"Cele şapte dispensaţii"

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte perioade inegale numite, în general, dispensaţii (Efeseni 3:2 ), deşi mai sunt numite şi veacuri (Efeseni 2:7 ) şi zile ca în "ziua Domnului".

Aceste perioade sunt delimitate în Scriptură de unele schimbări în ce priveşte modul de lucru al lui Dumnezeu cu oamenii, ori cu o parte din oameni, din privinţa următoarelor două probleme: a păcatului şi a responsabilităţii omului. Fiecare dispensaţie poate fi privită ca un nou test al omului firesc şi fiecare sfarşeşte în judecată, marcând eşecul total al fiecărei dispensaţii. Cinci dintre aceste dispensaţii sau perioade de timp au fost împlinite deja; noi trăim astăzi în a şasea perioadă, probabil spre sfârşitul ei, şi o avem înainte pe a şaptea şi ultima: mileniul.

1. Inocenţa omului

Această dispensaţie se întinde de la crearea lui Adam în Geneza 2:7 şi până la izgonirea din Eden. Adam, creat inocent şi necunoscător al binelui şi răului, a fost aşezat în grădina Eden împreună cu soţia sa, Eva, şi pus sub responsabilitatea de a se abţine de la a mânca fruct din pomul binelui şi răului. Dispensaţia inocenţei a sfârşit prin primul eşec al omului şi cel mai dezastruos, din punct de vedere al efectelor pe termen lung. S-a încheiat în judecată: "De aceea, Domnul Dumnezeu l-a scos din grădina Edenului" (Vezi Geneza 1:26 ; Geneza 2:16,17 ; Geneza 3:6 ; Geneza 3:22-24 ).

2. Omul în perioada conştiinţei

Prin cădere Adam şi Eva au dobândit şi au transmis descendenţilor cunoştinţa binelui şi răului. Aceasta a dat conştiinţei un fundament pentru judecata morală dreaptă, iar de aici descendenţii intrau sub această măsură a responsabilităţii - să facă binele şi să evite răul. Rezultatul dispensaţiei conştiinţei, de la Eden până la potop (în tot acest timp nu a existat nicio instituţie de guvernare şi lege) a fost că "orice făptură îşi stricase calea pe pământ", că "răutatea omului era mare pe pământ şi că orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua."; Dumnezeu a încheiat a doua încercare a omului natural cu judecată: potopul. (Vezi Geneza 3:7, 22 ; Geneza 6:5,11-12 ; Geneza 7:11-12, 23 ).

3. Omul în guvernarea asupra pământului

Din judecata îngrozitoare a potopului Dumnezeu a salvat opt persoane, cărora, după ce apele s-au retras, le-a dăruit pământul curăţit şi puterea deplină de a-l conduce. Aceasta erau responsabili, Noe şi urmaşii săi, să facă. Dispensaţia guvernării omului a avut ca rezultat, în câmpia Şinear, încercarea nelegiuită de a deveni independenţi faţă de Dumnezeu şi a sfârşit în judecată: încurcarea limbilor. (Vezi Geneza 9:1, 2 ; Geneza 11: 1-4 ; Geneza 11:5-8 ).

4. Omul în perioada promisiunii

Dintre descendenţii risipiţi de la Babel, Dumnezeu a chemat un om, Avram, alături de care a intrat în legământ. Unele promisiuni făcute lui Avram şi urmaşilor săi erau doar har şi necondiţionate. Acestea au fost sau vor fi încă literalmente împlinite. Alte promisiuni au fost condiţionate de credincioşia şi ascultarea israeliţilor. Toate aceste condiţii au fost încălcate şi dispensaţia promisiunii a rezultat prin eşecul lui Israel şi a sfârşit prin judecata robiei din Egipt.

Cartea Geneza, care începe cu sublimele cuvinte "La început Dumnezeu a creat" sfârşeşte cu "într-un sicriu în Egipt". (Vezi Geneza 12:1-3 ; Geneza 13:14-17 ; Geneza 15:5 ; Geneza 26:3 ; Geneza 28:12-13 ; Exod 1:13-14 )

5. Omul în perioada legii

Din nou, harul lui Dumnezeu vine să-l ajute pe omul fără ajutor şi răscumpără poporul ales din mâna asupritorului. În pustia Sinai, El le pune înainte legământul legii. În locul unei pledoarii umile pentru o relaţie continuă a harului, ei răspund plini de încredere (în ei înşişi): "Tot ce a zis Domnul vom face". Istoria lui Israel în pustie şi în ţară este un lung şir de încălcări flagrante şi persistente a legii şi, în final, după multe avertismente, Dumnezeu încheie în judecată încercarea omului prin lege: primul Israel, iar apoi Iuda, a fost scos din ţară şi dus în împrăştiere, fapt ce continuă încă şi astăzi. O rămăşiţă infimă s-a intors sub Ezra şi Neemia, din care, la timpul potrivit, a venit Hristos: "născut din femeie - în condiţiile legii". Atât iudeii, cât şi naţiunile au conspirat pentru a-L crucifica. (Vezi Exod 19:1-8 ; 2. Împăraţi 17:1-18 ; 2. Împăraţi 25:1 -11 ; Fapte 2:22-23 ; Fapte 7:51,52 ; Romani 3:19-20 ; Romani 10:5 ; Galateni 3:10 )

6. Omul în perioada Harului

Sacrificiul morţii lui Hristos a introdus dispensaţia harului absolut, ceea ce înseamnă favoare nemeritată sau Dumnezeu dăruind dreptate, în locul unui Dumnezeu care cerea dreptate, aşa cum era sub lege. Salvarea, desăvârşită şi eternă, este oferită acum iudeilor şi naţiunilor în urma recunoaşterii păcatului sau pocăinţei, prin credinţa în Hristos.

"Isus le-a răspuns şi le-a zis: 'Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe care L-a trimis El'." (Ioan 6:29 ) "Adevărat, adevărat vă spun: Cine crede în Mine are viaţă eternă" (Ioan 6:47 ) "Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă." (Ioan 5:24 ) "Oile Mele aud glasul Meu, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea" (Ioan 10:27,28 ) "Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9 )

Rezultatul previzibil al acestei încercări a omului din perioada harului este judecata care va veni peste lumea necredincioasă şi peste biserica apostată. (Vezi Luca 17:26-30 ; Luca 18:8 ; 2. Tesaloniceni 2:7-12 ; Apocalipsa 3:15-16 )

Primul eveniment al finalului acestei dispensaţii va fi coborârea Domnului din cer, când sfinţii adormiţi vor fi înviaţi şi, împreună cu credincioşii care vor fi in viaţă atunci, vor fi răpiţi "pentru a-L întâmpina pe Domnul in văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul" (1. Tesaloniceni 4:16-17 ). Apoi urmează perioada scurtă numită "necazul cel mare". (Vezi Ieremia 30:5-7 ; Daniel 12:1 ; Ţefania 1:15-18; Matei 24:21-22 )

După aceasta, va avea loc întoarcerea Domnului pe pământ în mare putere şi glorie şi judecăţi, care vor introduce a şaptea şi ultima dispensaţie. (Vezi Matei 25:31-46 şi Matei 24:29- 30 )

7. Omul sub domnia personală a lui Hristos

După judecăţile de curăţire care vor însoţi întoarcerea personală a Domnului pe pământ, El va domni peste Israelul restaurat şi peste întreg pământul pentru o mie de ani. Această perioadă este numită, în mod obişnuit, mileniu. Locul puterii Sale va fi Ierusalimul, şi sfinţii, incluzându-i pe cei din perioada harului, adică Biserica, vom fi uniţi cu El in gloria Sa. (Vezi Isaia 2:1-4 ; Isaia 11 ; Fapte 15:14-17 ; Apocalipsa 19:11-21 ; Apocalipsa 20:1-6 )

Dar când Satan este "dezlegat pentru puţină vreme" el găseşte inima firească, ce dintotdeauna tinde să facă răul, şi strânge, cu uşurinţă, naţiunile(n.tr. cei care se vor naşte în timpul Împărăţiei de o mie de ani) pentru a lupta împotriva Domnului şi a sfinţilor Săi şi această ultimă dispensaţie se încheie, ca şi celelalte, în judecată. Tronul Mare şi Alb este aşezat şi păcătoşii vor fi înviaţi şi în final judecaţi, iar apoi vine "un cer nou şi un pământ nou". Eternitatea începe. (Vezi Apocalipsa 20:3,7-15 ; Apocalipsa 21 şi 22)

sursa: https://comori.org/