46,47 ). Desigur, mărturiile adevărului divin şi razele iubirii divine au trezit viaţa nouă în sufletul tău; ai recunoscut că eşti păcătos şi L-ai primit pe Domnul Isus ca singurul Mântuitor al tău. Dar, deoarece nu ai fost suficient convins prin Cuvântul lui Dumnezeu de starea ta de om pierdut şi de păcatul care locuieşte în natura ta, ai crezut că prin propriile eforturi, hotărâri şi juruinţe, vei putea să biruieşti puterea păcatului. Nu ai înţeles diferenţa dintre Lege şi Evanghelie şi te-ai ostenit conform modului tău de gândire să te faci plăcut lui Dumnezeu (Romani 3:20,28 ; 4:6-8 ; Galateni 2:16 ). Ţi-ai atribuit - mai mult sau mai puţin conştient - putere şi înţelepciune. În felul acesta ai dus o viaţă de trudă, eşuare, cădere şi ridicare. Un copil al lui Dumnezeu care duce o astfel de viaţă, este cu atât mai nefericit, cu cât doreşte să aibă o viaţă corectă. Abia atunci când, fără nici un rezultat, un astfel de creştin ajunge la capătul puterilor sale, află că numai în Domnul este putere şi ocrotire. El este eliberat de Lege şi învaţă adevărul minunat: „Numai în Domnul, mi se va zice, am dreptate şi putere!“ (Isaia 45:24 ; citiţi şi Isaia 61:10 ). Acum începe o altă viaţă pentru el - o viaţă de putere şi de pace, de biruinţă zilnică şi de dragoste altruistă, o viaţă demnă de Domnul Isus şi care Îi aduce onoare (citeşte Romani 14:17 ; Efeseni 5:8-10 , Filipeni 1:9-11 ). Sunt unii care se predau Domnului din dorinţa de a fi fericiţi, după ce au fost de multe ori dezamăgiţi de oameni. Ei sunt conduşi la Domnul Isus mai mult de inima lor rănită, decât de recunoaşterea vinei lor. Dacă sunt sinceri, creşterea divină va corecta această deficienţă şi îi va călăuzi prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său Sfânt să recunoască păcatele lor multe şi natura lor stricată. Ei îşi vor pune ulterior trecutul lor în ordine, vor mărturisi şi vor aduce în ordine tot ceea ce în lumina prezenţei divine este o povară pentru conştiinţa lor. Atunci va fi cu adevărat ceva nou! Credinciosul ajunge la bucuria mântuirii şi pacea permanentă, de îndată ce învaţă ce este un om în Hristos, de îndată ce prin credinţă înţelege că în problemele, ispitele şi greutăţile zilnice poate să ia din bogăţia slavei lui Dumnezeu. Eu sunt mai mult decât biruitor prin Acela care mă iubeşte! În felul acesta, viaţa lăuntrică se însănătoşează şi este ridicată la înălţimea pe care Dumnezeu a pregătit-o şi a hotărât-o pentru toţi credincioşii.
Bolnav, pentru că nu a fost curăţit
Mulţi copii ai lui Dumnezeu, care cândva au umblat credincioşi şi fericiţi cu Domnul, ajung într-o stare sufletească bolnavă, pentru că nu se folosesc de harul care curăţă şi corectează. Cine trăieşte fiind conştient de prezenţa lui Dumnezeu, va avea conştiinţa tulburată de îndată ce a întristat pe Dumnezeu prin necredincioşie în gândire, în exprimare, prin cuvinte sau fapte. Conştiinţa îi spune: „Ceva care stânjeneşte, a intervenit între tine şi Dumnezeul tău. Tu nu mai eşti fericit! Pacea inimii tale, bucuria părtăşiei cu Domnul tău au dispărut! Ai întristat Duhul Sfânt!“ (citiţi Isaia 59:1-15 ). Ce este de făcut? Scriptura ne dă un răspuns clar la această întrebare. Copilul lui Dumnezeu care s-a poticnit, care este împovărat, să caute să se corecteze prin mărturisirea sinceră a păcatelor înaintea Domnului: „Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturiseşte şi le părăseşte va căpăta îndurare“ (Proverbe 28:13 ; a se compara cu Psalmul 3:3-5 , 1. Împăraţi 8:46-53 , Iacov 5:16 ). Dacă a greşit împotriva oamenilor, să meargă la ei şi să se smerească, să se roage din inimă pentru iertare (Matei 5:23,24 ). Este uimitor cât de mulţi credincioşi, din cauza mândriei şi a indiferenţei, nu sunt gata să facă acest foarte necesar şi important pas. Este atunci de mirare că Domnul nu-i poate binecuvânta şi călăuzi, că ei nu se pot bucura de lumina feţei Sale sfinte?
Este cu totul altfel, când inima se smereşte sincer, când greşelile şi vina sa sunt numite înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor şi când se apleacă în smerenie şi căinţă. Atunci sufletul obţine iertarea deplină. Apăsarea scade, lumina feţei lui Dumnezeu îi străluceşte din nou - da, mult mai luminoasă ca înainte! Sufletul este mult mai aproape de Domnul atunci când se curăţă de vina unui păcat sau a unei obişnuinţe de a păcătui (citiţi Iov 33:25-28 , Psalmul 51:7-8 ). Ah, cât de mulţi copii ai lui Dumnezeu întinaţi, apăsaţi nu caută harul curăţitor şi aducător de ordine! Ei merg mai departe în starea lor rănită, murdărită, uneori zile, săptămâni, luni, chiar ani! Desigur, duşmanul foloseşte prilejul oferit, ca să-i îndepărteze tot mai mult pe copiii lui Dumnezeu infideli de pe drumul îngust al credinţei şi al vegherii şi să-i înfăşoare tot mai mult în păcat. Prin aceasta, Domnul este deseori foarte dezonorat în faţa lumii. Sunt necesare căi mult mai adânci de disciplinare divină, pentru a opri pe astfel de creştini şi a-i aduce în situaţia de a-şi mărturisi starea şi a ajunge la o curăţire şi înnoire reală (citiţi Isaia 64:5b-7 ). Este deci foarte important să se caute imediat şi fără amânare harul curăţitor şi iertător. Pentru că se neglijează aceasta, mulţi copii ai lui Dumnezeu sunt bolnavi.
Bolnav din cauza delăsării în mărturia pentru Isus
Mulţi credincioşi răspund la întrebarea „Eşti mântuit?“ cu „Da!“ Dar la întrebarea „Eşti fericit?“, răspund „Nu!“ Sunt desigur diferite motive pentru această stare de boală. Cel mai des întâlnit motiv este delăsarea în mărturisirea harului primit. „Deoarece cu inima se crede spre dreptate“ - acesta este un adevăr. „Şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire“ - acesta este alt adevăr. „Bucuria mântuirii“ lipseşte acolo unde lipseşte mărturisirea cu gura înaintea copiilor lumii din cauza fricii de oameni. Însă acolo unde această mărturisire are loc dintr-o inimă mulţumitoare, bucuroasă, Domnul Isus mărturiseşte înaintea Tatălui numele aceluia care Îl mărturiseşte şi trimite bucurie şi putere în inimă (Luca 12:8,9 ; Faptele Apostolilor 5:27-32,40-42 ). Cât de important este ca cei născuţi din nou să mărturisească imediat, fără ezitare, mântuirea de care au avut parte, în familia lor, rudelor lor, prietenilor şi colegilor de lucru. Printr-un comportament cu totul schimbat să se aşeze clar de partea Domnului Isus! „Veniţi, ascultaţi, toţi cei care vă temeţi de Dumnezeu, şi vă voi spune ce a făcut El pentru sufletul meu!“ (Psalmul 66:16 ). Orice zi de amânare a acestei mărturisiri va face ca situaţia să devină tot mai grea. Ucenicul care a devenit credincios să-şi plece genunchii lângă patul său în prezenţa tovarăşilor care împart cu el acelaşi dormitor, dar care nu sunt mântuiţi, chiar din prima seară, să rostească în linişte o rugăciune atunci când se pune la masă şi să citească Biblia de îndată ce are timp pentru aceasta. Tot aşa să fie şi în celelalte împrejurări din viaţă: şcolari şi şcolăriţe credincioase, muncitori credincioşi, medici credincioşi, funcţionari credincioşi etc. Pentru un copil al lui Dumnezeu nu există fericire, pace şi putere, dacă nu este depusă mărturia clară şi cu bucurie pentru Mântuitorul nostru minunat (citiţi 1. Tesaloniceni 5:8-11 , Evrei 4:14-16 ).
Atunci când Domnul Isus l-a eliberat pe îndrăcit din lanţurile şi chinurile lui îngrozitoare şi acesta i-a fost recunoscător, Domnul Isus i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine“ (Marcu 5:19 ). „Voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea. Sufletul meu se va lăuda cu Domnul, cei blânzi vor auzi şi se vor bucura!“ (Psalmul 34:1,2 ; a se compara şi Psalmul 40:16 ; 57:7-10 ). Este un sfat greşit, atunci când se spune celor de curând întorşi la Dumnezeu: „Stai liniştit! Lasă pe oameni să recunoască din comportarea ta că tu eşti credincios!“ Desigur, comportarea este hotărâtoare, dar mărturisirea clară cu buzele ţine de aceasta. Una o confirmă pe cealaltă. Sunt firi gălăgioase, care se grăbesc să vorbească în timp ce comportarea lor nu se potriveşte cu ceea ce spun. Acestora trebuie să li se spună: „Nu vorbi atât de mult, ci arată mai întâi prin comportamentul tău şi în lucrarea ta că Isus a făcut ceva pentru tine!“ (citiţi Filipeni 2:14,15 ; Matei 8:4 ). Creştinii care reduc la tăcere credinţa lor, mântuirea lor, harul de care au avut parte în Domnul lor cel minunat, vor deveni tot mai apăsaţi şi mai lipsiţi de putere.
Bolnav din cauza nesincerităţii
Pentru un copil al lui Dumnezeu este foarte important dacă umblă în adevăr. Ioan scrie: „Nu am bucurie mai mare decât aceasta, să aud despre copiii mei că umblă în adevăr“ (3. Ioan 4 ). De fapt, Ioan înţelege prin aceasta mult mai mult decât a evita minciuna (a se compara Psalmul 26:1-3 , Isaia 38:3 ). Orice neadevăr conştient sau orice prefăcătorie în viaţa zilnică în familie sau la serviciu, în cuvinte, în scrisori sau prin mimică aduce pe un copil al lui Dumnezeu sub influenţa şi în domeniul puterii diavolului. „Pentru că este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44 ). Da, neadevărul sau prefăcătoria este cea mai periculoasă boală a unui copil al lui Dumnezeu, pentru că ea exclude efectul Duhului lui Dumnezeu şi a Cuvântului lui Dumnezeu asupra inimii şi a conştiinţei. O inimă care nu este curată, nu mai aude vocea Păstorului cel bun. Nici nu ne putem gândi încotro îl poate conduce duşmanul pe un copil al lui Dumnezeu care a devenit necinstit. Da, această putere întunecată a minciunii este foarte de temut. În orice caz, este absolut necesară pocăinţa, întoarcerea şi ruperea totală cu nesinceritatea, printr-o mărturisire în smerenie în toate domeniile unde s-a păcătuit împotriva adevărului. Isus poate face pe un om, care până acum a fost nesincer, cu adevărat sincer, smerit şi corect. Scriptura spune: „Ferice de omul în duhul căruia nu este viclenie“ (Psalmul 32:2 ). În cele mai multe cazuri, acel suflet va trece prin repetate lupte crâncene şi smeriri, dacă în mod repetat a dat loc neadevărului, iar acum doreşte în mod sincer să devină corect. Noi putem însă să avem credinţă: Domnul Isus a distrus deja puterea minciunii - a biruit diavolul. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului“ (citiţi 1. Ioan 3:4-9 ).
Oamenii aşteaptă de la un credincios, adevărul absolut şi seriozitatea. Minciunile unui om care îl mărturiseşte pe Isus, răpesc mărturiei credinţei orice consideraţie în faţa lumii. Cât de important este ca preaiubiţii lui Dumnezeu să umble în sinceritate şi în adevăr! „De aceea, lepădând minciuna, vorbiţi adevărul fiecare cu aproapele său, pentru că suntem mădulare unii altora“ (Efeseni 4:25 ; comparaţi cu Levitic 19:11,12 ). Aceasta este ceea ce Domnul urăşte şi ceea ce este o urâciune înaintea Lui: „o inimă care urzeşte planuri rele“ şi „un martor fals care suflă minciuni“ (citiţi cu atenţie Proverbe 6:16-19 ; 12:19,22 ). Cea mai mare şi grea prefăcătorie a unui credincios este atunci când el, prin apariţia sa publică ca martor al Evangheliei sau prin participarea la părtăşia copiilor lui Dumnezeu, trezeşte impresia că duce o viaţă cu Dumnezeu, în timp ce conştiinţa lui este pătată de păcate sau drumul şi umblarea lui nu sunt plăcute Domnului. Noi toţi să ne unim cu psalmistul în rugăciune: „Depărtează de la mine calea minciunii şi, în îndurarea Ta, dă-mi legea Ta“ (Psalmul 119:29 )!
Bolnav din cauza prieteniei cu lumea
Credincioşii au fost salvaţi dintr-o lume pierdută, stăpânită de diavolul. Tatăl i i-a dat Domnului Isus din lume, ca astfel ei să facă bucurie inimii Lui şi să fie martori ai Lui în lume - martori ai dragostei Sale sfinte, salvatoare (citiţi Ioan 17:6-19 ). Ei sunt acum într-o stare după voia lui Dumnezeu şi trebuie să fie ai Lui „sfinţiţi în adevăr“, aceasta înseamnă că voia şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt o linie de demarcare clară între viaţa lor şi viaţa lumii, între opinia lor şi opinia lumii. Dumnezeu, Dumnezeul slavei, S-a îndurat de ei, şi prin Isus, prin har, i-a adus la inima Sa şi în părtăşie cu El. Acum, ei trebuie să fie epistole ale lui Isus Hristos, în care lumea să citească ceva cu totul nou: viaţa din Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dreptatea, pacea şi bucuria. „Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, fiind arătaţi că sunteţi epistolă a lui Hristos, alcătuită prin slujba noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table de carne, ale inimii“ (2. Corinteni 3:2-3 ). Acesta este creştinismul sănătos! Dar este un duşman care pune totul în mişcare, ca să-i atragă pe cei răscumpăraţi înapoi pe drumul cel larg! El îi ademeneşte în cursa lui; le oferă plăcerea cărnii, plăcerea ochilor, lăudăroşia vieţii. El le prezintă aceste lucruri ca fiind nevinovate şi nepericuloase, dacă le înfăptuiesc. El spune: „Nu exagera cu creştinismul tău, îţi faci parte de lupte care nu merită să le duci!“ Da, lumea oferă din nou prietenia ei. Dar prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu, adulter faţă de Dumnezeu. O, cât de şiret este duşmanul, cât de periculoase sunt ademenirile lui! Adevărul este că lumea urăşte pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu (citiţi Ioan 15:19-21 ) şi că diavolul vrea prin orice mijloace să nimicească mărturia harului mântuitor al lui Dumnezeu. Pericolul asemănării cu lumea ne înconjoară din toate părţile. Copiilor lui Dumnezeu răniţi şi legaţi prin prietenia cu lumea li s-a răpit toată puterea şi bucuria şi toată libertatea adevărată; ei trebuie să facă ceea ce vreau rudele şi prietenii lor nemântuiţi - aşa cum vrea diavolul! La ce pericole şi greutăţi lăuntrice şi exterioare s-a expus împăratul evlavios Iosafat, atunci când s-a încuscrit cu Ahab cel fără de Dumnezeu şi când s-a învoit să meargă cu el împreună la luptă (citiţi acest capitol important din 2. Cronici 18 )! Dacă dăm lumii numai degetul cel mic, în curând ea ne va lua toată mâna. Da, diavolul ar nimici complet şi ar înghiţi pe copilul lui Dumnezeu care a devenit infidel, dacă Domnul Isus nu l-ar striga şi nu l-ar atenţiona şi nu şi-ar întinde mâna Sa spre el (citiţi Geneza 19 , mai ales versetul 10). Nu degeaba ne scrie Petru: „Fiţi treji, vegheaţi! Pentru că vrăjmaşul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă!“ (1. Petru 5:8-9 ). Şi Pavel ne atenţionează: „Nu vă conformaţi veacului acestuia!“ (Romani 12:2 ). Aceasta se referă la toate domeniile vieţii noastre: îmbrăcăminte, păr, comportare, vorbire, muncă, odihnă, cărţi şi ziare, mobilarea locuinţei (radio, televizor, videofilme, internet). Nici un credincios nu poate fi un martor al lui Hristos în sala de teatru, la circ, la festivităţile sportive sau la discotecă. Toate aceste activităţi lumeşti au drept scop să îndepărteze din conştiinţa omului apropierea de veşnicie şi a prezenţei Dumnezeului celui sfânt - să le acopere cu o năframă. Diavolul vrea să-i înşele pe oameni prin plăceri şi preocupări cu lucruri pieritoare. Copil al lui Dumnezeu, dacă ai fost atras în lume, în năzuinţele şi în prietenia ei: „Eliberează-te! ... Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! Eliberează-te, ca o căprioara din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului“ (citiţi Proverbe 6:3-5 ).
Bolnav din cauza unei atitudini morale pământeşti
Nu tot ceea ce oferă lumea este neapărat greşit înaintea lui Dumnezeu. Dar un creştin are nevoie de multă vigilenţă şi ocrotire chiar şi în lucrurile care sunt permise şi care sunt necesare în viaţa pe pământ, în mâncare şi băutură, în vânzare şi cumpărare, în afaceri şi la lucru. Pavel scrie preaiubiţilor lui din Corint: „Dar spun aceasta, fraţilor: timpul s-a scurtat. De acum, şi cei care au soţii să fie ca şi cum n-ar avea; şi cei care plâng, ca şi cum n-ar plânge; şi cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei care cumpără ca şi cum n-ar stăpâni; şi cei care se folosesc de lume, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea; deoarece chipul lumii acesteia trece“ (1. Corinteni 7:29-31 ), deci, cei ce se folosesc de organizarea socială a lumii să facă aceasta nu după propria judecată, ci numai în măsura în care recunosc voia lui Dumnezeu în aceasta. „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu. Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu, după cum şi eu caut să plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să fie mântuiţi. Fiţi imitatorii mei, cum şi eu sunt al lui Hristos“ (1. Corinteni 10:31 ; 1. Corinteni 11:1 ). Pentru a putea recunoaşte permanent linia de demarcare dintre noi şi lume, pentru a simţi ce este potrivit şi ce nu se potriveşte pentru un creştin, este nevoie de un simţ duhovnicesc - pentru aceasta trebuie să umblăm permanent cu smerenie în dependenţă de Dumnezeu şi să privim la Domnul nostru iubit, să fim în părtăşie intimă cu inima Lui (a se compara Psalmul 32:8 ; 123:1-2 ; 25:14-15 ). Pavel vorbeşte despre creştini, al căror dumnezeu este pântecele - care se gândesc la lucrurile de pe pământ - duşmani ai crucii lui Hristos, al căror sfârşit este pieirea. Ce serioasă este această avertizare! - Da, atitudinea morală pământească este o boală grea a copiilor lui Dumnezeu. Se va putea ea oare vindeca? - Ea începe neobservată în inimă, prin aceea că ne gândim la noi înşine sau năzuim spre ceea ce este pe pământ. Ne gândim la o viaţă lungă pe pământ. Speranţele şi dorinţele noastre zugrăvesc ţinta, paradisul nostru este pământesc. Uităm cât de trecătoare şi cât de nesigură este viaţa aici. Uităm că Hristos este viaţa noastră şi că El ne-a pregătit dincolo o cetate veşnică şi slăvită (citiţi Coloseni 3:1-4 ). Uităm că Domnul nostru aici pe pământ nu a avut unde să-Şi pună capul (citiţi Luca 9:57-62 ). Uităm pentru ce ne-a lăsat Domnul Isus în lume (Romani 12:1-2 ).
Da, un creştin cu o atitudine morală pământească îşi lărgeşte drumul în toate lucrurile care se referă la plăcere şi comoditate. Tema gândurilor, discuţiilor şi dorinţelor este constituită din ceea ce place firii, naturii în care ne-am născut! Fie că este vorba de mâncare, băutură, îmbrăcăminte, anturaj, sport, călătorii de distracţie sau tendinţa după onoare, bani sau bunăstare: viaţa poartă tot mai mult amprenta unei gândiri pământeşti. Diferenţa care îl marchează pe un urmaş al lui Hristos faţă de copiii lumii acesteia dispare tot mai mult. Personalitatea, viaţa de familie nu mai acţionează asupra mediului înconjurător ca o lumină strălucitoare, ca o sare care împiedică răspândirea stricăciunii. Sarea şi-a pierdut puterea de a săra; cu ce să se mai săreze? Lumina s-a micşorat şi este pe stingere; de unde să vină puterea de a lumina?
Într-o situaţie ca aceasta de boală, da, de moarte a creştinismului, numai mâna puternică a lui Dumnezeu poate interveni printr-o disciplinare severă - fie o boală grea, fie moarte, fie sărăcie sau greutăţi la serviciu, sau alte nevoi! Va fi oare posibil să se mai vindece aceşti copii ai lui Dumnezeu de atitudinea lor morală pământească, să se vadă iarăşi la ei viaţa activă din Dumnezeu?
sursa: https://comori.org/