text Poezii crestine

Viața Învierii

de Victor Bragagiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Planeta-aleargă ca să prindă zorii
Ca-n ei pentru o clipă să orbească
Și s-au țesut istorii pe istorii
Despre activitatea omenească.

S-ascund prin codri zmeii, inorogii,
Iar zânele dansează prin poiene,
Cunoaștem traiul ca arheologii
Ori cu valoarea mărfii din dughene.

Chiar zâmbete ne cântărim pragmatici
Și dragostea am pus-o pe tarabă,
Ce ne-au transmis strămoșii noștri antici
Noi înmânăm copiilor podoabă.

Acoperim cu țarina schelete
Ca, deshumate, să se-ngroape-n pagini,
Ne curge viața noastră pe-ndelete
Cu amintiri și-omiteri de imagini.

Ne-am dezgropat din ani trecuți vreun vodă
Un domn de azi uitare să rămână...
Pe cel de ieri azi ni l-am pus în modă,
Pe actual îl ungem cu țărână.

Așa și ne-am simți ca trași pe roată,
Așa și nu ne-om ști ca trași pe sfoară
Cuprinși într-o istorie înceată
Când noi nu vrem să fim uitați afară.

S-ar fi tot învârtit prin pergamente
O scurgere-n istorii și isterii,
Dar în tocata vreme de momente
Ne-a fost născută Viața Învierii.

Isus a-nfrânt istoria umană
Lăsând-o să Îi huiduie mormântul
Că-n lumea noastră pur contemporană
Neîngropat prin cărți este Cuvântul.

Și câți n-ar vrea cu buchii să Îl prindă,
Câți n-ar dori-n coperte să-L îngroape,
Ci, iată, încă-o inimă s-aprinde
Și-un înviat se scutură din ape.

În moarte morții-agită răstignirea
Cu studii, cu religii, necredințe...
Isuse, mort, eu Ți-am aflat Iubirea
Ce mi-a sfărmat cătușele ființei.

M-ai înălțat din humă și nimică,
Să mă ridic din Naștere și Paște
Că, Doamne, uneori, îmi este frică
Povestea-mi că sfârșitul nu-și cunoaște.

Nu litererele pot să mă învețe
Credința cum se crește și se doare
Ci numai Duhul necuprins al Vieții
Îmi crește veșnicia viitoare.

Să îndrăznesc Cuvântul în cuvinte
A-L povesti pășindu-mă de lege...
Nu-mi poate încăpea aceasta-n minte
Doar inima-mi pe toate le-nțelege.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise