"Brațele eterne"

Categorie:  Viata de credinta
 

Deuteronom 33:27

„Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern și dedesubt sunt braţele cele eterne”. Astfel  a rostit Moise „omul lui Dumnezeu” binecuvântarea cu care i-a binecuvântat pe copiii lui Israel înainte de moartea sa (Deuteronom 33:1 ). Nu este nicio îndoială că binecuvântarea rostită aici - în adevărata ei semnificație - se adresează copiilor lui Dumnezeu din această dispensație; "Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos” (Efeseni 1:3 ). Într-adevăr, puține alte pasaje din Vechiul Testament au fost atât de des folosite pentru încurajare. Credincioși slabi – epuizați pe paturi de suferință - conduși fără îndoială de Duhul Sfânt, și-au însușit acest pasaj de-a lungul vremii și au fost încurajați și mângâiați de gândul – binecuvântată siguranță– că „brațele eterne” îi poartă, cuprinzându-i într-o îmbrațișare divină.

Deci ce sunt aceste „brațe eterne”? Avem vreo indicație în Cuvânt cu privire la seminificația acestei sintagme? Pentru că deși am putea să simțim ce înseamnă, înțelegerea binecuvântării acestei promisiuni va crește dacă am putea cuprinde semnificația pe care folosirea acestor cuvinte intenționa să o exprime. Să citim deci întâi Exod 28 . Citim în descrierea veșmintelor marelui preot „Şi să iei două pietre de onix şi să gravezi pe ele numele fiilor lui Israel: şase din numele lor pe o piatră şi cele şase nume ale celorlalţi pe cealaltă piatră, după naşterea lor. Ca lucrarea unui tăietor în piatră, asemenea gravurilor de pecete, să gravezi cele două pietre cu numele fiilor lui Israel; să le faci montate în ferecături de aur. Şi să pui cele două pietre pe umerarii efodului, ca pietre de amintire pentru fiii lui Israel; şi Aaron va purta numele lor înaintea Domnului, pe amândoi umerii săi, spre amintire.” (versetele 9-12)

Mai departe citim, după îndrumările referitoare la pietrele prețioase care formau pieptarul: „Şi pietrele să fie după numele fiilor lui Israel, douăsprezece, după numele lor, gravate ca o pecete, fiecare după numele său; să fie pentru cele douăsprezece seminţii... Şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, pe inima sa, când va intra în sfântul locaş, spre amintire înaintea Domnului, neîncetat.” (versetele 21, 29).

Astfel vedem că Aaron, ca mare preot, purta numele fiilor lui Israel când intra pentru ei înaintea Domnului, pe umerii săi și pe inima sa. Semnificația pe care o are umărul în Scriptură este tăria, cum vedem în versetul „Și domnia va fi pe umărul Lui” (Isaia 9:6 )  și din nou „Şi voi pune pe umărul lui cheia casei lui David” (Isaia 22:22 ). La fel, inima întotdeauna semnifică dragostea, și nu e nevoie să arătăm acesta. Înseamnă că marele preot îi susținea pe copiii lui Israel neîncetat înaintea Domnului cu tărie și cu dragoste. O aluzie la aceasta putem găsi în Cântarea Cântărilor. „Pune-mă” zice mireasa, „ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău. Pentru că dragostea este tare ca moartea; gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor, jarul ei este jar de foc” (Cântarea Cântarilor 8:6). Aici vedem aceeași asociere a tăriei și a dragostei.

Aplicând aceasta la expresia „brațele eterne” nu este nicio îndoială că gândul este același, și anume asocierea tăriei și a dragostei pentru susținerea copiilor lui Dumnezeu. Înseamnă că brațele eterne sunt tărie eternă și dragoste eternă, cu care Dumnezeu îi susține, îi poartă și mângâie pe ai Săi, și îi strânge la pieptul Său în siguranță deplină și odihnă; sau, dacă preferăm să continuăm analogia cu preoția, este tăria eternă și dragostea eternă cu care Hristos, ca Preot, ne poartă înaintea lui Dumnezeu. Ambele aspecte sunt adevărate, și se pot împleti în meditația noastră; și cu siguranță vom găsi în oricare dintre ele un izvor bogat de învățătură și mângâiere.

Dacă, apoi, privim expresia „brațele eterne”, așa cum am explicat, în legătură cu Dumnezeu - și aceasta este în armonie cu contextul deoarece propoziția precedentă este „Dumnezeu etern este adăpostul tău” – putem descoperi corespondențe izbitoare cu versete din Noul Testament. Să privim câteva exemple: „Nimeni nu le va smulge din mâna mea” (Ioan 10:29 ). Aici gândul prezentat este acela al tăriei – puterea supremă de care suntem ținuți în mâna lui Dumnezeu, astfel că nimeni nu ne poate smulge de acolo. Vorbind înaintea Tatălui – purtându-ne cu adevărat pe inima Lui înaintea Tatălui – Domnul se roagă „pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una: Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi spre a fi una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:22, 23 ). Aici avem descoperită dragostea eternă a lui Dumnezeu – sau mai degrabă a Tatălui - punând lumina acum doar asupra acestei caracteristici. Ambele sunt prezente în pasajul bine cunoscut din Romani 8 : „Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (versetele 38,39). Avem astfel dreptul la mângâierea că suntem adăpostiți în îmbrățișarea tăriei eterne și a dragostei eterne. Și cu siguranță că atunci când suntem doborâți de slăbiciune, sau când ne răsucim de pe o parte pe alta pe un pat de suferință sau stăm întinși treji de-a lungul nopților lungi de insomnie, lucrul acesta ne va liniști inimile, va reduce la tăcere orice gând răzvrătit, da, va revărsa o pace dulce și mângâioasă peste duhul nostru tulburat, pentru a aduce aminte că aceste brațe eterne ne sprijină. Totuși inimile noastre – sărace, reci și păcătoase așa cum le știm că sunt – ținute aproape de inima Lui, vor fi înviorate să se deschidă larg, simțind bătăile acelei inimi divine, plină de dragoste, și auzind asigurarea minunată că nimic - nicio putere de pe pământ sau de sub pământ- nu ne va putea despărți vreodată de această dragoste divină și eternă! „Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern și dedesubt sunt braţele cele eterne”.

În plus, dacă privim la Hristos ca Preotul nostru, vom vedea împletirea acelorași două lucruri. Într-adevăr, acestea izvorăsc din caracterul Persoanei Sale. „Având deci un mare preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 4:14 ). El este Isus – Omul, și El este Fiul lui Dumnezeu. Ca Om a fost ispitit în toate la fel ca noi, în afară de păcat, și astfel El este cel care poate să ne înțeleagă în slăbiciunile noastre; Unul a cărui inimă poate să pătrundă și să simtă cu  noi în toate nevoile noastre și de aceea poate să ne prezinte  înaintea lui Dumnezeu. Dar El este și Fiul lui Dumnezeu – Cel pe care Dumnezeu „ L-a rânduit moştenitor a toate, prin care a făcut şi lumile” (Evrei 1:2 ).  Ne mângâie gândul că Cel care „ține toate prin cuvântul puterii Lui” este și Cel care este așezat – după ce ne-a curățat de păcate – ca Marele nostru Preot, la dreapta Măririi în locurile preaînalte și că El este Cel care ne poartă pe umerii Săi înaintea lui Dumnezeu. Din nou și din nou ne sunt reamintite aceste două caracteristici – inima Sa și umerii Lui (puterea Lui) de-a lungul acestei epistole. Să luăm încă un exemplu: „dar El, datorită dăinuirii Sale pentru eternitate, are o preoţie care nu se transmite. De aceea şi poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:24,25 ). El ne poartă pe inima Sa în mijlocire și poate să ne mântuiască de la început până la sfârșit.

Este evident deci că inima și umărul lui Hristos îi susțin pe ai Săi; și aceste două lucruri sunt exact cele de care avem nevoie când trecem ca pelerini prin pustiu. Este adevărat că locul nostru este în locurile cerești; dar este de asemenea adevărat că suntem în pustiu; și când simțim că suntem aici, nimic nu ne poate mângâia așa cum o pot face inima și umărul lui Hristos. Inima Lui răspândește strălucire peste cea mai întunecată situație, iar umărul Lui ne va susține în slăbiciunea cea mai mare care ne cuprinde în fața celor mai grele încercări. Astfel ne cuprinde El la inima Sa cu brațe eterne de putere și de dragoste. Ce curaj, ce răbdare ne dau acestă siguranță! Și ce binecuvântare să ne abandonăm siguranței scumpe și dragostei pe care ni le dă îmbrațișarea Domnului Isus!

Fie ca Domnul să ne facă să cunoaștem tot mai deplin și mai adânc din punct de vedere practic ce înseamnă să avem în jurul nostru brațele veșnice.

sursa: https://comori.org/