text Studiu biblic

Disciplinează-te... fără legalism

26 martie 2025

Eu şi soţia mea, Caffy, avem o veche prietenă care m-a întrebat într-o zi despre cartea la care scriam. Când i-am spus că titlul cărţii este Simplifică-ţi viaţa spirituală, ea mi-a replicat direct: 'Fără reguli.'

'Ce vrei să zici?'

'Nu ar trebui să existe reguli pentru viaţa spirituală. Eu una încerc să citesc în fiecare zi în patru locuri diferite din Biblie, însă uneori citesc doar în două sau trei. Nu vreau să am o regulă care să-mi dicteze să citesc în patru locuri.'

Însă Biblia însăşi ne dă anumite reguli cu privire la viaţa noastră spirituală. De exemplu, una dintre ele se află în 1Timotei 4:7 -- "deprinde-te (disciplinează-te -- engl.) să fii evlavios."(GBV) În ascultare faţă de această poruncă, fiecare creştin trebuie să urmărească intimitatea cu Cristos şi imitarea lui Cristos prin punerea în practică, atât personal cât şi congregaţional, a regulilor disciplinare spirituale aflate în Scriptură. De împotrivit, trebuie să ne împotrivim atingerii acestui scop prin reguli care nu sunt în Biblie.

Aşadar, în timp ce Scriptura ne porunceşte să ne angajăm la deprinderi spirituale, totuşi noi nu vrem să le urmărim într-un mod legalist. Legalismul reprezintă accentul nepotrivit care se pune pe fapte în relaţia noastră cu Dumnezeu. El urmăreşte manifestarea spiritualităţii, manifestare care se măsoară prin număr, frecvenţă, durată, cantitate şi aşa mai departe. Nimeni nu are autoritate să-şi impună lui sau altor persoane măsuri externe de spiritualitate, care să nu aibă bază scripturală. Căci dacă aşa stau lucrurile, am da dovadă de legalism dacă i-am spune prietenei noastre că trebuie să citească în fiecare zi din patru locuri ale Bibliei, sau că trebuie s-o citească în fiecare zi.

Opusul legalismului este libertinajul, adică a trăi ca şi cum libertatea în Cristos nu presupune nişte standarde măsurabile ale spiritualităţii. Libertinajul face pe cineva să creadă că poate fi credincios cuvântului din 1Timotei 4:7, chiar dacă nu mai citeşte Biblia niciodată.

Viaţa creştină care a fost disciplinată spiritual trebuie trăită între aceste două erori. Pe de o parte, datorită harului lui Dumnezeu experimentat prin Cristos, credincioşii sunt liberi să nu ţină regulile făcute de om, reguli care au rolul de a păstra dragostea lui Dumnezeu. "Rămâneţi dar tari", spune Galateni 5:1, "şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei."

Pe de altă parte, datorită harului lui Dumnezeu care ne schimbă inimile şi care este la lucru în noi şi ne dă "după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea" (Filipeni 2:13), noi dorim cu sinceritate să ne disciplinăm, ca să fim evlavioşi. Ideea este că aceste reguli disciplinare biblice (precum cugetarea asupra Cuvântului, rugăciunea, închinarea, părtăşia, slujirea şi postul) pot fi măsurate într-un fel sau altul. Important este motivul pentru care le măsurăm. Dacă o facem pentru a ne linişti conştiinţa, că suntem într-o stare sufletească bună pe baza lucrării exterioare, atunci suntem nişte farisei.

Dar dacă măsurăm anumite aspecte particulare ale regulilor noastre disciplinare, pentru a simplifica viaţa noastră spirituală sau pentru a ne păstra corespunzători pentru anumite scopuri, atunci vom avea de câştigat în realitate. Aşadar, cineva ar putea citi un anumit număr de capitole din Biblie, pe zi, pentru a evita să hotărască în fiecare zi cât de mult să citească în acea zi, sau pentru ca să menţină o rată de progres în citirea Bibliei pe cuprinsul unui singur an.

Nici cea mai riguroasă regulă disciplinară nu este numită legalistă, dacă motivaţia spirituală din spatele ei este cea care trebuie şi anume a face totul spre gloria lui Dumnezeu şi a urmări asemănarea cu Cristos.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Profeții mici"
Categorie: Studiu biblic  Profeţii miciMi se pare că se cuvine să-l informez pe cititor că următoarele remarci asupra celor doisprezece profeţi mici nu au fost în mod oficial prezentate sub...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Preoția"
Categorie: Studiu biblic De unde nevoia de a avea un preot?Omul are dintotdeauna o aspiraţie spre înalt, un dor după ceva ce nu poate descrie, şi pe care nu-l poate găsi în cele de pe pământ. Are...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Paradoxuri minunate ale Scripturii"
Categorie: Studiu biblic  de L. M. Grant PrefaţăDumnezeu este infinit mai mare, infinit mai adevărat şi credincios, infinit mai îndurător şi iubitor decât îşi poate imagina cineva. Aşad...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Odihna"
Categorie: Studiu biblic  de B. Dincescu Cum așteptăm să vină week-endul! Să vină vineri, să ajungem în seara zilei de vineri, pentru ca sâmbăta și duminica să nu mai trebuiască să merg...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lege şi har"
Categorie: Studiu biblic  de F. B. Hole Există două versete care aruncă o asemenea lumină asupra acestui subiect încât trebuie să le cităm îndată:„pentru că legea a fost dată prin Moise...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iosephus şi Biblia"
Categorie: Studiu biblic  de A. J. Pollock Cei mai mulţi creştini din timpul prezent nu cunosc faptul că există o astfel de istorie precum cea scrisă de Flavius Iosephus. Iar cei puţini...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Inspiraţia Bibliei"
Categorie: Studiu biblic  de Michael Hardt1. Este adevărat că Biblia este inspirată de Dumnezeu?Da. Să cităm unul din numeroasele versete care confirmă acest lucru: “Toată Scriptura este ins...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"În Paradis"
Categorie: Studiu biblic de Hugo BouterIntroducere Adam şi Eva au fost excluşi din paradisul în care au fost aşezaţi pe pământ. Un înger cu o sabie învăpăiată avea să păzească pentru totdeau...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângi tu pâinea?"
 Categorie: Studiu biblic  de Edward Henry Chater În noaptea în care a fost prins Domnul Isus (1. Corinteni 11:23 ), după masa de Paşte (Luca 22:20 ), El a luat pâinea, a mulţumit...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Falsa mărturie a aşa-zişilor “Martori ai lui Iehova”
Categorie: Studiu biblic  de Șerban ConstantinescuCapitolul 1Cuvânt înainteRândurile de faţă nu sunt scrise cu dorinţa de a ironiza pe acei oameni care s-au ataşat de secta religioasă care s...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise