"Comoara în vase de lut"

Categorie:  Viata de credinta
 

În Exod 19:5-6 găsim aceste cuvinte, „Voi Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi, un popor sfânt“,  prezentându-i pe israeliţi sub condiţia ascultării.

Pentru că Israel a greşit în toate privinţele, Dumnezeu spune acum, în har, credincioşilor luaţi din popor: „Voi sunteţi preoţie împărătească, un popor sfânt“. lată privilegiile pe care ni le-a dat harul! Noi suntem o preoţie sfântă şi împărătească, cea a lui Aaron şi cea a lui Melhisedec. Copiii lui Dumnezeu ne sunt prezentaţi sub aceste două caractere!

Aaron este imaginea Domnului Isus, iar fiii săi, simbol al Adunării. Ei oferă tămâie pe altarul de aur în prezența lui Dumnezeu, în locul sfânt, unde puteau să intre toţi preoţii. În locul preasfânt intra singur marele preot o dată pe an (Evrei 9:1-15 ). O perdea despărţea locul sfânt de locul preasfânt.

Prin moartea Sa, Domnul Isus a rupt perdeaua şi credinciosul poate să se apropie de Dumnezeu pe calea nouă şi vie pe care ne-a inaugurat-o El. Acum, Domnul Isus a intrat în locul preasfânt, în ceruri, cu sângele Său, iar cei care vin în Numele Lui pot şi ei să intre tot prin eficacitatea sângelui Său, ştiind că, prin El, Dumnezeu a şters toate păcatele noastre. Tot aşa şi pentru noi astăzi, dacă păcatele noastre sunt şterse prin sângele preţios al lui Hristos (Dumnezeu ne-a spus aceasta), este pentru ca să intrăm în locul preasfănt să ne închinăm. Închinarea l-o dăm lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr.

Noi suntem preoţi. Domnul Isus Însuşi a fost consacrat ca Mare Preot. În această calitate, Cel care a fost declarat Fiul lui Dumnezeu în putere, prin înviere, a fost primit ca Om în Locul Preasfânt. Născuţi prin Duhul Sfânt, toate păcatele noastre fiind șterse, suntem astfel făcuţi preoți pentru Dumnezeu. Acolo unde sfârşeşte lucrarea păcătosului, începe lucrarea Celui Sfânt, o jertfă de laudă. lată deci ce suntem după asemănarea lui Aaron.

Preoţia lui Melhisedec o va împlini Domnul Isus prin puterea unei vieţi nepieritoare. Ca şi Melhisedec, El este şi va fi Preot şi Împărat („va fi preot pe scaunul Lui de domnie“ – Zaharia 6:13 ). Dar se spune că Cel care va învinge se va aşeza cu El pe tronul Lui (Apocalipsa 3:21 ) şi se va arăta în glorie împreună cu noi. Este o preoţie împărătească.

Domnul Isus Se va arăta ca Împărat în glorie, Împărat al dreptăţii şi al păcii şi, atunci când va arăta lumii această glorie, vom apărea şi noi împreună cu El în aceeaşi glorie. „Eu Ie-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o“ (Ioan 17:22 ). El ne glorifică dându-ne glorie şi este glorificat ca fiind izvorul acestei glorii. Dacă am spune că prin faptele noastre vom avea parte de gloria lui Hristos, aceasta ar fi un orgoliu de neconceput iar Dumnezeu n-ar fi glorificat, dar, prin lucrarea Domnului Isus, gloria noastră a devenit necesară pentru gloria Lui. Trebuie să fim glorificaţi, ca să cunoască lumea că Dumnezeu ne-a iubit cum L-a iubit pe Domnul Isus; va fi ocazia de laudă către Dumnezeu arătând gloria lui Hristos în sfinţii Săi.

Aceasta este preoţia împărăteasă după rânduiala lui Melhisedec. Noi nu vom fi acolo în posesia niciunui privilegiu care să nu existe acum, cu toate că partea noastră aici, jos, este în slăbiciune. Gloria nu poate fi desăvârşită în trupul muritor, dar credinciosul este moştenitor a toate, deşi se află încă în zdrenţele acestui trup tot atât posesor a toate, ca şi atunci când va fi în glorie. Noi posedăm deja titlul pe care-l vom avea în cer. Ceea ce sfinţii spun în jurul tronului (Apocalipsa 5:9-10 ), ei spun şi pe pământ (Apocalipsa 1:6 ).

În ce priveşte dreptul pe care îl are copilul lui Dumnezeu de a fi în cer, noi îl avem deja.  Domnul Isus a murit şi l-a învins pe Satan. El a împlinit totul şi, dacă n-ar fi fost totul, nu l-ar fi împlinit niciodată. Prin Duhul Sfânt avem cunoştinţa, arvuna şi pecetea acestei poziţii.

Întâi să intrăm în locul preasfânt, apoi să arătăm gloria Domnului Isus - aceasta este preoţia împărătească actuală. Avem aceste două privilegii şi aceste două răspunderi.

Dacă adopt un copil, acesta este răspunzător ca un copil; este o răspundere de har, nu legală. Cel dintâi privilegiu al nostru este de a ne apropia de Dumnezeu şi răspunderea noastră este să fim credincioşi în această apropiere. Cel de-al doilea privilegiu este de a fi o preoţie împărătească şi răspunderea noastră este de a vesti virtuţile Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

Suntem în lume pentru aceasta. Nu avem încă învierea trupului - iar trupul este obstacol pentru comuniunea cu Dumnezeu şi pentru arătarea gloriei. Dar Duhul Sfânt este mai puternic decât trupul.

Pavel, în al treilea cer, nu ştie dacă este în trup sau în afara trupului. Dar, când intră în starea obişnuită, carnea nu îi este nicidecum schimbată; Dumnezeu îi dă un ţepuş în carne, care să-l împiedice să se îngâmfe şi care să-i distrugă voinţa.

Ştefan vede cerul deschis; gloria îi este revelată aici, jos, dar trupul îi este chinuit.

Noi purtăm această comoară în nişte vase de lut, pentru ca superioritatea puterii să fie a lui Dumnezeu, nu a noastră (2. Corinteni 4 ). Dacă nu simţim că vasul este de pământ, nu vom simţi nici că puterea este de la Dumnezeu; ea vine în ajutorul nostru în timp util. Apostolul Pavel simţea, prin slăbiciune şi murind în fiecare zi, ce era trupul său, dar el simţea şi puterea lui Dumnezeu. Supărările, persecuţiile sunt mijloacele prin care Dumnezeu întărește carnea, pentru ca viaţa Domnului Isus să se arate în trupul nostru. Principiul este acelaşi pentru toţi. Suntem în această lume ca o sfântă preoţie şi o preoţie împărătească, dar comoara noastră este în vase de lut. Când trupul va fi înviat, vasul (de lut) va deveni „transparent“ şi gloria va fi arătată deplin în el. Să ne ajute  Dumnezeu să simţim aceasta!

Domnul Isus a luat asupra Sa ceea ce eram şi meritam: păcat, mânia lui Dumnezeu, puterea lui Satan; şi ne-a dat tot ce are El: viaţă, biruinţă asupra lui Satan, glorie. Aceasta este poziţia pe care ne-a dat-o. Privilegiul nostru este de a manifesta gloria Domnului Isus în vase de lut. Este oare aceasta dorinţa noastră? Să nu ne descurajăm dacă trupul nostru este zbârcit sau strivit: aceasta nu atinge cu nimic viaţa Domnului Isus în noi; aceasta atinge numai vasul; dacă el este fisurat sau crăpat, lumina va ieşi şi mai strălucitoare.

sursa: https://comori.org/