"Frângi tu pâinea?"

Categorie: Studiu biblic
 

de Edward Henry Chater

În noaptea în care a fost prins Domnul Isus (1. Corinteni 11:23 ), după masa de Paşte (Luca 22:20 ), El a luat pâinea, a mulţumit şi a dat-o ucenici­lor, zicând: „Acesta este trupul meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea a luat după cină şi paha­rul, zicând: Paharul acesta este legământul nou, prin sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22:19,20 ).

Isus urma să fie răstignit şi să meargă la Tatăl, lăsând în lume pe iubiţii săi ucenici. El mergea să le pregătească un loc, ca să vină apoi din nou şi să-i ia cu sine, pentru ca ei să fie acolo unde va fi şi El (Ioan 14:2,3 ). cunoscând însă inimile noastre uituce şi influenţa rece a lumii, le-a lăsat, înainte de a se despărţi, această cerere simplă a iubirii Lui: „Faceţi aceasta spre pomenirea Mea”.

După ce s-a dat pe Sine pe cruce ca adevă­rat miel de Paşte, şi după ce a fost îngropat şi înviat din morţi prin slava Tatălui (Romani 6:4 ), El Şi-a luat locul la dreapta lui Dumnezeu. De acolo a vorbit din nou inimilor ucenicilor des­pre acelaşi lucru, prin slujitorul său Pavel (1. Corinteni 11:23 ); şi să nu uitam, că scrierile apostolilor sunt vorbe insuflate de Duhul Sfânt (1. Corinteni 2:13 ).

El a aşteptat acolo aproape douăzeci de secole cu îndurare şi har faţă de păcătos, căci altfel, tu, dragă cititorule, şi eu am fi depărtaţi de la îndu­rarea şi harul Lui. Ce ar trebui făcut însă din partea noastră pentru El, care este Mântuitorul nostru şi totul pentru noi? El nu ne cere ceva greu, ci ne spune doar să ne amintim de El, de Acela care ne-a iubit şi care s-a dat pe Sine pentru noi (Efeseni 5:25 ). sângele Lui scump ne-a dat pace şi acum El Însuşi se dă inimilor noastre. Cum ar putea şovăi deci măcar unul dintre ai Săi, când e vorba să Îi facă această bucurie şi să împlinească dorinţa inimii Lui?

Este deci de cea mai mare însemnătate ca orice creştin să cunoască gândurile Lui asupra acestei rânduieli binecuvântate, deoarece creşti­nătatea s-a depărtat mult de simplitatea curată a Cinei Domnului, aşa cum ne-o prezintă Scrip­tura; aşa că s-a răpit Cinei şi Mesei Domnului adevărata lor însemnătate şi mulţi se zbat asu­pra acestui lucru în cea mai mare încurcătură. Catolicii prin slujbele lor şi protestanţii prin tainele lor, le-au schimonosit pe amîndouă în ce priveşte natura lor şi locul ce li se cuvine în Biserica lui Dumnezeu. Primii văd în Cina Dom­nului o nouă jertfă şi nu recunosc prin aceasta desăvârşirea jertfei lui Hristos, făcută odată pentru totdeauna (Evrei 10:10 ); cei din urmă fac din ea un mijloc care ar contribui la mântuire. Afară de aceasta se permite de multe ori cei neîntorşi la Dumnezeu să ia parte la Cina Domnului, pe când din Cuvântul lui Dumnezeu se vede limpede că acest drept îl au numai creştinii adevăraţi, adică credincioşii, care au viaţa veşnică şi Duhul Sfânt (Ioan 6:47 ; 1. Corinteni 6:19 ). N-ar trebui să se înţe­leagă niciodată prin Cina Domnului un mijloc de dobândire de binecuvântări, ci cei binecuvântaţi ar trebui să o sărbătorească plini de recunoştină în amintirea Domnului lor. O credinţă adevă­rată şi o viaţă după voia lui Dumnezeu dau drep­tul mădularelor Trupului lui Hristos să ia parte la Cina Domnului; acesta este dreptul tuturor acelor copii ai lui Dumnezeu, pe care Scriptura îi îndrep­tăţeşte la aceasta.

Şi acum vin patru întrebări, la care aş vrea sa răspund lămurit cititorului şi anume: De ce, când, cum şi în ce fel trebuie să prăznuim Cina Domnului? Întâi să lăsăm Sfânta Scriptură să ne dea un răspuns scurt, şi abia pe urmă mă voi strădui să le lămuresc în detaliu:

De ce? „Să faceţi acest lucru spre pome­nirea Mea” (Luca 22:19 ).

„Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea a­ceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moar­tea Domnului” (1. Corinteni 11:26 ).

Când? „În ziua dintâi a săptămânii eram adu­naţi laolaltă ca să frângem pâinea” (Fapte 20:7 ).

„Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moar­tea Domnului” (1. Corinteni 11:26 ).

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legă­tura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42 ).

Unde? „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18:20 ).

„Deci, dacă s-ar aduna toată biserica la un loc...” (1. Corinteni 14:23 ).

„Eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. ... În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini” (Fapte 20:7,8 ),

Cum? „Căci am primit dela Domnul ce v-am învăţat, anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis : „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu. Să fa­ceţi acest lucru spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”. Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1. Corinteni 11:23,26 ).

„Vorbesc ca unora cu judecată: judecaţi voi ce spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” (1. Corinteni 10:15-17 ).

După arătarea acestor locuri din Scriptură, aş dori, drag creştin, să lămuresc inimii tale cât de simple sunt toate acestea, pentru ca iubitul nostru Domn să aibă bucuria ca tu să împli­neşti dorinţa Lui şi să te bucuri făcându-i bu­curie.

1. De ce trebuie să sărbătorim Cina Domnului?

Pentru pomenirea lui Isus, pentru ca inimile noastre să-şi amintească de El. Frângerea pâinii ne vorbeşte despre trupul Lui dat pentru noi pe lemnul blestemat; băutura din pahar despre sîn­gele vărsat pentru noi. Prin faptul că luăm parte la semnul de amintire al iubirii Lui, noi vestim moartea Domnului. În faţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, înconjuraţi de puterile nevăzute ale întunericului şi ale răutăţii (Satan şi îngerii lui) şi de o lume de păcătoşi vinovaţi şi pier­duţi, noi scoatem la iveală faptul minunat, că Domnul slavei, Isus, Hristosul lui Dumnezeu, s-a smerit până la crucea de pe Golgota şi că a suferit acolo pentru noi, murind şi vărsîndu-şi sângele. Noi vestim întâmplarea cea mai minu­nată dintre câte au avut loc vreodată în cursul istoriei lumii, anume că al ei Creator atotputernic a suferit ca om (dar fără păcat) acea ru­şine şi durere grozavă, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit, puterea lui Satan zdrobită şi povara pă­catului să fie luată odată pentru totdeauna.

Dumnezeu însă L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă şi a arătat astfel tuturor cât de mult a preţuit El această singură şi deplină jertfă. Bi­ruitorul puternic şade acum la dreapta slavei din ceruri şi aşteaptă clipa, pe care numai Dumne­zeu o cunoaşte, în care se va coborî din cer, ca să ia cu Sine pe iubiţii Săi (1. Tesaloniceni 4 .15-18). Adevăraţii creştini ar trebui de aceea să fie împlinitori ai Cuvântului Lui şi să facă aceasta spre amintirea Lui, vestind moartea Lui până ce va veni El.

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu... Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele” (Ioan 14:23,24 ).

2. Când trebuie să sărbătorim Cina Domnului?

Asupra acestui lucru n-a dat Domnul o rânduială hotărâtă, ci El doar şi-a descoperit gândurile Sale în Cuvântul Său, iar credinciosului duhovnicesc, al cărui cuget s-a trezit, nu-i va fi greu să cunoască aceste gânduri.

Un lucru este limpede şi orice inimă des­chisă şi predată Lui cu adevărat va răspunde fără îndoială: „Eu mi-aş aminti cât se poate de des de El”.

Să vedem ce lumină ne dă asupra acestui lucru Sfânta Scriptură. În Fapte 2:42 citim că trei mii de suflete, care tocmai se adăugaseră măr­turiei Domnului, stăruiau „în învăţătura aposto­lilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii* şi în rugăciuni”. Acest loc arată limpede, cum înţelegeau ei cuvintele Domnului lor, şi că frîn­gereapâinii nu era numai un obicei întîmplător, ci des.

* „Frângerea pâinii” era exprimarea curentă pentru o masă obişnuită şi ea este întrebuinţată în diferite moduri cu acest sens (vezi Luca 24 .30-35; Fapte 20 .11; 27.35,36). Pe de altă parte se foloseşte şi cu referire la Cina Domnului.

Şi iarăşi ni se mai spune în Fapte 20:7 : „În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi lao­laltă ca sa frângem pâinea”.

Ziua dintâi a săptămânii era ziua Domnului (Matei 28:1 ; Apocalipsa 1:10 ), zi în care Dom­nul a înviat din morţi. Astfel învăţăm din acest verset că cei dintâi ucenici aveau obiceiul să se adune în această zi şi să frângă pâinea spre pomenirea Domnului; pentru aceasta se adu­naseră ei. Pavel era între ei şi vorbea; însă nu se adunaseră ca să audă pe Pavel predicând, ci ca să-şi amintească de Isus, Domnul lor, în moartea Lui.

La citirea acestor rânduri va crede poate ci­neva că acest loc nu spune că ucenicii se adu­nau în fiecare zi întâi a săptămânii ca să frângă pâinea. Dar eu vreau să-ţi aduc aminte, iubit ci­titor, că noi vestim moartea Domnului până va veni El, şi dacă ne adunăm astfel în cea dintâi zi a săptămânii, se poate întâmpla ca aceasta să fie pentru cea din urmă dată. A doua venire a lui Hristos este astfel prezentată în Sfânta Scrip­tură, încât ai Lui ar trebui să-L aştepte totdea­una (Luca 12:25,36 ; 1. Tesaloniceni 1:9,10 ). Se poate deci întâmpla ca tu sa nu mai trăieşti vreo zi a Domnului pe pământ; n-ar trebui oare atunci ca inima ta să aibă dorinţa să-şi amintească în această zi încă o dată de moartea Lui? Dacă te gândeşti la acest lucru şi citeşti apoi Fapte 20:7 , vei înţelege că ucenicii se adunau în fiecare zi care urma după sabat ca să frângă pâinea.

Faptul că tocmai ziua aceasta avea o însem­nătate deosebită pentru ucenici îl vedem din Ioan 20:19,26 , unde se arată că Isus a venit în mijlocul lor în două duminici, una după alta, şi i-a întîmpinat cu vorbele: „Pace vouă”.

Apoi citim în 1. Corinteni 11:25,26 : „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”. Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta vestiţi moartea Domnului, până va veni El”.

În multe locuri s-a lăsat la o parte însemnă­tatea Cinei Domnului şi s-a făcut din ea un lu­cru de mîna a doua. În schimb însă iese înainte amvonul şi face din atât de binecuvântata sărbăto­rire de pomenire a Domnului, o slujbă de adaos, care se ţine numai odată pe lună, sau mai rar. Domnul, în harul Său, să facă pe oricine citeşte aceste rânduri să cerceteze Cuvântul Lui scump şi să-i urmeze lui, în loc să urmeze obiceiuri.

Din locurile din Scriptură arătate mai sus, în­văţăm că sfinţii Domnului, sau creştinii născuţi din nou, ca să împlinească gândul Lui, ar trebui să frângă pâinea cel puţin în fiecare zi care ur­mează după sabat; dar dacă se ivesc prilejuri potrivite pentru acest lucru, şi mai des chiar; şi ar trebui să fie stăruitori în acest obicei.

3. Unde ar trebui să sărbătorim frângerea pâinii?

În Matei 18:20 citim: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mij­locul lor”. Iubite cititor, cântăreşte bine înţele­sul acestor cuvinte, căci el este mult mai adînc decât îl cred unii.

Hristos a plecat din lumea aceasta şi doreşte ca în lipsa Lui, sfinţii Lui (adică creştinii ade­văraţi) să se adune în Numele Lui. Bagă bine de seamă: „În Numele Meu”. Numai aici ne-a făgăduit Domnul că va fi de faţă în chip binecuvântat; dar unde? „Unde sunt doi sau trei [şi două sute, sau trei sute] adunaţi în Numele Meu”. Aceasta înlătură toate adunările făcute după bunul plac şi după rânduiala omului*. Hristos n-a făgăduit că va fi în mijlocul unor astfel de adunări. Omul a făcut secte, partide, mărturisiri de credinţă şi nenumărate adunări, o întreagă babilonie de nume de la un capăt al creştinătăţii până la celălalt.

* Căci a se aduna în Numele Lui înseamnă că acolo are puterea numai El şi numai Cuvântul Lui.

Să cadă însă numele, partidele şi sectele, şi Isus Hristos să fie totul în toţi!

În mijlocul acestei zăpăceli, numai Dumnezeu este scăparea noastră, iar Cuvântul harului Său şi făgăduinţa Domnului este şi astăzi tot atât de adevărată ca şi în ziua când a dat-o: El este de faţă în mijlocul celor doi sau trei, adunaţi în Numele Lui. Totul ar trebui să se facă în Numele Lui şi nu în numele altuia. A se aduna ca mădulare ale unei biserici, ale unei mărturisiri re­ligioase sau chiar ale unei uniuni religioase, nu este acelaşi lucru cu a se aduna în Numele Lui Hristos. Poate că cineva va spune: „Dar Domnul este de faţă între noi”. Da, când este vorba de fiecare în parte. Aceasta este partea fiecărui creştin adevărat, şi unii se bucură de ea în mod deosebit, dacă vin undeva, unde se vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, unde se fac cântări sau rugăciuni spre lauda Lui. Dar a fi Hristos de faţă în mijlocul alor Săi este cu totul altceva; şi dacă tu nu eşti între cei ce sunt adunaţi în Numele Lui, încă n-ai învăţat acest adevăr scump. Nicăieri pe pământ nu se poate găsi pentru poporul iubit al lui Dumnezeu altceva care să fie la fel cu acest lucru. Eşti tu acolo, unde ai Săi se adună în Numele Lui?

Să mai băgăm de seamă că acolo, unde suntem adunaţi în Numele Lui, locul dintâi trebuie să-l aibă amintirea morţii lui Hristos. Cei doi sau trei, douăzeci sau treizeci, două sute sau trei sute etc., care sunt adunaţi în Numele Lui, se găsesc pe terenul Bisericii lui Dumnezeu; şi ori de câte ori se adună ei astfel, Hristos este de faţă în mijlocul lor. Lucrul acesta se poate spune despre toţi cei ce se adună pe toată faţa pământului. Chiar dacă diverse adunări sunt despărţite prin mii de kilometri, fiecare dintre ele, privită prin răspunderea ce o are în locul ei, reprezintă întregul, ale cărui părticele sunt toate, adică o Biserică a lui Dumnezeu pe pă­mînt. Toţi sfinţii, adică toţi creştinii adevăraţi, alcătuiesc, ce-i drept, o parte a Bisericii lui Dumnezeu, însă numai cei adunaţi în Numele lui Hristos se găsesc pe terenul Bisericii lui Dum­nezeu.

Hristos a murit pentru ca „să adune la un loc pe copiii lui Dumnezeu” (Ioan 11:52 ). „Cine nu adună cu Mine, acela risipeşte” (Matei 12:30 ). „Lupul răpeşte... şi risipeşte oile” (Ioan 10:12 ).

Scumpe cititor, eşti tu între cei adunaţi, sau între cei risipiţi?

Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu spune şi astăzi cu toată greşeala şi încăpăţânarea omu­lui şi cu toată zăpăceala creştinătăţii: „Este un singur Trup şi un singur Duh” (Efeseni 4:4 ) şi răspunderea creştinului de a se strădui să ţină unirea Duhului în legătura păcii (Efeseni 4:3 ) nu va înceta niciodată cât timp va fi pe pământ. Toţi creştinii sunt împreună cu Hristos şi la un loc; ei sunt chemaţi într-un singur Trup (Coloseni 3:15 ). A intra sau a face parte dintr-o sectă înseamnă a fi stăpânit de duhul de sectă, iar cine are inima largă şi merge oriunde găseşte creştini credincioşi se face una cu fiecare sectă, însă cei ce se adună în Numele Domnului şi recu­nosc astfel că nu este decât un Trup şi un Duh care stăruiesc în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească şi în frângerea pâinii, nu sunt stăpâniţi de duhul de sectă.

Ce eşti tu: stăpânit de duhul de sectă? Te faci una cu fiecare dintre secte? Sau nu eşti stăpânit de duhul de sectă?

4. Cum trebuie să sărbătorim Cina Domnului?

Cuvântul lui Dumnezeu ne va da răspunsul la această întrebare: „Căci am primit de la Dom­nul ce v-am învăţat şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul ace­sta spre pomenirea Mea”. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”. Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului; până va veni El” (1. Corinteni 11:23-26 ).

Dacă urmăreşti cu băgare de seamă acest loc din Scriptură, descoperi, ca şi în tot Noul Testa­ment, că la Cina Domnului n-a stat în frunte nici un om nici într-un fel, fie ca papă, cardinal, mitropolit, episcop, presbiter, preot, pastor sau diacon, căci era Cina Domnului.

Singur Domnul a ţinut, cu prilejul aşezării Cinei Sale, locul stapânului casei şi acest loc îl ţine şi astăzi. Faptul că ar sta în frunte un om, în orice fel s-ar face lucrul acesta şi ori cu ce gând bun s-ar împlini, n-ar fi altceva, decât o în­suşire a drepturilor lui Isus. Domnul îngăduie ucenicilor Săi să pregătească masa şi le face cinste prin faptul că-i invită să ia parte ca nişte oaspeţi, la Masa Lui. El vine acolo în mijlo­cul lor. Uniţi prin Cina Lui şi fiecare inimă fiind strâns unită cu inima Lui, sunt îndemnaţi de către Duhul Sfânt, care locuieşte în Biserica lui Dumnezeu, la închinare, slavă şi mulţumire faţă de Tatăl şi Fiul (Ioan 4:23 ; Evrei 10:19-22 ; 13:15 ; 1. Petru 2:5 ). El are pentru toţi tot ce trebuie şi călăuzeşte pe cine vrea, să mulţumească şi să frângă pâinea ca să o dea fraţilor săi, iar fiecare să-şi rupă o bucăţică din ea şi să o dea vecinului; în acelaş fel se dă şi paharul de jur împrejur. Dacă suntem supuşi Duhului Sfânt, El va călăuzi şi va rândui toate, aşa ca să fie spre slava lui Dumnezeu. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii ci al păcii” (1. Corinteni 12:7-11 ; 14:23-40 ).

Mai departe se spune: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm, nu este el oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos?” (1. Corinteni 10:15-17 ).

Apostolul vorbeşte aici către creştini, privindu-i ca pe nişte oameni cu judecată şi-i îndeam­nă să judece ce le spune, iar versetele urmă­toare arată limpede cum trebuie să luăm parte la Cina Domnului. Apostolul spune „noi” şi „toţi”, aşa că nu poate fi vorba de unul singur care o dă celorlalţi, după cum e obiceiul. Se spune: „Paharul, pe care-l binecuvântăm, pâinea pe care o frângem; căci noi suntem o pâine, un Trup, noi care suntem mulţi”. gândul lui Dumnezeu este, că pâinea şi vinul se dau de la unul la altul. Tocmai prin aceasta se arată părtăşia noastră, a tuturora, la moartea lui Hristos.

Apoi mai trebuie luat în seamă, că apostolul, deşi scrie corintenilor le spune: „Paharul... pe care-l binecuvântăm ... pâinea pe care o frângem” şi nu pe care-l binecuvântaţi şi pe care o frângeţi, ca şi când adunarea din Corint nu ar fi legată de cea din Filipi: „Căci noi care suntem mulţi, alcătuim un singur Trup, căci toţi luăm parte la aceiaşi pâine”, apoi se arată lim­pede unitatea Duhului Sfânt pretutindeni. „Hris­tos este Capul Trupului, adică al Bisericii” (Coloseni 1:18 ). Şi „după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, cu toate că sunt mai mult, nu alcătu­iesc decât un singur trup, tot aşa şi cu Hristos. Noi toţi, în adevăr, am primit botezul unui sin­gur Duh, ca să alcătuim un singur Trup” (1. Corinteni 12:12,13 ).

Domnul avea în zilele lui Pavel numai o masă şi toţi sfinţii lui Dumnezeu, ori unde s-ar fi găsit, erau una şi Îşi aminteau de El la Cina Lui. Omul a făcut de atunci multe mese, dar greşeala şi încăpăţânarea omului nu schimbă cu nimic Cuvântul lui Dumnezeu; şi orice copil al lui Dumnezeu are în mijlocul zăpăcelii, care domneşte pretutindeni, răspunderea să afle unde se ţine Cina Domnnlui cu adevărat şi să îşi amintească apoi de El acolo.

Dacă însă ne folosim de acest drept binecuvântat, să n-o facem fără a ne cerceta întâi. A lua parte la acest semn de pomenire al dra­gostei lui Hristos, fără a ne cerceta, înseamnă a mânca şi a bea în chip nevrednic şi a nu deosebi trupul Domnului, deci a fi vinovat de trupul şi sângele Domnului (1. Corinteni 11:27-29 ). De bună seamă că acest lucru va aduce cu sine judecata lui Dumnezeu, aici, pe pământ, cum a fost la corinteni; căci el nu vrea să ne judece sau să ne osândeasca împreuna cu lumea (versetele 30-32). „Fiecare să se cerce­teze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta” (versetul 28).

S-ar mai putea adăuga multe în legătură cu acest adevăr nespus de însemnat, dar cele ce am spus vor ajunge deocamdată. Domnul sa-ţi ajute, drag cititor, să cântăreşti toate acestea şi să cercetezi, ca cei din Berea, Sfintele Scripturi, ca să vezi dacă lucrurile stau aşa; şi daca vei fi încredinţat în acest fel, sa lucrezi aşa pentru slava Lui, cu orice preţ.

„Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6:22 ).

sursa: https://comori.org/