"Bucuria"

Categorie:  Viata de credinta
 

“O bucurie nespusă şi glorioasă” ( 1. Petru 1:8 )

Ceea ce ne împiedică să ne bucurăm nu sunt greutăţile drumului, ci o inimă împărţită. Când un creştin merge cu lumea, conştiinţa îi face reproşuri şi, dacă întâlneşte creştini duhovniceşti, este nenorocit în tovărăşia lor; de fapt, el nu este fericit în nicio parte.

Creştinismul nostru nu ar trebui să fie o religie de regrete, ci o bucurie neîncetată inimii.

“Bucuraţi-vă totdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1. Tesaloniceni 5:16-17 ). Există o legătură mai intimă între aceste trei stări de suflet decât suntem noi, în general, dispuşi să gândim. Bucuria creşte întotdeauna în proporţie cu rugăciunea şi cu mulţumirile.

Acolo unde este voia lui Dumnezeu, este fericire. Domnul Isus este bucuria mea, însă în ascultare de voia Lui pot să găsesc bucuria dragostei Sale. Pe acest drum descopăr în El izvorul bucuriei adânci şi de nespus. El Însuşi este comoara mea.

De curând am fost nespus de bucuros, însă de o fericire care mă făcea să nu fiu nimic, la gândul că eram obiectul dragostei lui Dumnezeu. Aş fi vrut să am sentimente sfinte pentru El, însă gândul dragostei Lui pentru mine mă inunda de bucurie şi pace; iar pacea, asemenea unui fluviu, este un lucru foarte adânc.

Dau mai mare importanţă păcii decât bucuriei. Mi-ar plăcea să vă văd în stăpânirea, zi de zi, a unei bucurii mai adânci decât care să se arate; dar dacă Hristos este în adâncul inimii voastre, bucuria va fi profundă.

Necazul este un lucru bun, căci el are ca efect să ne aducă să găsim în Dumnezeu un izvor de bucurie mai abundent. Adevăratul efect al unei bucurii reale în lucrurile lui Dumnezeu este de a ne dezbrăca de “eu” şi de a ne conduce să gândim foarte puţin la noi înşine.

Apostolul îi îndeamnă pe creştini să se bucure (Filipeni 4:4 ): ei dau astfel mărturie despre preţul pe care Îl are Domnul Isus Hristos – Mântuitorul.

“Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea!” (Faptele Apostolilor 26:29 ). Ce fericire şi ce dragoste (căci în Hristos aceste două lucruri merg împreună) sunt exprimate în aceste câteva cuvinte! Pavel, acest sărman prizonier bătrân, dispreţuit, uitat, ajuns la capătul slujbei sale, era un om bogat în Dumnezeu. Ani binecuvântaţi erau cei petrecuţi în închisoare! El putea să se dea ca model de om fericit, căci bucuria îi umplea inima.

Dacă Pavel plângea gândindu-se la mulţi care, numindu-se creştini, se purtau ca vrăjmaşi ai crucii, el se bucura totdeauna în Domnul (Filipeni 3:18 şi 4:4). În El se găseşte o fericire pe care nimeni nu o poate strica. Nu indiferenţa în faţa durerii este cea care ar putea să ne împiedice să plângem, ci există în Domnul un izvor de bucurie care merge lărgindu-se în întristare, din pricina caracterului Său neschimbat. El este, în Sine Însuşi, singurul izvor infinit de curat. Numai când bem din acest izvor putem să-i iubim pe alţii. Dacă dragostea noastră pentru ei nu-şi are izvorul în Dumnezeu, pierdem ceva din El Însuşi. Când suntem curăţiţi de toate celelalte bucurii, cea care vine de la El rămâne în toată prospeţimea ei.

sursa: https://comori.org/