"Ce învăţăm de la oi"

Categorie:  Viata de credinta
 

În Biblie întâlnim de multe ori - de exemplu în Psalmul 23 , Ezechiel 34 şi Ioan 10 - imagini despre păstor şi turma sa. Duhul Sfânt aplică această imagine la relaţiile Domnului cu poporul Său pământesc, iar în Noul Testament, la relaţiile Domnului Isus cu ai Săi, care cred în El.

Pentru mulţi, oaia, un animal de turmă, dependent, este întruchiparea lipsei de înţelepciune. Dar Cuvântul ne atrage atenţia în imaginea amintită asupra comportamentului înţelept al oii şi ne-o prezintă nouă, oamenilor, în multe privinţe ca un exemplu, pe care ar trebui să-l imităm.

Oaia se lasă găsită

Fără conducere, oaia este pierdută. Ea nu se poate orienta şi se rătăceşte. În pustiu nu găseşte nici hrană, nici apă. Nu ştie să ocolească pericolele şi nu se poate apăra contra animalelor sălbatice.

Când o oaie (ceea ce se petrece rar) se desprinde din turmă şi rătăceşte, păstorul pleacă în căutarea ei. Cum se comportă această oaie? Fuge sau se ascunde când se apropie păstorul? Nu, ea se lasă găsită!

Viaţa noastră, a tuturor, a început în acest mod. Nu este nici o excepţie. „Noi toţi, ca nişte oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui“ (Isaia 53:6 ), pe o cale care duce departe de Dumnezeu şi sfârşeşte în pierzare. Dar ce s-a întâmplat? „Păstorul cel bun“ a venit din cer. El Şi-a dat viaţa pentru oi (Ioan 10:11, 15, 17, 18 ). Prin aceasta, Domnul Isus a ispăşit păcatele pentru toţi cei care cred în El, a purtat pedeapsa şi a învins duşmanul. Ar fi putut da El o dovadă mai mare de dragoste?

Dar aceasta nu este totul. El merge după oaia rătăcită „până o va găsi“. „Şi, după ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se“ şi o aduce acasă (Luca 15:4-6 ). Cine acţionează fără înţelepciune, oaia care se lasă condusă înapoi la turmă sau mulţi păcătoşi pierduţi care fug de iubirea căutătoare a bunului Păstor?

Oaia se încrede în păstorul ei

Păstorul poartă oaia găsită la turma sa. Acesta este locul ei, şi rareori se întâmplă să-l părăsească. Ea se încrede în păstorul ei şi se supune tuturor poruncilor lui.

Noi, cei care aparţinem turmei bunului Păstor, ne încredinţăm întreaga noastră viaţă, conducerii Sale zilnice, neîntrerupte? Oh, această încredere este un element foarte important în viaţa creştinului! Ea se arată prin faptul că ne supunem voii Sale, chiar şi atunci când aceasta este contrară dorinţelor şi voinţei noastre proprii.

Învăţăm această încredere deplină în El numai în măsura în care renunţăm la încrederea în propria noastră inimă, în propria noastră înţelepciune, gândire sau putere (a se compara Proverbe 28:26 ; 3:5 ).

Oaia păşeşte pe păşunile pe care o duce păstorul

Turma paşte în apropierea păstorului. Acesta ştie unde sunt păşuni verzi şi apă proaspătă. Oaia se încrede în el şi îl urmează pe acest loc de păşune. Dacă păstorul merge mai departe, oaia îl urmează.

Nu avem noi mult mai multe motive să ne încredem în „Bunul Păstor“ cu privire la păşune şi izvoare de apă? Domnul spune: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi şi cine crede în Mine nicidecum nu va înseta, niciodată“; „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 6:35 ; 7:37 ). Acestea sunt adevăruri despre locul unde trebuie să căutăm „păşunile verzi“ şi „ape liniştite“: ele pot fi găsite numai în El şi la El. Duhul Sfânt ne conduce mereu spre El.

Caută inima noastră plină de încredere apropierea bunului Păstor? Se încrede în El că va fi dusă la cele mai bune păşuni? Sau căutăm alte locuri de păşune? Lumea are multe astfel de locuri, dacă ne gândim numai la cărţile publicate!

De răspunsul nostru depinde fericirea sau nefericirea noastră. Dacă psalmistul exclamă cu deplină convingere: „Nu voi duce lipsă de nimic“, el face aceasta pentru că se lasă păstorit şi condus de Păstorul cel bun. Toate binecuvântările din Psalmul 23 , în care este descrisă activitatea minunată a păstorului divin, sunt numai pentru acela care caută mereu apropierea Sa.

Oaia merge pe căile păstorului

Ce imagine plăcută şi mişcătoare: o turmă de oi care îl urmează pe păstor! Întreaga înţelepciune a turmei constă în faptul că îl urmează pe păstor. Oare ar putea face altceva mai înţelept? Păstorul este superior turmei din punct de vedere intelectual, al cunoştinţei şi al experienţei. El ştie calea corectă, cunoaşte toate pericolele şi numai el poate duce turma la adevăratul loc de odihnă. În prezenţa sa, oile sunt ocrotite şi se află în siguranţă. El poartă răspunderea pentru toate situaţiile.

Nu este diferenţa dintre înţelepciunea bunului Păstor şi propria noastră pricepere mult mai mare? Câte motive avem să-L urmăm în dependenţă continuă! Atunci ne aflăm sub protecţia Lui şi savurăm pacea şi bucuria părtăşiei Sale. Astfel, şi umblarea noastră devine plăcută lui Dumnezeu. Dar întotdeauna când urmăm înţelepciunea noastră proprie şi încăpăţânarea noastră, totul merge greşit. Acest lucru l-am observat adeseori!

El ne conduce pe cărări ale dreptăţii „datorită Numelui Său“. Numele Isus ne aminteşte că El a venit jos ca Om şi a umblat în deplină dependenţă de Tatăl Său. El a făcut întotdeauna ceea ce Îi era plăcut Tatălui. El a respectat poruncile Tatălui Său şi astfel a rămas în dragostea Sa. Acesta a fost izvorul bucuriei Sale (a se compara Ioan 8:29 ; 15:10,11 ). Datorită Numelui Său, El ne conduce acum pe aceleaşi cărări, pentru ca bucuria Sa să fie şi în noi. Şi noi suntem „aleşi ... pentru ascultarea ... lui Isus Hristos“ (1. Petru 1:2 ).

Oaia cunoaşte glasul păstorului şi îl urmează

Deoarece poate să deosebească sunetul vocii păstorului ei, oaia este salvată. Străinii, cu intenţii rele, încearcă să strige oile; dar acestea nu cunosc glasul acestora şi fug de ei.

Ah, câte glasuri ale unor „străini“ există în această lume! Ele doresc să-i atragă pe credincioşi de la Păstorul cel bun şi de la păşunea Sa. În spatele acestor glasuri stă „hoţul“ care doreşte să fure, să înjunghie şi să omoare.

Să ne asemănăm şi în această privinţă oilor şi să ne ţinem inima şi urechea îndreptate spre Domnul, pentru ca, în învălmăşeala de voci ale acestei lumi, să putem deosebi oricând glasul Său. El merge înaintea noastră: Îl putem vedea în credinţă şi să-i urmăm exemplul. Dar El vorbeşte inimilor noastre şi prin Cuvântul şi prin Duhul Său şi astfel Îl putem auzi.

Ce Păstor desăvârşit, unic avem în această lume! El ne poartă de grijă cu o credincioşie minunată! Dacă Îl urmăm tot timpul, aşa cum o fac adevăratele oi, vom experimenta şi noi: „Nu voi duce lipsă de nimic!“

Păstorul meu, în a Ta bunătate, Îţi cânt mereu,

căci Tu îmi dai de toate şi nu duc lipsă de nimic.

Tu mă conduci la verzi păşuni mănoase.

Aici primesc prin Duhul bucurie şi sufletu-mi se satură.

Îmi dai să beau, când setea mă slăbeşte,

din viu izvor, şi el mă întăreşte, şi-oricât aş bea, nu va seca.

Din revista „Cercetaţi Scripturile”

sursa: https://comori.org/