text Schite de predici

Credinta

de Daniel Cioaba
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Cioaba

CREDINŢA

“Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, ve-ti primi

MATEI 21:22

Un verset ce nu are replică

Domnul nostru Isus Hristos evidenţiază răspunsul pe care noi îl aşteptăm zi de zi la rugăciunile înălţate spre El

CREDINŢA = Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere despre existenţa Lui Dumnezeu; marturisire a acestei convingeri; certitudine.

Noi cum stăm la acest capitol? - Avem CREDINŢA necesară şi totală pentru a primi răspunsul la rugăciunile noastre? Evident Domnul ne precizează faptul că prin CREDINŢĂ vom primi!

CREDINŢA izvorăşte din adâncul inimii situată împreună cu dragostea şi iubirea faţă de Domnul. Să răscolim acest interior al nostru pentru a scoate la lumină acest aspect plăcut, fiecare dintre noi îl are. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi puterea dragostei, a iubirii si i mplicit a credinţei. Totul depinde cum le folosim.

Vorbind despre credintă în acest context, nu trebuie s-o marginalizăm doar la credinta abstractăm aflată la nivelul intelectului ci CREDINTA PRACTICĂ care se materializează prin SUPUNERE.

“Luaţi toată armura Lui Dumnezeu!” Efeseni 6:13

Frati, surori, copii si dragi cititori nu vă lăsati coplesiti de necazuri si probleme haide-ţi să accentuăm acest har al Domnului împreună; prin rugăciune cu CREDINŢĂ sinceră în inimile noastre

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Te numești creștin?"
Categorie:  Studiu biblic  Descoperă iubirea lui Isus prin resurse creștine Trăiește-ți credința: Explorează ce înseamnă să fii creștinCredința creștină este o călătorie unică și p...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mântuit, dar* ca prin foc."
Categorie:  Studiu biblic  În 1 Corinteni 3:15, expresia „mântuit ca prin foc” este adesea interpretată ca referindu-se la ideea că lucrarea unei persoane va fi pusă la încercare prin f...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ceasul incercărilor"
Categorie:  Studiu biblic  În Apocalipsa, capitolul 13, versetul 7,,,7 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie s...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ceasul incercărilor"
Categorie:  Studiu biblic În Apocalipsa, capitolul 13, versetul 7,,,7 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se î...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Săgeata mântuirii Domnului "
Categorie:  Studiu biblic  2 Regi 13:16 Atunci Elisei a zis împăratului lui Israel: „Pune mâna pe arc”. Atunci regele și-a pus mâna pe arc și Elisei și-a pus mâinile pe mâinile regelui....
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Intervenția lui Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Intervenția lui Dumnezeu în viața noastră poate fi diferită de la o persoană la alta, dar cei care se încred în Dumnezeu și fac parte din Biserica Lui Hristos...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Zilele omului pe pământ"
Categorie:  Studiu biblic  Conform învățăturilor biblice, vârsta medie a oamenilor din Antichitate a fost mult mai mare decât astăzi. Adam, primul om creat de Dumnezeu, a trăit până la...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Preexistența lui Isus"
Categorie:  Studiu biblic  Primul Sinod de la Constantinopol (381)Credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor vizibil...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Trăind și mărturisind o conștiință curată"
Categorie:  Studiu biblic Conform Bibliei, trăirea și mărturisirea unui cuget curat implică în primul rând curățarea sufletului de orice păcat sau gând negativ. Această curățare ar trebui să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pilda fiului risipitor"
Categorie:  Studiu biblic  Povestea biblică a fiului risipitorPilda fiului risipitor este una dintre cele mai mari povești de mântuire spuse vreodată – o poveste plină de milă și har.Pi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise